Violența în școli reprezintă una dintre cele mai stringente probleme cu care se confruntă în prezent sistemul educațional și societatea în ansamblul ei. Într-un context marcat de tensiuni sociale, economice și culturale, mediul școlar reflectă adesea disfuncționalitățile lumii din afara sălilor de clasă. Departe de a fi un spațiu izolat, școala devine frecvent scena unor manifestări violente care perturbă grav procesul de învățare, relațiile interumane și dezvoltarea emoțională a elevilor. În mod firesc, această realitate impune o analiză atentă a fenomenului, precum și identificarea unor soluții eficiente de prevenire și intervenție.

Organizația Mondială a Sănătății definește violența ca fiind utilizarea intenționată a forței fizice sau a puterii – fie că este vorba de amenințări sau acte concrete – împotriva propriei persoane, a altora sau a unei colectivități, care poate conduce la traumatisme, daune psihice, probleme de dezvoltare sau chiar moarte. Definiția scoate în evidență caracterul complex și profund nociv al comportamentelor violente, ale căror rădăcini pot fi găsite în factori individuali, familiari, educaționali și sociali. Totodată, se impune o distincție clară între conceptele de violență și agresivitate. Agresivitatea poate exista fără intenția de a face rău și poate fi uneori o reacție de apărare sau un răspuns emoțional disproporționat, în timp ce violența presupune în mod explicit intenția de a domina, umili sau răni. Astfel, deși corelate, cele două fenomene nu sunt echivalente.

În spațiul școlar, violența îmbracă forme variate, de la comportamente fizice – cum ar fi lovirile, împingerile sau distrugerea bunurilor personale – până la forme mai subtile, dar nu mai puțin periculoase, precum excluderea socială, intimidarea, șantajul, umilirea verbală sau agresiunea psihologică. Violența poate apărea între elevi, între elevi și profesori sau chiar între cadre didactice, dar și între părinți și personalul școlii. Din ce în ce mai frecvent, cazurile de violență sunt semnalate și în spațiile din apropierea școlilor – cum ar fi curțile, parcurile sau drumurile spre casă – unde elevii sunt vulnerabili la agresiuni din partea altor tineri, adesea foști elevi sau membri ai unor grupuri infracționale locale.

În analiza fenomenului, trebuie luate în calcul multiplele cauze care contribuie la apariția și perpetuarea violenței în școală. Printre acestea se numără factori de natură individuală, cum ar fi lipsa de autocontrol, instabilitatea emoțională, problemele de adaptare socială sau istoricul personal marcat de traume. La acestea se adaugă disfuncțiile de ordin familial – familii dezorganizate, absența părinților, lipsa unui model pozitiv de comportament, expunerea la violență domestică sau neglijența emoțională. Pe plan educațional, stilurile pedagogice rigide, comunicarea deficitară între profesori și elevi sau climatul general de tensiune pot amplifica riscul apariției comportamentelor violente. Nu în ultimul rând, mass-media, rețelele sociale și contextul socio-economic general, în special sărăcia și excluziunea socială, joacă un rol esențial în modelarea comportamentelor tinerilor.

Un loc aparte în cadrul violenței școlare îl ocupă fenomenul de bullying, definit ca o formă repetitivă și intenționată de agresiune, exercitată de regulă de un elev sau un grup asupra unei victime percepute ca fiind mai slabă sau diferită. Bullyingul poate fi verbal – prin insulte, tachinări, porecle sau amenințări –, fizic – prin lovituri, îmbrânceli sau distrugerea bunurilor –, emoțional – prin excludere socială, manipulare sau răspândirea de zvonuri –, dar și sexual sau cibernetic. Victimele acestui tip de comportament se confruntă adesea cu sentimente de rușine, teamă, neputință sau vinovăție, iar efectele pe termen lung pot include depresie, anxietate, izolare, scăderea performanțelor școlare și, în cazuri extreme, comportamente suicidare. În mod paradoxal, chiar și agresorii pot dezvolta dificultăți emoționale sau sociale ca urmare a rolului lor într-un astfel de raport dezechilibrat de putere.

Din păcate, bullyingul este frecvent ignorat sau minimalizat în mediul școlar, fiind perceput adesea drept o formă de „conflict normal” între elevi, o etapă firească a procesului de socializare. O astfel de abordare este profund dăunătoare, deoarece contribuie la perpetuarea unui climat de nesiguranță și frică, în care violența devine tolerată, iar victimele rămân fără sprijin. Responsabilitatea prevenirii acestui fenomen revine nu doar cadrelor didactice, ci întregii comunități educaționale, inclusiv părinților, psihologilor școlari și autorităților locale. Este esențial ca profesorii să fie formați în recunoașterea și gestionarea situațiilor de bullying, să existe proceduri clare de intervenție și să se promoveze o cultură a respectului, solidarității și incluziunii.

Prevenirea violenței în școală necesită un efort concertat, bazat pe promovarea educației emoționale, dezvoltarea empatiei și abilităților de comunicare non-violentă, dar și pe implicarea activă a elevilor în viața comunității școlare. În acest sens, activitățile extracurriculare, proiectele de voluntariat, atelierele de dezvoltare personală și consilierea psihologică pot contribui semnificativ la reducerea tensiunilor și construirea unui climat pozitiv în școli. De asemenea, este crucială consolidarea parteneriatului dintre familie și școală, întrucât implicarea părinților în educația copiilor și în activitățile școlare reduce semnificativ riscul apariției comportamentelor deviante.

Violența în școli nu este doar o problemă a educației, ci o problemă a întregii societăți. Ea reflectă dezechilibrele și disfuncțiile unei lumi în care valorile umane fundamentale – respectul, toleranța, responsabilitatea – sunt adesea marginalizate. În fața acestui fenomen complex, soluțiile nu pot fi decât integrate, interdisciplinare și susținute pe termen lung. Fiecare actor educațional, de la elev la profesor, de la părinte la factor de decizie, are un rol esențial în construirea unui mediu școlar sigur, incluziv și favorabil dezvoltării armonioase a fiecărui copil. Numai printr-un efort comun și susținut poate fi redusă incidența violenței și poate fi recâștigată încrederea în misiunea profund umană a școlii: aceea de a forma caractere, nu doar de a transmite cunoștințe.

Bibliografie
• Jigău, M. (coord.). (2006). Prevenirea şi combaterea violenţei în şcoală: Ghid practic pentru directori şi cadre didactice. Buzău: Editura Alpha, Institutul de Științe ale Educației.
• Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului. (2007). Strategia privind reducerea fenomenului de violență în unitățile de învățământ preuniversitar (Anexa la OMECT nr. 1409/29.06.2007).
• Sălăvăstru, D. (2003). Violența în mediul școlar. În G. Ferréol & A. Neculau (Eds.), Violența. Aspecte psihosociale (pp. xx–xx). Iași: Editura Polirom.
• Constandache, P. S., Alexandrescu, E., & Petrovai, D. (n.d.). Strategii de prevenire a violenței în școală: Program pentru reducerea comportamentelor agresive în mediul școlar.
• Șoitu, L., & Havărneanu, C. (2001). Agresivitatea în școală. Iași: Institutul European.
• Olweus, D. (1993). Bullying in School: What We Know and What We Can Do. Oxford: Blackwell.
• Stoicescu, D., Păcurari, O. Ș., & Călineci, M. C. (n.d.). Valori comportamentale și reducerea violenței în școală.
• Ministerul Educației Naționale & Organizația „Salvați Copiii”. (2014). Ghidul utilizării în siguranță a Internetului: Un internet mai sigur pentru toți elevii!. București.