Abordarea instruirii prin individualizarea și diferențierea instruirii este una esențială în pedagogia modernă, punând accentul pe adaptarea procesului de predare-învățare la particularitățile fiecărui elev. Individualizarea instruirii se referă la adaptarea procesului educațional la caracteristicile individuale ale fiecărui elev: ritm de învățare, stil cognitiv, nivel de dezvoltare, interese, nevoi specifice cu accent pe unicitatea elevului. Diferențierea instruirii reprezintă adaptarea metodelor, conținuturilor, strategiilor și evaluării pentru grupuri de elevi cu caracteristici similare (ex: nivel de performanță, stiluri de învățare, interese). Iar acccentul cade pe diversitatea clasei.

Fundamentele teoretice care stau la baza instruirii individualizate sunt teoria inteligențelor multiple (Howard Gardner), teoria stilurilor de învățare (Kolb, Fleming – Vark), zona proximei dezvoltări (Vygotsky), constructivismul-elevul învață activ, prin experiență personală.

Obiectivele individualizării/ diferențierii constau în creșterea eficienței învățării, valorizarea potențialului fiecărui elev, îmbunătățirea motivației pentru învățare și promovarea echității în educație. Formele și metodele de aplicare la nivel de curriculum și conținut sunt variate: alegerea unor teme relevante pentru interesele elevilor,  niveluri de dificultate diferite, materiale de lucru adaptate (texte simplificate/ complexe) La nivel de metodă didactică, profesorul are în vedere lucrul pe grupe omogene/eterogene, învățarea prin proiecte, învățare personalizată prin TIC (platforme adaptative). Evaluarea este, de asemenea, adaptată, astfel: evaluare formativă continuă, portofolii individuale, teste cu grad diferit de dificultate, autoevaluare și evaluare colegială.

Un concept esențial în pedagogie, care a schimbat fundamental viziunea pedagogică modernă, este cel  formulat de Lev Vygotsky, unul dintre cei mai importanți psihologi ai educației. Conceptul vizat poartă denumirea de „zona proximei dezvoltări” (ZPD). Prin definiție, zona proximei dezvoltări reprezintă distanța dintre ceea ce un copil poate realiza singur și ceea ce poate realiza cu ajutorul unui adult sau al unui coleg mai capabil. Lev Vygotsky precizează faptul că ZPD este „diferența dintre nivelul actual de dezvoltare (ce poate face singur) și nivelul potențial (ce poate face cu sprijin)”.

Componentele ZPD sunt definitorii atât pentru învățământul de masă, cât mai ales pentru învățământul special și fac  referire la:
1. Nivelul de dezvoltare actual– activitățile și sarcinile pe care elevul le poate efectua fără ajutor.
2. Zona proximei dezvoltări– sarcinile pe care elevul le poate îndeplini cu sprijin (ghidare, explicații, colaborare).
3. Nivelul de dezvoltare potențial– ce va putea face singur în viitor, după ce a fost sprijinit în ZPD.

Aplicarea în practică: elev cu CES, clasa a V-a: poate scrie cu litere mari (doar majuscule) singur (nivel actual), dar nu reușește să scrie propoziții. Cu ajutorul profesorului care îl ghidează pas cu pas, obiectivul este atins, în timp. Acesta este ZPD-ul lui. După mai multe exerciții ghidate, va putea scrie propoziții fără sprijin (nivel potențial).

Există o serie de metode aplicabile în anumite condiții și pentru anumite competențe, toate costruite pe sistemul de ghidare, sprijin și asistență. Acestea sunt: învățarea asistată de colegi („peer tutoring”), întrebări dirijate (scaffolded questioning), activități cu sprijin progresiv („scaffolding”). Scaffolding, în concepția pedagogică a lui Bruner, constă în sprijinul temporar oferit elevului de către profesor pentru a-l ajuta să rezolve o sarcină, sprijin care este retras treptat pe măsură ce elevul devine autonom. Profesorul oferă sprijin adaptat fiecărui nivel (ex. sarcini diferențiate, activități pe grupuri omogene).

Conceptul de zonă a proximei dezvoltări formulează câteva ipoteze pedagogice concrete: elevii învață cel mai bine în colaborare (lucrul în echipă este elocvent și eficient), sprijinul potrivit, la momentul potrivit, cu tehnica adecvată accelerează învățarea, iar educația eficientă înseamnă să fie antrenat, implicat  elevul  în ZPD pentru a  evolua intelectual și implicit, afectiv.

Exemplu practic, pe o secvență didactică anume (la clasă)
Disciplina: Limba  și literatura română
Nivel: gimnazial
Tema: Caracterizarea unui personaj dintr-un text narativ
Sarcini de lucru diferențiate:
-elevii cu nivel înalt: realizează un portret complex cu argumente din text;
-elevii medii: completează o fișă cu trăsături și exemple;
-elevii cu dificultăți: selectează trăsături dintr-o listă și le asociază personajului

Zona proximei dezvoltări necesită anumite coordonate de ordin practic: predarea diferențiată,  sprijinul pedagogic personalizat, colaborarea între elevi. În consecință, impactul asupra învățării este complex: tehnica ZPD crește implicarea elevilor, îmbunătățește performanțele școlare, facilitează lucrul într-un colectiv de elevi cu nivel de pregătire diferit, așadar se poate aplica la clase incluzive. Individualizarea și diferențierea instruirii nu mai sunt opționale, ci necesare într-o școală incluzivă.

Bibliografie
1. Cerghit, I. (2008). Metode de învățământ (ediția a V-a). București: Editura Didactică și Pedagogică.