Interdisciplinaritatea implică stabilirea și folosirea unor conexiuni între limbaje explicative sau operații, cu scopul diminuării diferențelor care apar între clasicele discipline de învățământ. Predarea și învățarea unei discipline presupune perceperea secvențială a realității unice, transformând-o astfel în una artificială. Din acest motiv este necesară realizarea unor conexiuni între anumite discipline școlare, pentru o percepere unitară și coerentă a fenomenelor străbătute. În înfăptuirea unui învățământ modern, formativ, considerăm predarea-învățarea interdisciplinară o condiție importantă. Corelarea cunoștințelor de la diferitele obiecte de învățământ contribuie substanțial la realizarea educației elevilor, la formarea și dezvoltarea flexibilității gândirii, a capacităților de a aplica cunoștințele în practică, la fixarea și sistematizarea acestora, o disciplină ajutând-o pe cealaltă să fie mai bine însușită.

„Școala cea mai bună e aceea pe care o dorește și o iubește mai mult școlarul decât profesorul.” – Nicolae Iorga

Introducerea CDS – urilor în școli permite utilizarea unor metode noi care duc la creașterea motivației elevilor și dascălilor pentru o învățare de calitate. Disciplinele opționale, al căror studiu asigură elevilor posibilitatea dobândirii de cunoștințe și deprinderi cu interconexiuni evidente și imediate, asigură dezvoltarea motivației pentru studiul unei discipline cu posibilitatea aplicarii ei în studiul altor discipline.

Comparativ cu vechile programe analitice, cele puse în discuție acum ne propun o mare flexibilitate, oferind posibilitatea structurării unor trasee diferențiate, individualizate, personalizate .În elaborarea programelor și organizarea activităților de predare-învățare-evaluare, profesorul trebuie să cuprindă în conținutul temelor elemente relevante pentru elevi, realizând legătura firească dintre ce se învață și de ce se învață.

Noțiunea de curiculum se referă la oferta educațională a școlii și reprezintă sistemul experiențelor de învățare directe și indirecte oferite educaților și trăite de aceștia în contexte formale, neformale și chiar informale. El rămâne realitatea interactivă între educatori și educabili, cu efecte concrete, anticipate realist asupra celor din urmă și asupra procesului însuși. Pentru a motiva o persoană care învață, curriculumul trebuie să fie:

• relevant pentru nevoile persoanei respective, așa cum și le identifică aceasta și să o angajeze activ în propriile alegeri privind învățarea;
• variat în ceea ce privește metodologia de implementare, dar cu accent pe nevoia de a folosi metode de învățare activă și experiențială;
• motivant, prin oferirea constantă de feedback pozitiv.

„În educație, a face înseamnă nu atât a ști să faci, cât mai ales a căuta să faci, iar a continua nu include a reface pentru a aspira la un nou și ulterior a face.” Toate acestea explică rațiunea de a fi a curriculum-ului în educație, care în teorie își caută mai ales forma, iar în practică își caută în mod special conținutul.

Curriculumul la decizia școlii trebuie văzut ca parte a întregului curriculum și nu ca lipsit de relevanță în legătură cu cel național în vigoare sau fiind în contradicție cu acesta. Elevul are nevoie de a experimenta un curriculum coerent, și nu unul fragmentat, incoerent. Astfel, curriculum-ul la decizia școlii trebuie să fie planificat împreună cu cel național și integrat acestuia. Deoarece, până în momentul de față, curriculum-ul tradițional pe discipline a pus accentul pe cunoștințe și înțelegere, unul dintre rolurile curriculum-ului la decizia școlii este de a se adresa acelor competențe dorite care sunt într-o prea mică măsură dezvoltate specific sau explicit de disciplinele academice. Exemple de astfel de competențe pot include dezvoltarea personală, pregătirea pentru viața de adult și cea economică, încurajarea responsabilității de cetățean etc. Având în vedere că imaginea de azi despre lume nu mai este alcătuită din fragmente, precum matematică, fizică, economie etc., cunoașterea de azi fiind inter- sau transdisciplinară, noutatea pe care o introduce de exemplu programa de opțional este de a corela noțiunile economice (economie, dezvoltare antreprenorială, contabilitate, management, marketing) cu cele matematice, pornind și de la realitatea că matematica este necesară în formarea gândirii matematice și a relației acestei gândiri cu științele economice în ansamblul lor. Introducerea noțiunilor de matematică urmărește să ofere elevilor cunoștințele necesare pentru a rezolva probleme pe baza relaționării cunoștințelor din diferite discipline ale științelor economice, precum și la înzestrarea cu un set de competențe, valori și atitudini menite să contribuie la formarea unei culturi comune pentru toți elevii, determinând trasee individuale de învățare.

Curriculum-ul la decizia școlii favorizează individualitatea; modernitatea; diversitatea; autonomia; descentralizarea; contribuie la dezvoltarea durabilă, în și prin educație; compatibilizează cu politicile și sistemele educaționale europene; reprezintă o modalitate europeană de abordare a curriculumului național; regândește și modernizează structura și conținutul planului-cadru.

Introducerea CDS-urilor în școli permite utilizarea unor metode noi care duc la creșterea motivației elevilor și dascălilor pentru un învățământ de calitate. Aceste metode de proiectare sunt în concordanță cu noile cerințe ale sistemului de predare – învățare – evaluare, care-l pun pe elev în situația de a învăța și de a aplica în cadrul diferitelor discipline cunoștințele acumulate.

Un alt raport între curriculumul nucleu și cel aflat la dispoziția școlii, o nouă viziune asupra misiunii și finalităților învățământului, o regândire a practicilor manageriale, pot pune în valoare valențele pozitive, democratice și stimulative ale curriculumului la decizia școlii.

În loc de concluzii: „Cel care vrea să atingă un scop trebuie să admită și mijloacele pentru atingerea acestui scop” (N. Machiavelli).

Bibliografie

1. Ainscow M., & Miles S. (2008). „Making Education Inclusive”, Ed. Routledge
2. Cerghit I., Neacșu I., Negreț-Dobridor I., Pânișoară I.O. – Prelegeri pedagogice, Editura Polirom, Iași, 2001;
3. Constantin Joița, Maria-Magdalena Joița – Ghid metodologic pentru profesori și elevi, Editura Cartea Iuliei, Pitesti 2010
4. Cucoș C. – Pedagogie, Editura Polirom, Iași, 2002;
5. OECD (2018). „The Future of Education and Skills: Education 2030” www.oecd.org.