În stadiul antepreșcolarității, relațiile copilului sunt caracterizate de o ușoară superficialitate. Relațiile copilului în această perioadă sunt mai diversificate și nuanțate în comparație cu stadiul sugarului. În această perioadă relațiile lui cu mama și membrii familiei sunt profund ancorate de aceștia. Universul relațiilor pentru preșcolar se limitează la un grup restrâns, comparativ cu stadiile ce urmează.

Preșcolaritatea implică foarte multe schimbări în viața copilului. Esențială este starea lui emoțională la intrarea în grădiniță, deoarece pentru el această trecere din cadrul familiar în cadrul colectivității provoacă numeroase sentimente în sufletul preșcolarului. La intrarea în grădiniță, copilul manifestă o serie de temeri, dar treptat acest mediu amibiant devine prielnic și chiar plăcut pentru copil. Cu ajutorul mediului, al educatoarei, al colegilor și al părinților, copilul reușește treptat să înlăture egocentrismul, ce caracterizează această perioadă, și astfel începe să devină sociabil. Dezvoltarea socială este cel mai însemnat domeniu de extindere la vârsta preșcolară. Cel mai eficient mod de a interacționa în aceasta perioadă, este jocul.

La acest nivel de vârstă, cele mai recomandate jocuri sunt cele de tipul așezării obiectelor în comun, cele de comunicare și cele de așteptare a rândului. În acest fel copiii interacționează, comunică, se ajută reciproc, dezvoltându-și latura socio-emoțională. Copilul va începe să-și exprime emoțiile, sentimentele cu mai mult curaj, va începe să socializeze și să lege noi prietenii.

L. E. Shapiro afirmă, într-una dintre lucrările sale, faptul că: „Vârsta de 6 ani marchează începutul etapei empatiei cognitive – capacitatea de a vedea lucrurile din perspectiva altcuiva și de a acționa în consecință. Abilitățile de a privi din alt punct de vedere îi permit copilului să știe când să consoleze un prieten supărat și când să-l lase în pace.” (L. E. Shapiro, 2012, p. 74). Tot în acest stadiu, copilul va alege anumite activități sau jocuri sub influența noilor prieteni. Este bine ca, la această vârstă, copilul să cunoască și să respecte niște reguli clare, stabile. De asemenea, preșcolarul trebuie să respecte un anumit program stabilit de părinți împreună cu micuțul.

Copiii au temperamente diferite, unii sunt sociabili, leagă cu ușurință prietenii oriunde merg, dar alții sunt timizi, retrași, manifestă înclinație către singurătate, deci în aceste situații este benefic să inițiem activități la care vor participa copiii cu temperamente similare sau cei cu interese asemănătoare. În colectivitate, la această vârstă, de obicei, copiii investesc un grad ridicat de energie emoțională.  „Frecventarea grădiniței aduce o mare schimbare: crește numărul de relații, calitatea lor se diversifică, apare necesitatea de a-și adapta comportamentul (a se purta diferit) în cele două medii educaționale distincte, familia și grădinița. (M. Dumitrana, 2000, p. 8).

Copilul începe treptat să se joace cu prietenii, să inițieze jocuri, să stabilească și să respecte reguli în timpul jocului. Toate aceste activități îi dezvoltă simțul de cooperare și totodată îl ajută la creșterea încrederii în sine. Copiii sunt niște ființe sociale care au nevoie de afecțiune, dragoste și tovărășie. Noile cercetări au ajuns la concluzia că, relațiile din cadrul grupului de elevi au un rol de formare pentru dezvoltarea psihică a școlarului mic. La intrarea în școală, are loc transferul de relații, dacă în perioadele anterioare accentul cădea pe relațiile cu adultul, acum, în acest stadiu micul școlar este preocupat de relațiile cu covârstnicii. La această vârstă, copilul începe să cunoască cu adevărat grupul.

Apartenența elevului la un grup îi transmite copilului siguranță, acceptare și o stare de bine, o satisfacție deosebită. Cu timpul grupul se maturizează, iar membrii acestuia introduc norme ce trebuie urmărite de toți și respectate pentru a atinge scopurile comune.  Unii psihologi, definesc grupul ca fiind „un izvor de experiență socială” pentru școlari. De altfel, un rol deosebit de important în dezvoltarea socială a copilului, îl are familia care trebuie să încurajeze reușitele școlare, să le aprecieze și să le recompenseze, și totodată să sprijine relațiile copilului cu semenii săi.

Din nefericire, constatăm că în societatea contemporană, în generația actuală lucrurile stau cu totul diferit, în sensul că, astăzi nu mai sunt încurajate, susținute, relațiile de prietenie între copii, deoarece încă de la o vârstă fragedă ei își găsesc plăcerea și își aleg drept prieten calculatorul. Astfel, unii dintre părinți văzând aceste tendințe ale copilului, de cele mai multe ori le încurajează în loc să le stopeze, să încerce să le reorienteze către stabilirea unor relații eficiente cu alți copii de seama micuțului lor. Așadar, relațiile socio-emoționale în societatea contemporană variază, în funcție de implicarea părinților în educarea propriului copil.

Bibliografie

Shapiro, L. E.,(2012)  Inteligența emoțională a copiilor, Editura Polirom, Iași.
Dumitrana, M., (2000). Copilul, familia și grădinița, Editura Compania, București.