S-a tot vorbit despre resursele și posibilitățile limitate ale școlii de astăzi, depășită și incapabilă să mai trezească motivația pentru învățare. Dar în spatele sistemului atât de blamat stau oamenii, acei oameni de care depinde schimbarea pas cu pas, picătură cu picătură. Dacă renunțăm la optimism, considerând lupta sfârșită sau inutilă, renunțăm la a mai crede în oameni și, treptat, în puterea noastră de a crea ceva bun și frumos. Când primim „în grijă” o grupă de copii de câțiva ani, ne întrebăm ce am putea face pentru a-i ajuta să descopere lumea, să capete capacități, deprinderi necesare pentru cunoaștere și pentru viață. Ne ocupăm de copii, dar nu putem ignora mediul familial din care aceștia provin, luând în considerare aspectele unice și adaptându-ne permanent strategiile la provocările educaționale declanșate. Ne lovim, inevitabil, de rezistența unor părinți dezamăgiți de societate, neîncrezători, cu stimă de sine scăzută, pe care cu greu reușim să îi aducem de partea noastră, alături de care să construim acel parteneriat atât de necesar dezvoltării și creșterii.

Într-o lume în continuă schimbare, avidă de informații primite cu generozitate prin simpla atingere a unor ecrane sau apăsare a tastelor, profesorul rămâne să clădească, din emoții și cuvinte, acel spațiu în care puiul de om să pășească încrezător și să-și dezvăluie lumii și lui însuși unicitatea.

Zig Ziglair aduce argumente clare pentru a reuşi să modelăm „copii buni într-o lume negativă”, amintind de motivaţie, încurajări, dar şi de limite clare și de respect reciproc. Când aceste aspecte sunt parte a educaţiei primite acasă şi se continuă la şcoală, lucrurile decurg firesc şi capătă consistenţă. Şi, pentru că lucrăm cu oameni, devenim artiştii care mânuiesc cu atenţie sporită emoţiile, care descoperă şi se redescoperă pe ei înşişi, într-un mediu în care, aşa cum considera Constantin Noica, „nu se ştie cine dă şi cine primeşte”. Având mintea şi sufletul deschise către ceilalţi, ne sporim şansele de a fi conectaţi şi autentici în derularea procesului instructiv-educativ.

Pornim în amenajarea unui mediu educaţional confortabil din punct de vedere afectiv, în care fiecare copil este auzit şi văzut, apreciat pentru ceea ce este. („Stări de spirit, asta trebuie dat altora; nu conţinuturi, nu sfaturi, nu învăţături.” – Constantin Noica). Un copil care se simte în siguranţă atât fizic, cât şi afectiv va fi deschis spre cunoaştere şi descoperire şi va asocia mediul educaţional cu emoţiile pozitive, pe termen lung, va fi încurajat să îşi afirme personalitatea şi să îşi dezvolte identitatea.

Mediul fizic al clasei amenajat împreună cu copilul creşte stima de sine a acestuia şi creează sentimentul de apartenenţă, făcându-l să protejeze, să participe activ şi să se simtă parte a acelui spaţiu în care se derulează imagini din poveşti, chiote de veselie după jocuri cu reguli pe care ajunge să le respecte, decoruri create de imaginaţia lăsată liberă să se manifeste.

Muzica acompaniază cu succes activitățile creative (desen, modelaj, pictură), părţi ale rutinelor (intrarea în clasă, trezitul din somn), calmând şi creând o atmosferă propice învățării şi dezvoltării. Pe lângă melodiile clasice cu efecte terapeutice dovedite, copiii pot compune alături de cadrul didactic fragmente muzicale pe care să le integreze în activitățile zilnice sau să fie folosite în timpul tranzițiilor.

Copiii au nevoie să experimenteze diverse roluri; de aceea, cadrul didactic trebuie să ofere fiecărui copil ocazia de a se bucura de succes (în funcție de particularitățile sale) şi de a exersa rolul de lider. Este ca şi când am permite probarea unei pălării de recuzită, pentru ca fiecare copil să descopere dacă i se potrivește, cum „arată” cu ea şi dacă se simte confortabil când o poartă.

Fiecare situaţie deosebită merită o poveste, deoarece transpunerea problemei într-un cadru imaginativ şi sigur ajută copilul să depăşească situaţiile dificile şi să descopere soluţii posibile, potrivite lui. Adaptarea unei poveşti sau crearea uneia noi, inspirată de situaţie, reprezintă scântei de magie din arsenalul unui profesor dornic să îşi ajute copiii într-un mod blând şi creativ.

Un profesor care crede în puterea sa de a crea stări pozitive, emoţii propice creşterii şi dezvoltării copilului îi „contaminează” şi pe ceilalţi cu atitudinea sa şi reuşeşte să fie parte a schimbării.

Bibliografie
• Gabriel Albu, Repere pentru o concepţie umanistă asupra educaţiei, Editura Paralela 45, 2005.
• Timothy D. Walker, Să predăm ca în Finlanda. 33 de strategii simple pentru lecţii pline de bună-dispoziţie, Editura Trei, Bucureşti, 2018.
• Zig Ziglar, Putem creşte copii buni într-o lume negativă!, Ed.Curtea Veche, Bucureşti, 2013.