Dizabilitatea  reprezintă o deficiență de ordin fizic, mental, intelectual sau senzorial și se referă la orice reducere, lipsă sau pierdere a aptitudinilor de-a desfășura o activitate în condiții considerate normale pentru ființa umană. Așadar dizabilitatea  presupune o limitare a activității individului condiționată de-o infirmitate care creează un dezavantaj în raport cu factorii contextuali, de mediu și personali.
De-a lungul timpului, maniera de integrare a copiilor cu dizabilități în sistemul educațional românesc s-a modificat semnificativ. Dacă în urmă cu aproximativ  două decenii acești copii erau școlarizați exclusiv sau aproape exclusiv în unitățile de învățământ special, în prezent se încearcă  integrarea lor în școlile de masă. Un pas important în realizarea acestui obiectiv a fost crearea unui cadru legislativ pentru implementarea și susținerea educației integrate.

Extras din Legea Educației Naționale nr.1/2011:
Art.2 (4) Statul asigură cetățenilor României drepturi egale de acces la toate nivelurile și formele de învățământ preuniversitar și superior, precum și la învățarea pe tot parcursul vieții, fără nicio formă de discriminare.
Art.12(1) Statul susține antepreșcolarii, preșcolarii, elevii și studenții cu probleme și nevoi sociale, precum și pe aceia cu cerințe educaționale speciale.
(6) Statul garantează dreptul la educație al tuturor persoanelor cu cerințe educaționale speciale. Învățământul special și special integrat sunt parte componentă a sistemului național de învățământ preuniversitar.

Problematica integrării şi a incluziunii au fost abordate la începutul anilor ’90. Rolul de profesor itinerant/ de sprijin apare încă din Legea privind Statutul Cadrului Didactic din 1997, dar a fost pus în aplicare după anul 2000. În anul 2001 se aprobă metodologia de organizare şi funcționare a serviciilor educaţionale pentru copiii/ elevii cu deficiențe integrați în școală publică, prin cadre didactice de sprijin/ itinerante: “In România copiii cu dizabilități au acces la diferite forme de educație şi pot fi înscriși, în funcţie de gradul de dizabilitate, în sistemul de învățământ special sau în învățământul de masă. Copiii cu deficienţe medii, cu dificultăţi de învăţare şi tulburări de limbaj, cu tulburări socio-afective sau comportament sunt integraţi în şcolile de masă unde pot beneficia de servicii educaţionale de sprijin.” (OMEC nr. 4653/ 2001).

Dezvoltarea educației și învățământului au dus la înregistrarea unor progrese semnificative în depășirea barierelor care separau  învățământul de masă de învățământul special. Educația integrată presupune oferirea de șanse egale tuturor copiilor în ceea ce privește accesul la educație cât mai aproape  de contextul normal al vieții. Este foarte important de menționat că și „copiii care au anumite dizabilităţi/handicapuri au trebuinţe de baza în creştere şi dezvoltare ca toți copiii. Identificăm: nevoia de afecţiune şi securitate, de apreciere şi întărire pozitivă, de încredere în sine, de responsabilitate și independenţă”. (E. Vrăşmaş, 1998). Prin educația incluzivă se urmărește școlarizarea copiilor cu dizabilități în școli și clase obișnuite. Învățământul integrat pentru copiii cu dizabilități presupune mai multe dimensiuni:

• dimensiunea legislativă şi administrativă care se referă preponderent la  politicile educaționale și face referință la faptul că școlarizarea acestor copii trebuie să fie o parte integrantă şi o responsabilitate a sistemului național de învățământ;
• dimensiunea pedagogică care evidențiază necesitatea aproprierii condițiilor de predare-învăţare pentru copiii cu dizabilităţi de cele accesibile celorlalți copii, din punct de vedere al locului de școlarizare şi al curriculumului;
• dimensiunea socială reliefează importanța relațiilor, a interacțiunii sociale dintre copii;

În funcție de caracteristicile copiilor cu dizabilități, procesul instructiv-educativ trebuie realizat în mod diferențiat. Una dintre principalele schimbări care caracterizează acest proces instructiv-educativ trebuie să fie tendința spre normalizare deoarece normalizarea facilitează accesul acestor copii la condiții de existența  cotidiană cât mai apropiate de stilul de viață normal al societății în care trăiesc.

Realizarea educației integrate a copiilor cu dizabilități reprezintă o adevărată provocare pentru activitatea de până acum a cadrelor didactice care trebuie să se axeze pe trei direcții principale: schimbarea atitudinii, perfecționarea sau dezvoltarea profesională şi modificarea predării la clasa. Unitatea școlară care îi introduce pe copii cu dizabilități în colectivitatea sa are obligația  ca la nivel intern să încurajeze crearea unor relații constructive care se realizează prin atitudine deschisă, prin disponibilitate și înțelegere. Este foarte importantă sensibilizarea copiilor și pregătirea lor pentru a primi în rândurile lor un coleg cu dizabilități. Atitudinea cadrului didactic față de copilul cu dizabilități trebuie să păstreze aparență de normalitate, el trebuie să fie tratat la fel că și ceilalți  copii din clasa ceea ce le va demonstra și lor că colegul lor este la fel de valoros că și ei.

Sistemul de învățământ din România mai prezintă încă elemente de discriminare, în sensul că nu toți copiii cu dizabilități se bucură de toate oportunitățile posibile de dezvoltare maximală a potențialului lor. Mai există în anumite medii educaționale reticențe  care conduc la subvalorizarea  acestor copii și în consecință  determina o scădere a reușitei actului educațional.    Deși au fost inițiate programe și proiecte pentru a deschide mai mult ușa școlilor pentru copiii cu  dizabilități iar rezultatele sunt, de cele mai multe ori, îmbucurătoare, diseminarea rezultatelor și a bunelor practici nu constituie însă un exercițiu permanent.

Incluziunea copiilor cu dizabilități în școlile de masă reprezintă o provocare atât pentru cadrele didactice cât și pentru copii și părinți. În acest context se disting  anumite aspecte pozitive sau avantaje și anumite aspecte negative sau dezavantaje ale incluziunii copiilor cu dezabilități.

Beneficiile integrării  copiilor cu dizabilități sunt multiple:

• Au oportunitatea de a-și  face prieteni astfel ei se vor simți egali cu ceilalți,  valorizați și iubiți;
• Își  dezvoltă abilitățile sociale;
• Creșterea  stimei de sine  astfel devin conștienți de propriile capacități și abilități;
• Creșterea gradului de socializare și implicit a abilităților de comunicare;
• Își vor dezvolta noi deprinderi și abilități;
• Vor fi mai motivați;
• Se vor integra mai ușor în societate;
• Își vor îmbunătăți semnificativ starea emoțională.

Integrarea  copiilor cu dizabilități are beneficii  și pentru ceilalți copii, care:

• Vor deveni mai înțelegători, mai grijulii, mai toleranți și mai răbdători;
• Vor fi mai sensibili la nevoile celor din jur și mai responsabili;
• Își vor dezvolta principii etice și morale puternice.

Câteva dintre dezavantajele integrării copiilor cu dizabilității sunt:

• În unele situații acești copii sunt neglijați de către cadrele didactice întrucât nu au la dispoziție timpul necesar de a se ocupă de ei în mod diferențiat și nici nu dispun de pregătirea necesară pentru a putea contribui la recuperarea lor;
• Izolarea și autoizolarea copiilor cu dizabilități poate crește pentru că se mențin atitudini negative din partea celorlalți copii care îi acceptă  mai greu;
• Vor fi situații în care acești copii vor fi discriminați, ofensați de colegi, intimidați și jigniți;
• Pot apărea situații în care copii cu dizabilități vor fi puși în inferioritate, le va fi greu să se adapteze.

În ceea ce-i privește pe ceilalți copii din clasă, pot exista, evident, și dezavantaje:

• În unele situații, ceilalți copii pot fi distrași de la ore.
• În relația cu copii cu dizabilități, ceilalți copii ar putea deveni  agresivi, ceea poate duce la situații conflictuale de durată și la diverse deviații comportamentale.

Învățământul incluziv reprezintă un pas înainte în procesul de eliminare a barierelor educaționale dintre copiii obișnuiți și cei cu dizabilități.

Bibliografie
*** (2011), Legea Educației Naționale nr.1/2011;
*** (2001), OMEC nr. 4653/ 2001 Ordin privind metodologia de organizare şi funcţionare a serviciilor educaţionale pentru copiii/elevii deficienţi integraţi în şcoala publică prin cadre didactice itinerante şi de sprijin;
Preda, Vasile (2000) Orientări teoretico-praxologice în educația specială, Cluj-Napoca, Editura Presă Universitară Clujană;
Vrasmaş, Traian (2001) Învățământul integrat și/sau incluziv, București, Editura Aramis;
Vrasmaş, Ecaterina (1998) Strategiile educației incluzive, în volumul “Educația integrată a copiilor cu handicap”, coord. Verza, E. şi  Păun, E., UNICEF, RENINCO, Editura Multiprint, Iaşi;
*** Incluziunea copiilor cu dizabilități în sistemul de învățământ, Studiu sociologic realizat în cadrul proiectului „Promotion of inclusive education at local level through changing attitudes towards children with disabilities” implementat de IDIS Viitorul în parteneriat cu UNICEF Moldova.