A fi profesor înseamnă a practica social funcția de dascăl. Profesia de profesor pentru orice formă de învățământ implică o serie de responsabilități, roluri, deziderate, competențe, calități, aptitudini, care o fac să fie diferită de multe alte profesii, al căror „obiect” al muncii este omul. În cadrul școlii, profesorul este cel ce conduce activitatea didactică desfășurată în vederea atingerii obiectivelor și formării competențelor, prevăzute în documentele școlare, dând sens și finalitate educativă tuturor componentelor implicate în procesul educațional. Unele dintre aspectele importante în ceea ce privește această profesie le reprezintă competențele profesionale care includ ansamblul de capacități cognitive, afective, motivaționale și manageriale, care interacționează cu trăsăturile individuale, de personalitate ale cadrului didactic, conferindu-i acestuia calitățile necesare efectuării unei prestații didactice care să asigure capacitatea de formare a competențelor la formabili.
De la carte la ecran: cum transformă multiliterația educația de azi
În contextul actual al educației, conceptul de multiliterație se impune drept o competență fundamentală, indispensabilă procesului de formare a individului pentru a răspunde transformărilor accelerate ale societății contemporane. Spre deosebire de literația tradițională, circumscrisă capacității de a citi și a scrie, multiliterația se definește prin aptitudinea de a construi, interpreta și comunica sensuri în multiple forme expresive și în contexte variate, de la textul scris până la imagine, sunet, hipertext sau conținut digital interactiv. Această competență reflectă caracterul pluralist și complex al lumii actuale, dominată de globalizare, diversitate culturală și inovație tehnologică.
Noile educații și preșcolaritatea
Educație ecologică implică dezvoltarea unei atitudini pozitive, absolut necesară față de mediul înconjurător. Realitatea ne arată că grija față de mediu trebuie să fie o componentă esențială a dezvoltării morale, spirituale, sociale și culturale a generațiilor actuale. Educarea în spirit ecologic de la cele mai fragede vârste este la fel de importantă ca și educația intelectuală, morală sau estetică. La vârsta preșcolară, așa cum bine știm, puterea exemplului este foarte importantă, în acest sens, cadrele didactice, și nu numai, trebuie să implice copiii în activități de îngrijire a plantelor și animalelor, în curățenia din sala de grupă, precum și în mediul în care trăiește. Chiar dacă nu putem vorbi despre un activism ecologic la preșcolari, însă, putem vorbi despre formarea unei conștiințe de ocrotire a mediului ce urmează să fie dezvoltată și valorificată în ciclurile școlare următoare.
Pedagogia în mediul rural – provocări și oportunități pentru profesorul de azi
Educația în școala rurală a cunoscut, în ultimii ani, transformări vizibile și de substanță. Imaginea clasică a unei școli mici, cu resurse limitate și condiții precare, este astăzi tot mai mult înlocuită de realitatea unor spații modernizate, care oferă elevilor condiții similare celor din mediul urban. Curțile asfaltate, clădirile renovate, mobilierul nou și dotările digitale încep să facă parte acum din viața cotidiană a elevilor și profesorilor. Tablele interactive, calculatoarele performante și accesul la internet de mare viteză sunt resurse folosite frecvent în lecții, oferind un cadru educațional adaptat cerințelor secolului XXI. Această modernizare schimbă imaginea școlii de sat și demonstrează că mediul rural nu este sinonim cu lipsurile, ci poate deveni un spațiu al progresului și al inovării.
Profesorul și elevul, între exigență și neglijență afectivă
De cele mai multe ori, prin pregătire, măiestrie pedagogică şi entuziasm, profesorul realizează un contact pozitiv cu elevii, chiar și cu copiii cu nevoi speciale, acesta favorizând procesul instructiv-educativ. Dragostea pentru copii, capacitatea de empatie, delicateţea sufletească, spiritul de echitate, tactul pedagogic, puterea de stăpânire de sine, competenţa şi pasiunea pentru disciplina pe care o predă şi în genere pentru cunoaştere, alegerea de activităţi atractive la lecție şi talentul de a trezi interesul elevilor pentru proiecte de cercetare (eventual şi prin exemplul personal), uşurinţa de a se adapta la neprevăzut şi necapitularea în faţa greutăţilor, exigenţa şi constanţa în cerinţele formulate, ca şi priceperea de a realiza o corectă evaluare a performanţelor elevilor sunt tot atâtea calităţi care asigură eficienţa muncii la catedră, producându-i educatorului satisfacţie. Evident, totul pe fondul unei bune sănătăţi fizice şi psihice, căci este un lucru demonstrat nu multe profesii sunt atât de solicitate sub ambele aspecte ca cea de educator.
Educația între natură și societate: Rousseau și Mill în gândirea educațională modernă
Dezbaterea asupra naturii și scopurilor educației a marcat gândirea pedagogică de-a lungul secolelor, generând perspective diverse care continuă să influențeze practicile educaționale contemporane. Două viziuni fundamentale se detașează în literatura de specialitate: cea care privește educația ca un proces de dezvoltare naturală a potențialului uman și cea care o conceptualizează ca instrument de construire a fericirii individuale și sociale. Aceste abordări, deși aparent divergente, oferă perspective complementare asupra rolului educației în formarea personalității și în structurarea societății.
Educarea elevilor în spirit cooperant, participativ
În ultimii ani, România s-a angrenat într-o adevărată „cursă” în vederea integrării în marea familie a ţărilor europene din care face parte ca așezare geografică sau ca trecut istoric. Datorită faptului că „atmosfera” ţărilor Uniunii Europene presupune nişte standarde economice, politice, culturale, sociale axate pe valorile democraţiei, România trebuie să-şi unească eforturile pentru a se ralia la aceste niveluri de dezvoltare. În acest context, un rol deosebit revine educației, formării tinerilor, adevărata „locomotivă” a integrării europene, după cum se exprima un politician european. Formarea continuă a tinerilor include o serie de strategii educaţionale, din care menţionăm formarea unui spirit cooperant, participativ în virtutea căruia să acţioneze ca un cetăţean european în deplină cunoştinţă de cauză.
Rolul textului literar în predarea limbii franceze
Accentul pus pe comunicare are ca rezultat excluderea textului literar din practicile de la clasă în predarea limbii franceze ca limbă străină (FLE). Dacă analizăm varietatea de manuale alternative, ajungem la aceeași concluzie: toate sunt axate pe texte artificiale, extrase din reviste, ziare sau texte special concepute pentru elevi. Mai mult, textele literare sunt foarte rare în aceste manuale, iar timpul alocat pentru o astfel de lecție este foarte restrâns. Regăsim mai multe texte literare doar la niveluri mai avansate, adică începând cu anul al cincilea de studiu (în special la liceu). Falsa convingere că textul literar ar putea limita exprimarea orală la clasă a condus la neglijarea acestor tipuri de texte.
Jocul de rol și teatrul în orele de limbi străine
Prin deschiderea sa către toate abilitățile corpului și minții, eficacitatea teatrului în descoperirea pasiunilor, setea pentru nou, învățarea ascultării sau exprimării este de uimitoare. Teatrul dinamizează munca in echipa, a construiește grupuri, sporește încrederea și capacitatea de exprimare a elevilor de orice vârstă. Când ne gândim la teatru și la munca actorului, ceea ce ne vine imediat în minte este uimitoarea capacitate a actorului de a memora și de a întruchipa texte complexe. Cunoașterea depășește limitele psihicului și se manifestă în fiecare dintre gesturile, expresiile și posturile interpretului: actorul devine una cu cuvintele. „…Teatrul educațional poate educa și alina, poate forma oameni mai buni.” (observatorcultural.ro). Dar ar fi posibil ca teatrul să energizeze, să accelereze și să susțină învățarea unei limbi străine? Care pot fi beneficiile utilizării teatrului în cadrul cursurilor de limbi străine?
Dinamica relației profesor-elev pe scenă și în culise
În grupul şcolar, rolurile jucate au un caracter dinamic. Astfel, rolul elevului evoluează – de la intrarea în scoală până la absolvirea ei – de la exercitarea drepturilor şi obligaţiilor implicate în dobândirea statutului de şcolar până la dobândirea statutului de tânăr preocupat de rolul său profesional. Această dinamică este determinată sau influenţată de cerinţele activităţii şcolare, de relaţiile interpersonale în care este angrenat elevul, de evoluţia sa psihologică şi psihosocială, de factori mai mult sau mai puţin spontani, dar în mod hotărâtor de acţiunea educativă conştientă şi sistematică a şcolii. La rândul său, comportamentul de rol al profesorului evoluează prin exercitarea profesiunii, prin conlucrarea cu colegii, datorită îndrumării primite din partea factorilor de conducere şi control şi preocupărilor proprii de autoperfecţionare (concretizată mai ales în dobândirea gradelor didactice). Conştient nu numai de îndatoririle lui, ci şi de faptul că el este model pentru elevi, profesorul practică un comportament prin excelenţă autocontolat.