Sari la conținut
Revista Profesorului

Rolul mediului în formarea personalității elevilor

• Anamaria Codreanu • Școala Gimnazială, Chelința (Maramureș) • România

Educația nu este un proces limitat spațial și temporal. De aceea, formarea individului după principii etice și axiologice solide trebuie să devină un proces continuu. Educația permanentă, ca imperativ al lumii contemporane, poate fi îndeplinită doar prin efortul conjugat al familiei, al școlii de toate gradele, al comunității locale, al mass-mediei, al societății. Individul trebuie ajutat să-și formeze o concepție sănătoasă și corectă asupra existenței sale, întemeiată pe moralitate și respect social, să adopte niște valori autentice și să se integreze armonios în societate.

În contextul globalizării și al unui climat plin de tensiuni și conflicte, Raportul către UNESCO al Comisiei Internaționale pentru Educație în secolul XXI, coordonată de J. Delors, trage un semnal de alarmă asupra „necesității formării comunităților democratice și realizării unei practici scolare democratice care să stimuleze participarea cu responsabilitate a elevilor la rezolvarea problemelor apărute în viața școlară și socială”. Am înțeles din materialul studiat că elevul nu poate rămâne doar un receptor pasiv sau un simplu executant al diferitelor acțiuni educative, ci trebuie să devină un participant activ, cu initiațivă proprie, independență și răspundere în cadrul propriului proces de socializare.

Debutul acestui proces se realizează doar într-un cadru natural sănătos, ecologic. Mediul ecologic presupune un mediu de viață pur, nepoluat, în care omul să aibă condiții de viață prielnice. Ce mai înseamnă mediu ecologic în concepția contemporană? Înseamnă și preocuparea pentru asigurarea condițiilor psihosociale favorabile vieții. Se știe că și mediul psihosocial poate fi poluat, ceea ce provoacă dezordine socială, viciază relațiile sociale interpersonale precum și comportamentul oamenilor. Concepția ecologică pretinde, ba chiar obligă, asigurarea unui mediu ecologic favorabil, care să fie protejat de poluare naturală, psihosocială și comportamentală! Pentru protejarea lui sunt necesare o sumedenie de măsuri, strategii și mijloace tehnico-materiale, socio-culturale și educaționale. Puritatea mediului natural și social-global se poate asigura doar prin educație. Toate acestea se pot extrapola la toate dimensiunile devenirii – oamenii trebuie să fie formați în așa fel încât să prevină și la nevoie să înlăture, la rândul lor, orice situație „poluantă”.

În interacțiunea cu natura și societatea, fiecare individ acționează, își caută mereu echilibrul în schimburile cu mediul natural și social, deoarece el este supus permanent unor acțiuni continui și stresante, unor emoții puternice. Toate acestea îl obligă la mobilizare sau la crearea unui nou echilibru. Dacă nu reușește, individul se dezechilibrează afectiv și în acel moment se produce o deviație de comportament. Se creează premisele dezvoltării unei personalități izolate social, cu probleme de integrare în colectiv. La ce duce aceasta? La manifestări agresive, nonconformism, apatie și chiar la conduite antisociale.

Iată ce importanță majoră trebuie să acordăm modelării comportamentului socioafectiv al copiilor, încă din primii ani de viață. Debutul acestui proces se realizează în familie, apoi în grădiniță, prin învățarea de către copil a primelor comportamente de tip relațional și interrelațional. Chiar dacă aderă la regularitățile comportamentale, el preia modelele de conduită ale celor în preajma cărora se formează ca om. Cadrul optim de formare a unei personalități proprii, completă și complexă, este la școală, mai ales prin intermediul educației complementare. Activitățile educative bine echilibrate, bine motivate și mai ales bine organizate au un rol important și decisiv în evitarea situațiilor extreme, cum ar fi: neîncredere, ură, tensiuni sociale, violență, infracțiuni etc.

Datorită varietății mari a factorilor sociali, precum și diversitatea extremă conținuturilor mediului, a formelor și mijloacelor în care se prezintă aceștia, a făcut necesară o operaționalizare a conceptului de mediu. Această operaționalizare a mediului social, în calitate de mediu cultural, este realizată cu ajutorul unui concept nou, denumit nișă de dezvoltare. Termenul se referă la „totalitatea elementelor cu care un copil intră în relație la o vârstă dată” (Luminița Iacob, 1999, pag.28), iar structura unei nișe de dezvoltare rezultă din interacțiunea următoarelor patru elemente socio-culturale de bază: obiectele și locurile cu care copilul intră în contact, răspunsurile și reacțiile pe care mediul social- cultural le are față de copil, cerințele adultului, adecvate vârstei copilului, activitățile impuse, propuse și acceptate de copil.

 

Accesări: 2.029

Încadrare în categoriile științelor educației:

prof. Anamaria Codreanu

Școala Gimnazială, Chelința (Maramureș), România

Profil iTeach: iteach.ro/profesor/anamaria.codreanu

Articole asemănătoare