Având în vedere contextul sanitar actual, atât cadrele didactice cât și elevii se confruntă cu o serie de schimbări care vizează actul de predare-învățare-evaluare, proces aflat în curs de digitalizare. Provocarea este de mare impact asupra cadrelor didactice, care într-un timp relativ scurt își reconfigurează întregul proces de transmitere a noilor cunoștințe, precum și modalitatea de evaluare a cunoștințelor acumulate. Contextul epidemiologic actual a impus generarea unei formări profesionale adaptate mediului online, formare care constă în participarea la webinare, conferințe și cursuri de formare pentru optimizarea procesului de învățământ.
Întrucât disciplina pe care o predau este limba franceză, preocuparea mea recurentă a fost aceea de a descoperi și utiliza platforme care să permită utilizarea și documentelor audio autentice în limba franceză, pentru a exploata competența de exprimare orală într-o limbă străină. In urma numeroaselor webinare, conferințe și cursuri de formare în online, am descoperit platforma Kahoot!, Learning apps și Padlet. Toate cele trei platforme sunt gratuite și pot fi utilizate după crearea unui cont.
Prima platformă menționată, Kahoot!, este o platformă cu ajutorul căreia se pot crea și utiliza teste interactive intitulate „quiz”. Există două tipuri de itemi agreați în elaborarea testului interactiv gratuit: item cu alegere multiplă și item cu alegere duală.
Dimensiunea ludică a acestei platforme constă în provocarea de a răspunde într-un timp cât mai scurt la un număr de întrebări, pentru a acumula puncte în clasament. Cromatica platformei este de asemenea prietenoasă, iar pe toată durata quiz-ului rulează o melodie care are scopul de a induce elevilor starea specifica unui joc. Quiz-ul se poate parcurge individual, sau în echipă, în funcție de scopul stabilit de cadrul didactic. Dacă se dorește evaluarea elevilor, se va opta pentru lucrul individual, iar dacă se vizează fixarea cunoștințelor, se poate opta pentru lucrul în echipă. Un alt factor care îi poate motiva și antrena pe elevi, este setarea timpului de răspuns pentru fiecare item, astfel, elevii vor fi nevoiți să fie atenți și focusați pentru parcurgerea tuturor itemilor în timpul prestabilit. Desigur că timpul poate reprezenta și un factor perturbator pentru anumiți elevi care nu reacționează bine atunci când au un timp de răspuns prestabilit, însă dinamica platformei promovează învățarea prin joc. In urma utilizării acestei platforme, am remarcat că elevii apreciază această aplicație, care este foarte ușor de folosit de pe orice dispozitiv, fie telefon, laptop, tableta, sau calculator. Nu necesită crearea unui cont din partea elevilor, iar rezultatul quiz-ului este afișat în timp real. Kahoot prezintă, astfel, o serie de avantaje:
- Îmbunătățirea deprinderilor digitale atât în rândul cadrelor didactice, cât și în rândul elevilor;
- Gestionarea eficientă a timpului;
- Ridicarea standardelor competențelor digitale;
- Diversificarea metodelor de predare-învățare-evaluare;
- Evaluarea imediată a rezultatelor obținute de elevi prin intermediul raportului personalizat generat de platformă;
- Stimularea elevilor de a învăța.
O altă platformă prietenoasă și gratuită este Learning apps. Scopul acesteia este de a sprijini procesul educativ prin intermediul unor exerciții interactive. Spre deosebire de Kahoot!, pe platforma Learning apps, cadrul didactic poate opta pentru elaborarea unor exerciții interactive mai variate decât cele puse la dispoziție gratuit de platforma Kahoot!. Astfel, pe Learning apps, regăsim exerciții precum: Cuvinte încrucișate; Jocul Milionarii; Marchează în text; Quiz cu alegere; Quiz cu alegere; Completează tabel; Quiz cu introducere; Grilă ordonare; Joc-Perechi(Perechi imagini); Joc-Perechi (Text/ Imagine); Ordonare cu hartă; Ordonare grupe; Ordonare pe imagini; Ordonează perechi; Puzzle – Grupe; Tabel ordonare; Rebus; Spânzurătoarea; Text spații goale; Completează tabel; Quiz cu introducere; Audio/ Video cu inserări; Avizier; Caiet; Calendar; Chat; Mindmap; Scrieți împreună. Exercițiile menționate mai sus pot constitui suport atât pentru a lucra conținutul gramatical, cât și cel lexical, utilizând, de asemenea, suport audio pentru stimularea înțelegerii orale într-o limbă străină.
Ca și în cazul platformei Kahoot!, aplicația Learning apps poate constitui un suport foarte eficient, dar și ludic atât pentru cadrele didactice, cât și pentru elevi, prin intermediul jocului didactic.