Deşi referirile la problematica stresului sunt foarte frecvente atât în limbajul cotidian cât şi în cercetarea ştiinţifică, încă nu există o definiţie universal acceptată a acestui concept. Se poate realiza o sistematizare a definiţiilor stresului în patru categorii: definiţii bazate pe răspuns, pe stimul, pe interacţiune şi cele tranzacţionale. Stresul profesional la cadrele didactice a fost subiectul multor cercetări în ultimii ani, iar cei care le-au realizat au identificat această profesie ca fiind una deosebit de stresantă (Chaplain, 2008; Guglielmi, Simbula și Depolo, 2009), chiar cea mai stresantă ocupație din lume (Tsutsumi et al., 2002). Chiar dacă predarea poate fi o profesie plină de satisfacții, mai multe studii au arătat că activitatea de predare depășește nivelul mediu de stres, comparativ cu alte profesii (Hakanen, Bakker și Schaufelli, 2006). Stresul profesional afectează 70-89% dintre educatorii din întreaga lume (Sukumar & Kanagarathinam, 2016) și cel puțin 30% dintre aceștia prezintă simptome distincte de burnout (Capel, 1991).
Dincolo de predare, învățare și evaluare, o incursiune în starea de bine a profesorului
Starea de bine reprezintă un sentiment de satisfacție, de împlinire și de echilibru în diverse aspecte ale vieții. Ea include atât aspecte emoționale și psihologice, cât și aspecte fizice și sociale. Starea de bine emoțională se referă la sentimentul de fericire, de bucurie și de mulțumire în viață. Este legată de capacitatea de a gestiona emoțiile și de a avea o atitudine pozitivă față de viață. Starea de bine psihologică implică o bună sănătate mentală și o mentalitate optimistă. Persoanele care se află în această stare se simt mai puțin stresate, mai puțin anxioase și mai rezistente la diversele provocări și dificultăți ale vieții. Starea de bine fizică se referă la un corp sănătos și rezistent. Aceasta include o nutriție adecvată, un stil de viață activ și echilibrat, precum și o stare generală de sănătate bună. Starea de bine socială se referă la calitatea relațiilor și conexiunilor interpersonale. Persoanele care se simt în starea de bine socială au relații pozitive și armonioase, se simt conectate la alte persoane și beneficiază de sprijin social.
Situația copiilor cu cerințe educaționale speciale la nivelul județului Iași, în perioada 2017-2023 (Studiu)
Conform Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție prin cerinţe educaţionale speciale (CES) se înțeleg necesităţile educaţionale suplimentare, complementare obiectivelor generale ale educaţiei, adaptate particularităţilor individuale şi celor caracteristice unei anumite deficienţe/ dizabilităţi sau tulburări/ dificultăţi de învăţare ori de altă natură, precum şi o asistenţă complexă (medicală, socială, educaţională etc.)
Numărul elevilor cu cerințe educaționale speciale încadrați în învățământul de masă la nivelul județului Iași a înregistrat o creștere în perioada de referință 2017-2023, în timp ce numărul profesorilor itineranți de sprijin a cunoscut o foarte mică creștere.
Dezvoltarea limbajului la copiii cu tulburare de spectru autist
Copilăria este o perioadă dinamică şi are un rol foarte important în dezvoltarea optimă a copilului, fiind necesară pentru înţelegerea şi asimilarea diverselor structuri. Fiecare etapă a copilăriei cuprinde anumite achiziţii şi evoluţii ale copilului. O disfuncţionalitate apărută în copilărie poate duce la o tulburare de natură somatică, psihologică sau chiar psihică. Primii ani de viaţă, deşi nu sunt prezenţi, în mintea noastră, în mod conştient, au rolul de a învăţa marile achiziţii specifice acestei perioade: dezvoltarea motricităţii, a limbajului şi a gândirii logice.
Efectele cognitive ale educației muzicale. Efectele de transfer ale activităților muzicale
Învățarea muzicii are efecte pe termen scurt și lung asupra performanțelor cognitive și a funcțiilor atenției. Numeroase studii au demonstrat impactul activităților muzicale asupra abilităților lingvistice, a performanțelor matematice sau a unor abilități sociale la niveluri ridicate. Interacțiunea dintre educația muzicală, vorbire, atenție și disciplină a fost deja dovedită și considerată de la sine înțeleasă de către marii gânditori greci antici (Gergely, 2020).
O altfel de pregătire pentru școală
Călătoria vieții poate fi interesantă, fascinantă, dar în același timp și cu multe dificultăți ori încercări. Adultul este cel care însoțește copilul, până la o anumită vârstă, în această aventură a descoperirii sinelui, a învățării și a conștientizării. Dezvoltarea psihică, a comportamentului, a intelectului și dezvoltarea socială a copilului se află în mâinile adultului, care are o sarcină importantă, dar și o mare responsabilitate. Părintele și educatoarea au menirea de a-i construi, consolida, îmbogăți psihismul și, ulterior, de a-l seconda pe copil în eforturile lui de a lua piept cu lumea înconjurătoare.
Perspective transdisciplinare în evaluare la limba și literatura română
Existenţa unor perioade sensibile ale dezvoltării personalității elevilor impune o atenţie sporită referitoare la procesul de organizare a învăţării, astfel încât aceasta să devină eficientă, provocându-le elevilor experienţe educaționale relevante: spiritualitate – ca dimensiune a umanității şi a sistemelor naturale, durabilitate – conştiinţă a unei ecologii generale – şi transdisciplinaritate – ca experienţă de transformare. Dialogul cu tradiţiile populare şi cosmologia filosofiei indoeuropene străvechi este un nucleu în relaţia dintre spiritualitate şi transdisciplinaritate în măsură să stimuleze achiziţiile cognitive ale tânărului. Privită din această perspectivă, evaluarea prin proiect răspunde pe deplin exigenţei formulate datorită faptului că: rămâne o experienţă relevantă ce confirmă întotdeauna existenţa acelor abilităţi care să-i permită elevului realizarea unei lucrări originale, complete, bine realizate, conform cerinţelor date; reprezintă întotdeauna un excurs atractiv şi semnificativ ce stimulează creativitatea şi dorinţa de a proceda în aşa fel încât produsul final să aibă o ţinută demnă de a răsplăti pe deplin efortul depus pentru a-l realiza. Interesul elevilor pentru acest tip de evaluare nu este unul simulat, ci este unul real. Această lucrare descrie experienţa unui proces de evaluare transdisciplinar, având ca loc al spiritualităţii în scopul durabilităţii Colegiul Național „George Barițiu” din Cluj-Napoca.
Modalități de formare a gândirii creative la elevi sau Despre disciplina creativității
Ca profesor interesat de predarea creativă, și eu am observat că aceasta inițiază și chiar sporește angajarea elevilor în învățare. Clasa de elevi devine un colectiv în care lucrul imaginativ – individual și colaborativ – dezvăluie calitățile elevilor, aceștia ajungând să se simtă văzuți, fiind scoși din anonimat.
Schimbarea rolurilor în școală a fost semnalată de mulți ani. P.I.S.A. a introdus încă din 2012 un „domeniu inovator de evaluare” numit „rezolvarea creativă a problemelor”, care a devenit „rezolvarea problemelor prin colaborare” în 2015 și „competență globală” în 2018. (1)
Personal, am apelat mereu la modalități creative pentru a dirija învățarea și a-i provoca pe elevi la parcurgerea acestui drum. Formarea unor obiceiuri de gândire creativă este un proces. Bill Lucas și Ellen Spencerau au pus împreună și au definit creativitatea și gândirea creativă „în termenul a cinci obiceiuri ale minții. Acestea sunt descrise prin adjective atribuite persoanei: curios, tenace, colaborativ, disciplinat și imaginativ.”
Alexitimia – deficit multidimensional cognitiv-emoțional la adolescenți
Cuvântul alexitimie provine din limba greacă, a-lexis-thimie, însemnând absența cuvintelor în exprimarea emoțiilor. În sens general amexitimia reprezintă incapacitatea de a regla procesarea cognitiv-motivațional-emoțională. (Parker et al., 1998) În sens restrâns, conceptul de alexitimie se explică prin deficitul identificării adecvate a propriilor emoţii şi în același timp, a comunicării acestora. Acest deficit manifestându-se ca o tensiune emoţională negativă acumulatoare de distres.
Utilizarea jurnalului ca instrument de reflecție în cadrul poveștilor psihoeducative. Studiu de caz: Girafele nu știu să danseze, de Giles Andreae
Poveștile psihoeducative sunt un instrument folosit în intervențiile psihologice, educaționale și terapeutice pentru a ajuta copiii și adulții să înțeleagă și să gestioneze diverse aspecte emoționale, comportamentale sau sociale.
Apărută la editura Pandora în anul 2017, povestea ne prezintă viața girafei Gerald care iubește dansul și își dorește să participe la marele bal african alături de celălalte animale. Abilitățile sale de dans nu sunt însă apreciate de participanții petrecerii. Mai mult decât atât, când ajunge pe scenă, Gerald este umilit, batjocorit, exlus și trăiește o situație de bullying foarte dureroasă. Aceasta îl determină să renunțe la dans, iar Gerald își dorește să se izoleze complet, simțind că nu este bun de nimic. Din fericire, un greiere pasionat de muzică îi ascultă oftatul, oferindu-i încrederea de care are nevoie. Cuvintele sale de încurajarea sterg lacrimile de pe fața lui Gerlad, iar girafa reușește să depășească toate barierele anterioare, impresionând auditoriul cu dansul său.