Sari la conținut
Revista Profesorului

Egalitatea de șanse prin individualizarea învățării

• Nadia Tufă • Școala Gimnazială George Călinescu, Onești (Bacău) • România

Egalitatea presupune respectarea drepturilor copilului: dreptul la libertatea de opinie și de exprimare, dreptul la libertatea de întrunire și de asociere (drepturi civile), dreptul la securitatea persoanei și la obținerea protecției statului împotriva violențelor din partea unui individ, grup, instituție, precum și drepturi economice, sociale și culturale (dreptul la sănătate, la îngrijire medicală, la educație și la pregătire profesională, dreptul de a lua parte, în condiții de egalitate, la activități culturale și sportive). Egalitatea șanselor semnifică oferirea de opțiuni multiple pentru capacități și aptitudini diferite, o educație pentru toți și pentru fiecare, o educație deschisă pentru toate persoanele, indiferent de vârstă și condiții socio-economice, dar și o educație pentru fiecare, în funcție de nevoile sale specifice – evitându-se omogenizarea și încurajându-se diversitatea – care să creeze premisele egalității șanselor de acces în viața socială.

Grila de evaluare – cum mă ajută?

• Raluca Popovici • Școala Specială, Pașcani (Iași) • România

Încă din timpul studenției învățam despre evaluarea subiectivă și cea obiectivă, despre itemi și teste de evaluare. Peste tot, în toată teoria, erau argumente pro și contra pentru fiecare tip de evaluare. Pe băncile facultății, învățam că tehnicile și instrumentele de evaluare trebuie combinate, că nu putem să ne centrăm doar pe un tip de evaluare în detrimentul celeilalte, deoarece fiecare are rolul ei bine definit și măsoară diverse arii de dezvoltare sau procese.
Ajungând profesor în învățământul special, am descoperit că o evaluare clasică bazată pe teste este destul de dificil de implementat, predominant utilizând observația directă. Acest tip de evaluare este unul subiectiv și, chiar dacă eu îmi propuneam un punctaj clar, deseori mă abăteam de la acesta.

Problemele de fond ale școlii: etica și integritatea academică

• Gheorghe Crăciun • Colegiul Național Ion Luca Caragiale, Ploiești (Prahova) • România

În cei aproape patruzeci de ani petrecuți la catedră, am identificat mai multe boli, unele grave, ale sistemului de învățământ românesc. Printre ele se numără și slaba pregătire etică a elevului. Cursurile de integritate academică lipsesc aproape cu desăvârșire, și astfel se întreține un climat ostil învățământului onest. Așa am ajuns să avem, după toți acești ani de absență a luptei cu plagiatul, un prim-ministru care a fost dovedit plagiator, o întreagă promoție politică de indivizi care au fost dovediți plagiatori, ba chiar și adevărate fabrici de plagiate, în universități care au ratat toate șansele de a rămâne respectabile. Acesta însă este numai vârful unui iceberg masiv. Baza piramidei e îngrijorătoare.

Elevii mei și masa marcată

• Carmen Matei • Școala Gimnazială Mihai Viteazul, Târgu Mureș (Mureș) • România

Deunăzi în laboratorul de fizică, spre surprinderea mea, un  grup de elevi discutau în contradictoriu, gesticulând, în legătură cu un obiect de pe masă. Găsiseră o piesă veche dintr-o trusă de mase marcate.  Ai fi zis că a fost descoperită într-un anticariat, dar inscripția de pe ea se vedea clar: 100 g.
Elevii mei nu plecau în pauză și se contraziceau pe un simplu motiv: unii spuneau că valoarea inscripționată pe piesă, 100 g, este masa, alții că este greutatea corpului.

Predarea – o formă de artă

• Grațiana-Maria Marina • Liceul Tehnologic Johannes Lebel, Tălmaciu (Sibiu) • România

Când am ales să predau, mi-am dorit foarte mult să mă fac plăcută și înțeleasă de copii. Mi se pare țelul pe care trebuie să-l analizăm încă de la începutul carierei. Să mă gândesc – merită să fiu profesor sau, mai exact, sunt făcută pentru  o astfel de meserie? Sau, parafrazând celebra replica a lui Shakespeare, A fi sau a nu fi profesor?
Cred că predarea este o formă de artă. Dacă ești bun și implicat în ceea ce faci, poți să faci performanță. Predarea e un lucru pe care este necesar să-l stăpânești, însă nu poți fi sigur de la început dacă vei reuși. Fiecare zi petrecută în clasă alături de copii îți va da ocazia să descoperi adevărul. Este important să încerci să devii mai bun, să devii acel profesor pe care nu l-ai avut la școală sau cel pe care ți-l dorești pentru copilul  tău.

Ora de curs – un timp al devenirii

• Adriana Anamaria Draghiș • Liceul Teoretic Emil Racoviță, Baia Mare (Maramureș) • România

Dacă la început a fost cuvântul pe care profesorul, din poziția-cheie a demersului didactic tradițional pe care o ocupa, îl propovăduia pe cât de  (in)epuiza(n)t, pe atât de focalizat exclusiv pe transmiterea de cunoștințe, în contextul zilelor pe care le trăim, educația tinde să se raporteze, în mod evident, la niște imperative greu de înlăturat, și anume: „a învăța să știi, a învăța să faci, a învăța să fii și a învăța să trăiești împreună cu alții” , fiind nevoie, prin urmare, de o altă filosofie a cunoașterii și, implicit, de un alt tip de învățământ.

Învățarea prin abordarea controversei în școală

• Mihaela Mailat • Colegiul Național Gheorghe Lazăr, Sibiu (Sibiu) • România

Educația eficientă și de calitate presupune abordarea unor probleme controversate complexe provocatoare care stau la baza formării unor tineri capabili să se descurce  într-o societate democratică. Problemele controversate apar tot mai frecvent în viața școlară  iar atunci când acestea sunt bine gestionate aduc beneficii sociale și educaționale importante.  Zonele în care apar sunt reprezentate de curriculum, cultură, comunitate, deși distincte uneori acestea se suprapun. Gestiunea controversei este un instrument de auto-reflecție pentru echipele de conducere.

Integrarea copiilor cu dizabilități în sistemul de educație

• Ana-Maria Bahat • Școala Gimnazială, Aghireș (Cluj) • România

Dizabilitatea  reprezintă o deficiență de ordin fizic, mental, intelectual sau senzorial și se referă la orice reducere, lipsă sau pierdere a aptitudinilor de-a desfășura o activitate în condiții considerate normale pentru ființa umană. Așadar dizabilitatea  presupune o limitare a activității individului condiționată de-o infirmitate care creează un dezavantaj în raport cu factorii contextuali, de mediu și personali.
De-a lungul timpului, maniera de integrare a copiilor cu dizabilități în sistemul educațional românesc s-a modificat semnificativ. Dacă în urmă cu aproximativ  două decenii acești copii erau școlarizați exclusiv sau aproape exclusiv în unitățile de învățământ special, în prezent se încearcă  integrarea lor în școlile de masă. Un pas important în realizarea acestui obiectiv a fost crearea unui cadru legislativ pentru implementarea și susținerea educației integrate.

Școala incluzivă – o necesitate în educația actuală

• Larisa Mihaela Fășie • Liceul Tehnologic Aurel Rainu, Fieni (Dâmbovița) • România

Există multe provocări in spațiul educativ românesc. O astfel de provocare, menită să insereze un echilibru între idealul educațional și idealul social, este reprezentat de educația integrată a copiilor cu CES, cu asigurarea unor resurse și modalități de intervenție și de sprijin. Pentru cadrele didactice din unitățile integratoare, implicațiile majore se structurează pe cel puțin trei direcții principale: schimbarea atitudinii, perfecționarea/ dezvoltarea profesională și modificarea practicii la grupă.

Învățarea școlară la elevii cu cerințe educaționale speciale

• Maria Achilăriței • Școala Profesională Specială Sfântul Stelian, Botoșani (Botoșani) • România

Literatura de specialitate redă diferite definiții ale învățării, dar în toate se prezintă existența unei constante, și anume, se specifică faptul că  ea reprezintă modificarea, schimbarea comportamentului pe baza experienței trăite. Conceptul de învățare după Pantelimon Golu reprezintă „acel proces evolutiv, de esență informativ-formativă, constând în dobândirea (recepționarea, stocarea, valorificarea internă) de către ființa vie – într-o manieră activă explorativă – a experienței de viață și, pe această bază, în modificarea selectivă și sistematică a conduitei, în ameliorarea și perfecționarea ei controlată și continuă sub influența acțiunilor variate ale mediului ambient” (Golu, 1985, p. 24). Autorul ne prezintă și definiția învățării școlare, care ilustrează „forma tipică, specifică, în care se efectuează învățarea la om, forma ei completă și cea mai înaltă, deoarece la nivelul ei învățarea nu decurge pur și simplu de la sine, ci este concepută, anticipată și proiectată să decurgă într-un fel anume, ca activitate dominantă” (Golu, 1985, p.23).