Ni se perindă prin fața ochilor tot felul de filmulețe, de articole. Școala și slujitorii ei sunt puși la zid, umiliți. Poate ar fi timpul să ne aducem aminte și ce reprezintă dascălul, profesorul pentru societate.
Ne întrebăm astăzi între noi, retoric însă, cine este dascălul, cum arată acest Om, ce simte și ce îl motivează pentru a intra zilnic pe ușa clasei și a șlefui odraslele tot mai răsfățate și mai lipsite de educație ale „VIP”-urilor actuale. Răspunsul este unul cât se poate de simplu, dar în același timp aproape neverosimil pentru cei care astăzi nu mai dau un ban pe noțiuni precum „Vocație”, „Har”, „Valoare”. Pentru El, Dascălul, Omul care își caută un al doile job pentru a putea asigura pe masă copiilor săi pâinea, pentru a-și putea petici pantofii, important devine fiecare pui de om care îi intră nu numai pe ușa clasei, ci și pe cea a sufletului. Căci Dascălul nu este strungarul și își șlefuiește piesele și le predă CTC-ului la număr, nu este contabilul ce calculează pierderea sau profitul unei firme, nu este nici măcar politicianul care se joacă în parlament cu destinele a milioane de foști sau viitori electori.
Nevoia de validare în activitățile educaționale
Sentimentul de a nu fi suficient de bun este o experiență cu care mulți oameni se confruntă la un moment dat în viața lor. Pe termen lung, persistența acestui sentiment duce la nevoia constantă de validare din partea celorlalți și la dorința permanentă de perfecționare. Când primim validarea dorită, ne simțim văzuți, înțeleși, acceptați și apreciați pentru ceea ce suntem, fapt care asigură un sentiment de apartenență. Lucrul cu copiii prezintă o bună oportunitate de a observa apariția unor astfel de nevoi emergente, în timp real. Responsabilitatea vizării acestor nevoi are o încărcătură de responsabilitate ce revine direct profesorului. Prin urmare, este util să înțelegem în primul rând ce este nevoia umană de validare și apoi care este relația dintre aceasta și activitățile educaționale. În acest articol, vom explora (I) nevoia umană de validare, etapele sale, cum se dezvoltă, parametrii săi de normal și anormal și cum să satisfacem această nevoie în moduri sănătoase și, în al doilea rând (II), cum și de ce profesorii ar trebui să răspundă acestei nevoi.
Expunerea zilnică la date digitale și performanța școlară la elevi
În ultimele decenii, au fost realizate o serie de cercetări cu privire la efectele utilizării tehnologiilor informaționale asupra performanțelor școlare, abilităților cognitive și non-cognitive ale copiilor și adolescenților, atât în cadrul programelor de promovare a tehnologiei în diverse tipuri de instituții educaționale, cât și în cazul utilizării calculatorului acasă. Promotorii utilizării acestor tehnologii informaționale au subliniat diferite efecte pozitive: creșterea performanțelor elevilor la testele de inteligență vizuale și spațiale; dezvoltarea inteligenței intuitive, a atenției distributive și a reacțiilor prompte; îmbogățirea și restructurarea reprezentărilor mentale; potențarea învățării constructive (learning by doing – John Dewey apud Stănculescu, 2005). În literatura de specialitate sunt prezente și multe voci care scot în evidență, cu argumente și pe baza studiilor, o serie de efecte negative (Stănculescu, 2005).
Misiunea profesorului în școala de astăzi
Misiunea profesorului, în școala zilelor noastre, este aceea de a forma elevi cu abilități de gândire și de învățare de care vor avea nevoie după ce au părăsit sala de clasă. Să le inspire o dragoste de învățare pe tot parcursul vieții prin crearea de lecții interesante, autentice, captivante și relevante pentru viitorul lor. Se vorbeşte adesea de aşteptările pe care le are şcoala vis-a-vis de elevi. Dar foarte rar vorbim despre aşteptările pe care le au elevii referitor la şcoală. Acestea sunt foarte importante deoarece constituie un fel de angajament pe care un potenţial elev îl face, sau nu, faţă de o anumită şcoală, şi care îl poate păstra angajat conştient în procesul de învăţare. Pentru exemplificare, se pot enumera doar câteva: relaţiile, relevanţa informaţiilor primite, autenticitatea lor, evaluarea, aplicabilitatea, oportunitatea de a alege, competiţia.
Cum percep copiii de grădiniță rolurile ecologice ale organismelor vii
Copiii noștri vor moșteni actuala biosferă, prin urmare, este esențial ca aceștia să recunoască importanța tuturor organismelor vii pe baza valorii lor intrinseci și a funcției ecosistemice, nu numai pe baza „drăgălășeniei” lor. Sub acest aspect, trebuie de luat în considerare că cei mici au foarte puține cunoștințe despre interdependența dintre organismele vii și chiar însăși organismele vii. Scopul studiului este de a investiga percepția preșcolarilor asupra importanței avute în natură a șase organisme vii reprezentând diferite categorii trofice (producători, consumatori, descompunători) fiecare asigurând diferite servicii ecosistemice. Cercetarea va fi făcută pe două grupe de câte 20 de preșcolari de la grădinița Pătârlagele, pornind de la ipoteza că trebuie să punem mai mult accent pe creșterea gradului de conștientizare cu privire la importanța interdependenței dintre nivelurile trofice și rețelele trofice încă de le cele mai mici vârste.
Starea de bine. Perspectivă stabilă și dinamică a conceptului
Starea de bine se referă la gradul de satisfacție al angajatului cu munca, la trăirea unor emoții pozitive frecvente și a unor emoții negative mai puțin frecvente. Dar starea de bine nu se rezumă doar la atât, se referă și la efectele solicitărilor ocupaționale asupra angajatului, asupra influențelor experiențelor și evaluărilor contextului muncii asupra experiențelor și evaluărilor din alt domeniu decât cel ocupațional (de exemplu viața personală) și la calitatea experiențelor psihologice de la muncă. Starea de bine prezintă două componente, una cognitivă sub forma evaluărilor subiective, și una emoțională sub forma răspunsurilor emoționale asupra aspectelor personale și de muncă. Cercetările pun accent mai mare asupra componentei cognitive, analizând starea de bine mai degrabă ca o dispoziție personală stabilă, dar cercetări recente încearcă să accentueze tot mai mult caracterul dinamic al acestui concept, lucru care îl vom discuta prin prisma teoriilor abordate în acest articol.
Comunicare eficientă – elevi fericiți
Comunicăm eficient cu elevii noștri? Aceasta este o întrebare la care răspunsul trebuie să fie afirmativ dacă dorim să fim dascăli adevărați. Relația noastră cu elevii este o construcție reciprocă ce nu rămâne fixă în timp, ci se schimbă permanent, se modelează în funcție de circumstanțe și de scopurile educative urmărite. O relație eficientă există cu adevărat numai în cazul în care are doi participanți activi: profesor și elev. Relația profesorului cu elevul nu trebuie să fie una formală, ci una capabilă să se personalizeze în funcție de situație, de grupul de elevi și de specificul acestuia.
Formarea copilului modern prin imaginea școlii sale
Putem spune că fiece școală este o unică oglindă. O oglindă cu fețe. Într-una se vede personalul managerial și corpul profesoral, iar într-una se vede grupul format din copii și familiile lor. Cei ce se zăresc pe fețele de cristal se influențează reciproc, fie în sensul dorit, fie în sensul nefavorabil. Probabil că, deloc întâmplător, cuvintele declin și dezvoltare sunt antagonice. Probabil că, tot deloc întâmplător, cuvintele comportament și caracter încep cu același C – unul constructivist. Să vedem cum ajung toate acestea să aibă înrâurire asupra imaginii școlii.
În cele ce urmează ne raportăm la factorii ce influențează mersul procesului de învățământ.
Importanța educației senzoriale și dezvoltării simțului stereognostic la elevul cu CES
Este cunoscut faptul că baza unei dezvoltări armonioase a copilului şi cunoaşterea adecvată a lumii înconjurătoare încep cu interacţiunea senzorială asupra acesteia. Dezvoltarea creierului şi evoluţia sa încep şi se bazează pe mişcare şi explorare senzorială. Atunci când copilul are o experienţă senzorială bogată, stimulii sunt abundenţi şi diferenţiati, i se oferă acestuia şansa unei dezvoltări emoţionale, intelectuale şi fizice sănătoase, cu o personalitate echilibrată.
Manualul de istorie – instrument de învățare
Manualul de istorie rămâne unul dintre cele mai importante instrumente ale muncii la clasă, dar şi individuale ale elevilor. Reforma învăţământului românesc presupune adoptarea şi utilizarea la clasă a manualelor alternative. „Manualele alternative sunt un semn al normalizării şcolii în direcţia democratizării învăţării”, reprezintă faţete ale unităţii prin diversitate pentru că acestea reflectă programa şcolară care prevede ceea ce este comun pentru toţi elevii. Manualele alternative nu reprezintă o modă importată din Occident, căci manuale alternative au existat şi în perioada interbelică în România şi s-au impus ca o necesitate datorată diversităţii manifestate atât în masa elevilor cât şi a profesorilor. Acceptând existenţa diferenţelor individuale între elevi, dascălul este conştient de necesitatea existenţei unei oferte cât mai variate de instruire, capabilă să vină în întâmpinarea diferitelor interese, nevoi, ritmuri, stiluri de învăţare şi chiar tipuri de inteligenţă.