Necesitatea psihologiei educației în demersul instructiv-educativ
Deși există sintagma „profesor ideal” în limba română, identitatea care poartă această etichetă este departe de a fi adevărată și identificabilă în realitatea zilelor noastre, din păcate, căci perfecțiunea nu înseamnă altceva decât subiectivitate, deci un astfel de profesor nu are o imagine anume. Există, totuși, în orice școală românească, „ghizi ai educației”, care, în afara cunoștințelor din domeniul de activitate, conștientizează măiestria de a fi profesor prin faptul că reușesc să creeze oportunități de învățare prin care elevii să poată fi înțeleși, ascultați, validați și susținuți în mod deliberat. Această reușită „se câștigă” în timp, întrucât formarea inițială oferită profesorilor pe timpul studiilor nu garantează decât un aport teoretic al acestei dimensiuni psihopedagogice a educației. Mai simplu spus, niciunui individ care se pregătește pentru cariera didactică nu i se dă spre memorizare o rețetă specială, universală pe care să o aplice în viitoarea sa activitate cu elevii.