Pentru un cadru didactic, una dintre marile provocări o constituie alegerea celor mai bune tehnici și metode astfel încât, la sfârșitul unei secvențe de învățare, să se constate progresul. Însă progresul presupune planificarea și implementarea unor strategii care să producă o schimbare cognitivă în rândul elevilor. Acest lucru se traduce prin conștientizarea obiectivelor educaționale, prin corelarea cunoștințelor dobândite deja de către elevi și a conținuturilor școlare cu scopul de a crea experiențe de învățare motivante. În momentul în care se înregistrează un progres, învățarea devine vizibilă.
Articolul își propune să sublinieze în linii mari câteva direcții care stau la baza unei învățări de durată promovând conceptul de învățare vizibilă, un tip de învățare în centrul căruia se află profesorul și sistemul educațional. Scopul este de a conștientiza impactul pe care învățarea îl are asupra elevului și modul în care se realizează progresul. În acest sens, intervine abilitatea profesorului de a percepe învățarea prin ochii elevilor, o provocare uriașă pentru acesta, dar care îl poate ajuta în alegerea strategiilor, metodelor și tehnicilor ce îi pot facilita calea spre reușită.

Învățarea vizibilă a fost abordată în lucrarea riguros documentată a lui John Hattie, „Învățarea vizibilă: ghid pentru profesori”, o lectură despre eficiența învățării, o contribuție la procesul predării-învățării-evaluării ce se adresează tuturor celor implicați și interesați de domeniul educației. Această lucrare are la bază cercetări desfășurate în ultimele trei decenii în mediul anglo-saxon ce cuprinde peste 50000 de studii de caz. Ghidul prezintă secvențele unei lecții și insistă pe relațiile educaționale ce se creează între principalii actori din domeniu: profesori, elevi, directori. Lucrarea abundă de sfaturi practice în vederea alegerii celor mai bune strategii didactice și este dublată de exerciții potrivite diferitelor etape ale demersului didactic.

Ce este învățarea vizibilă? John Hattie menționează că „aspectul vizibil se referă la a face învățarea elevilor vizibilă pentru profesori, asigurând identificarea clară a atributelor care fac vizibil progresul în procesul de învățare al elevilor, dar se referă și la faptul că toți din școală trebuie să cunoască într-un mod vizibil impactul pe care îl au asupra învățării”. (Hattie, 2014:16) Învățarea este vizibilă nu doar pentru profesor, ci și pentru elev. În urma acestei abordări, elevul devine propriul său profesor, capabil să își îmbunătățească procesul de autoeducare. Astfel, predarea trebuie considerată din perspectiva impactului pe care aceasta o are asupra elevului.

Așadar, vorbim de învățare vizibilă atunci când, într-un spațiu ce oferă siguranță și încredere, obiectivul este clar enunțat iar profesorul și elevul sunt motivați să îl realizeze. Vorbind despre profesorii motivați, John Hattie precizează că aceștia „nu folosesc notarea ca metodă de pedeapsă, nu amestecă performanțele academice cu cele comportamentale, nu promovează conformarea liniștită în dauna muncii școlare, nu folosesc în mod excesiv fișele de lucru, nu au așteptări scăzute și nu sunt adepții lui «atât poate și el», nu preferă perfecțiunea temei pentru acasă în dauna asumării de riscuri care implică și erori” (Hattie, 2014:71).

Elevul este privit ca un partener în procesul de predare-învățare, tratat corect și cu respect, căruia îi sunt încurajate independența și autonomia în sala de clasă. Este foarte important să ne amintim acest lucru, deoarece în munca de zi cu zi, concentrați pe sarcina de lucru și obiectiv, profesorii tind să acapareze întregul proces, uitând că rezultatele depind de munca întregii echipe. În acest caz, profesorul trebuie să aibă abilitatea de a se retrage atunci când observă că elevul progresează în atingerea obiectivului propus. Profesorul capătă atunci rol de suport, asigurându-l pe elev că este pe drumul cel bun în realizarea sarcinii de lucru. Această finalitate, performanța, nu se poate realiza fără să ținem seama de ceea ce elevii cunosc, pot realiza și interesul pe care îl manifestă față de activitatea în care este implicat. Elevii sunt foarte diferiți, ceea ce îngreunează actul de predare, așadar profesorul trebuie să dea dovadă de multă îndemânare în alegerea strategiilor de învățare, a metodelor și tehnicilor de lucru.

Atunci când vorbim de progres, performanță, de cele mai multe ori le asociem unităților de învățământ de elită. Este neinspirat să credem că doar în aceste școli se întâmplă o educație de calitate, că doar acolo sunt cei mai buni profesori și că doar acolo învățarea este vizibilă, pentru profesori, elevi, comunitate. Învățarea devine vizibilă acolo unde profesorul dorește să evalueze impactul pe care munca lui îl are asupra elevilor, indiferent de școala în care se află. Acesta este și mesajul adresat de Hattie tuturor profesorilor:

„Rolul meu, ca profesor, este să evaluez impactul pe care îl am asupra elevilor”. (Hattie, 2014:50)

Legat de învățarea vizibilă, constatăm că aceasta devine vizibilă de cele mai multe ori la sfârșitul unui ciclu de învățământ sau după examenele naționale. Este important însă ca această practică să devină frecventă, permanentă chiar, astfel încât să putem înregistra progresul sau remedia acolo unde situația impune. Dacă scopul nostru este să muncim într-o școală în care învățarea este vizibilă, trebuie să identificăm modalități prin care aceasta să se facă ușor recunoscută. Nu este o abordare simplă, comodă, presupune timp și disponibilitate din partea profesorilor, ieșirea din tipare, dar lucrarea lui John Hattie vine în sprijinul profesorilor propunând pas cu pas un model de reușită în pregătirea lecțiilor plecând de la planificarea didactică. În această fază este important să se țină cont de nivelul cunoștințelor elevilor, obiectivele propuse și progresul înregistrat de elevi la sfârșitul unei unități de învățare. Aceste atribute îi caracterizează pe profesorii eficienți, pasionați, cei care implică elevul în învățare din punct de vedere cognitiv, promovează problematizarea, oferă și cer feed-back și răspândesc dragostea pentru disciplina predată, în special, și învățare, în general.

O astfel de abordare presupune multe schimbări în încercarea de a reorganiza și regândi învățarea. Schimbarea depinde de fiecare dintre noi, de ceea ce se întâmplă în sala de clasă, în școală, de modul în care toți cei implicați contribuie la ameliorarea climatului din școala sa. Schimbarea se produce atunci când ne dăm seama de ceea ce nu facem bine, ce ne lipsește și cum putem proceda pentru a ne atinge obiectivele, cum ne pot ajuta ceilalți, colegi, directori, inspectori.

Bibliografie:
1. Hattie, John, Învățarea vizibilă: ghid pentru profesori, trad. Cristina Dumitru, București, Editura Trei, 2014