Sistemul educațional tradițional pune accent pe activitățile tipice,fundamentale:scris,citit,socotit,fără a ține cont din păcate de imaginație, creativitate, culori. Doar în ultima perioadă cercetătorii au ajuns la concluzia că viața emoțională a copilului are un impact semnificativ atât în rezultatele obținute la școală cât și în comportamentul în societate. Complexitatea societății contemporane face ca inteligența în contextul educației să fie insuficientă pentru rezolvarea unor probleme actuale. Inteligența este o calitate a întregii activități mintale,ca expresie a organizării superioare a tuturor proceselor psihice, inclusiv a celor afectiv-motivaționale. Ea apare astfel ca sistem de însușiri proprii și la fiecare om se manifestă în calitatea activității intelectuale. Când unii psihologi au început să scrie despre inteligență, s-au concentrat pe aspectele cognitive,iar alții au început să se concentreze pe abilitățile afective.

Există, după cum știm, mai multe tipuri de inteligență care contribuie la obținerea de performanțe în viață, și eu mă voi rezuma la două dintre ele pe parcursul lucrării și anume la inteligența emoțională și inteligența logică.

Emoțiile ne-au fost lăsate pentru a fi folosite, ele au influența asupra modului cum acționăm în diferite momente ca profesori, diriginți, părinți. Noi, oamenii, nu putem fi definiți doar ca ființe gânditoare ci și ca ființe care simt, au sentimente, inimă.
Gândirea și emoția sunt legate reciproc ca două dimensiuni ale realității umane. Ca profesori, știm ce înseamnă să fii inteligent, să ai capacitatea de a raționa clar, să faci legături între informațiile acumulate, să ai succes. Dar de multe ori observi că un elev mediocru ajunge să fie mai realizat în viață decât alții care au avut rezultate strălucite la învățătură.

Conform unor studii, competența emoțională este de două ori mai importantă decât abilitățile intelectuale, tehnice.

Inteligența emoțională este definită prin înțelegerea și controlul emoțiilor în relațiile cu cei ce ne înconjoară. Originea acestui concept este întâlnit din vremuri străvechi inclusiv în Biblie, atât în Vechiul cât și Noul Testament – „Nu fă altuia ce ție nu-ți place” sau „Iubește-ți aproapele ca pe tine însuți”. Mulți dintre noi am făcut un test de inteligență ca să ne cunoaștem potențialul (IQ) care poate să ne îndrume către anumite domenii în carieră, dar coeficientul emoțional (EQ) poate fi dezvoltat oricând în viață și reprezintă maturitatea emoțională.

Din nou, statisticile arată că inteligența emoțională este mai importantă decât IQ, dar crearea unei balanțe între cele două este ideal în viața profesională și personală. Inteligența emoțională reprezintă abilitatea de a identifica, evalua și controla emoțiile proprii și pe a celor din jur, înseamnă capacitatea de a te cunoaște pe tine și pe ceilalți și poate fi dezvoltată de-a lungul vieții sau din contră degradată.

Ca profesori, suntem conștienți că fiecare copil se naște cu o zestre genetică și una psihică. Prin educație i se formează personalitatea, se cultivă aptitudini de a practica o anumită activitate cu un înalt profesionalism care poate duce la alegerea profesiei cu plăcere și nu ca o corvoadă.

Educația în școală nu presupune ștergerea trăsăturilor înnăscute, ci ajustarea celor exagerate, deplasate, stimulează sau inhibă caracteristicile psihice, le echilibrează, pregătind elevul pentru societatea în care trăim.

Cu toate că sunt profesor de informatică cu reguli stricte de calcul, algoritmi, detaliate pas cu pas, inteligența emoțională nu o pot aborda în asemenea termeni, ea pornește de la faptul că totalitatea acțiunilor mele îmi permit să creez un echilibru sănătos în școală și în relațiile cu elevii.

Inteligența logică o au cei care înțeleg cu ușurință algoritmi și conceptele matematice, rezolvă și sunt pasionați de probleme încuietoare, calculatoare, raționează inductiv și deductiv, au o gândire științifică. Este o inteligentă a ordinii,a logicii și reprezentării simbolistice a universului.

Inteligența emoțională și cea logică în informatică sunt indispensabile una alteia în procesul de armonizare a trăirilor interioare și evenimentelor exterioare în meseria de dascăl.

A fi un profesor strălucitor la informatică nu e ușor, dar atâta timp cât în afara intelectului cognitiv nu-ți dezvolți acea latură a personalității ce ține de interacțiunea cu cei din jur, ajungi să fii privit ca un sobru și vei fi ținut departe de sufletul elevului.

Spre deosebire de IQ care se schimbă puțin după adolescență, inteligența emoțională se învață și continuă să se dezvolte pe măsură ce trecem prin viața și învățăm din experiență. Felul în care învață și se comportă un elev poate fi pus în legătură cu inteligența emoțională.

Elevii care sunt aprobați și încurajați la ore și nu numai,vor avea mai mult succes decât cei care sunt criticați, neglijați, fiind sortiți eșecului.

Pe parcursul carierei didactice am constatat cât de importante sunt comunicarea cu elevii, abilitatea de a-i asculta, capacitatea de a fi deschis, de a accepta că lucrând matematică eliberezi nu numai rezultate concrete ci și emoții. Conștientizându-ne propriile emoții, le putem stăpâni controlând cauzele,și astfel evoluăm în sens pozitiv cu ceilalți, rezolvăm conflictele,captăm atenția.

Când începem educația emoțională? Este o întrebare la care putem răspunde;din primii ani de viață când copii sunt capabili să discute cu alții despre sentimentele, emoțiile lor și pot să asculte părerea celor din jur. Cadrele didactice trebuie să fie informate, familiarizate cu noile metode interactive și să nu se teama că acestea vor duce la haos în clasă.

Pe parcursul anilor de școală, un elev poate trece prin mai multe perioade de tensiuni, tristețe, fericire, afecțiune, iar rolul nostru este de a le echilibra,de a ști să vorbim cu el într-un mod care să-l ajute.

Ca metode pentru dezvoltarea abilităților emoționale amintesc: asigurarea unei clase curate, amenajată cu gust, zâmbește-i, încurajează-l, explică-i cum îi afectează pe ceilalți și pe el un comportament inadecvat.

Cum recunoaștem un elev inteligent emoțional?  Un astfel de elev este conștient și vorbește despre emoțiile sale,a celor din jur, comunică despre ceea ce-l preocupă,își controlează emoțiile pozitive dar și negative,se comportă civilizat în toate situațiile chiar neplăcute, este bine motivat în sensul că nu face anumite activități pentru că este controlat ci pentru că-l ajută în dezvoltarea lui,apelează la ajutor când are nevoie,se adaptează rapid unor conjuncturi noi, se înconjoară de persoane cu care se relaxează și de la care are ce învăța.

Din păcate încă în lumea modernă copii sunt învățați că ceea ce contează este să știi lecțiile și temele aproape perfect, mecanic, să obțină note bune, marea majoritate stau ore întregi asupra calculatorului sau tabletei, telefonului și astfel ei nu-și dezvoltă abilitatea de a comunica oral, de a-și exprima sentimentele și emoțiile,prin urmare mulți nu reușesc în viață deși au un înalt nivel de inteligență cognitivă.

Mediul educațional,în special școala, ne obligă să rezolvăm prioritar aceste probleme, să le abordăm din mai multe perspective nu doar pentru a obține rezultate școlare bune ci și pentru o viață de succes.

De obicei în școală, performanța este definită în pedagogie prin două moduri:rezultatele obținute de elev în urma predării, învățării și rezultatele de excepție care depășesc nivelul mediu. O problemă importantă rămâne legată de inteligența emoționala și cea logico-matematică.

Deși sunt privite distincte ele au și lucruri în comun: ambele operează cu cunoștințe declarative care vizează înțelegerea naturii, a situațiilor particulare și ceea ce trebuie făcut.

Diferența specifică între cele două forme de inteligență constă în modalitățile și contextele în care se aplică cunoștințele. Dacă inteligența logică rezolvă probleme bine definite, inteligența emoțională este implicată în rezolvarea problemelor care nu au o singură soluție,pot fi abordate în diferite moduri și pot duce la rezultate diverse.

Cele mai multe probleme sunt sociale, iar inteligența emoțională are o putere mai mare de abordare care poate duce la o soluție favorabilă.

Observăm ca dascăli totodată că tinerilor care manifestă tulburări de comportament social,în special violența, le lipsește deprinderea de a interpreta corect sentimentele celor din jur, adică inteligența emoțională este absentă. Astfel, înțelegem că ponderea inteligenței emoționale este definitorie în succesul social mai mult decât trăsăturile personale.

Inevitabil ca profesor am întâlnit de multe ori comportamente distructive și analizându-le în profunzime am găsit foarte scăzut nivelul de inteligență emoțională,capacități slabe de a înțelege emoțiile combinate cu influența părinților și învinovățirea lor pentru că nu-și puteau controla copilul,reacțiile exagerate ale anturajului și absența unor intervenții adecvate. Aceste comportamente scăpate de sub control pot duce la unele extreme,de durată și emoțiile pot deveni patologice.

Talentul unui profesor constă în a calma, a gestiona astfel de situații, de a menține echilibrul emoțional, făcându-i pe elevi mai puțin vulnerabili sau la comportamente care variază de la o stare distructivă la alta.

În concluzie, consider că trebuie să amintesc de marele profesor Steve Hein care definește în anul 1996 inteligența emoțională astfel: „Să fii conștient de ceea ce simți tu și de ceea ce simt alții și să știi ce să faci legat de aceasta.”, „Să știi să deosebești ce-ți face bine și ce-ți face rău,și cum să treci de la rău la bine”, „Să ai conștiință emoțională, sensibilitate și capacitate de conducere care să te ajute să maximizezi pe termen lung fericirea și supraviețuirea”.

Bibliografie
Daniel Goleman,Inteligența emoțională,Editura Curtea Veche,Bucuresti,2001
Jean Segal,Dezvoltarea inteligenței emoționale,Editura Teora,2000