Referindu-se la cultura generală, matematicianul Miron Nicolescu arată că o veche definiție spune: „Cultura generală este ceea ce îţi rămâne după ce ai uitat tot ce ai învăţat”. Într-adevăr, trebuie să fii studiat mult ca să ai ce uita. Parcurgerea sistematică a unui volum mare de cunoştinţe începe în şcoală şi continuă în universitate, la aceasta adăugându-se preocupările individuale de studiu suplimentar, de cultivare. După ce ai învăţat tot ce ţi s-a oferit şi tot ce ţi-ai oferit, ceea ce rămâne este cultura generală. Rămâne o metodă de gândire, de lucru, rămâne receptivitatea faţă de evoluţia ştiinţei, a societăţii, a vieţii.

Nu căpătăm cultura generală numai formal, în şcoală şi în universitate, ci şi prin lecturi (uneori studii) individuale, prin abordarea fenomenului cultural actual, bogat şi variat. Elevii câştigă foarte mult în pregătirea lor dacă se apropie cu plăcere  de muzică, de teatru, de muzee, de expoziţii, de biblioteci, ca şi de sport, dacă participă la călătorii de studii şi excursii bine organizate.

Mari personalităţi de  nivel mondial au subliniat rolul unor domenii ale ştiinţei, artei şi culturii, în afara profesiilor respective, în desăvârşirea personalităţii lor. Cunoscutul fizician şi om de stat Benjamin Franklin afirma că „acela care cunoaşte două limbi străine este ca un om cu două capete.“ Marea savantă Eva Curie îi scria soţului său: „Fără poezie şi fără muzică, viaţa mi s-ar părea pustie şi stearpă”. Academicieni şi universitari din România, amintindu-şi de anii de şcoală, subliniază contribuţia altor discipline şi activităţi, din afara celor aferente specialităţilor cărora s-au consacrat, la formarea profilului lor intelectual si moral.

Când un copil îşi formează o minte orientată spre înţelegere şi raţionament, orice meserie ar apărea în viitor o va putea învăţa cu uşurinţă. Cei care comentează „ce-mi trebuie mie istorie/ chimie/ matematică/ română?“ sunt deja persoane plafonate. Când mentalitatea este „nu învăţ decât ce îmi trebuie“, deja eşti pe drumul care duce în jos, şansele să faci ceva în viaţă îţi scad cu fiecare zi în care persişti în gândirea negativă. Când un copil găsește plăcere în a citi o carte, în a exersa la un instrument muzical sau a face un sport, atunci îi va fi foarte bine.

A învăţa nu este un rău necesar, ci este o cale fundamentală de transformare şi evoluţie a individului. Nu vi s-a întâmplat ca într-o anumită perioadă din viaţă să doriţi ceva sau să gândiţi cumva, iar peste un timp, acumulând cunoştinţe, deprinderi, informaţii să vreţi altceva sau să gândiţi altfel? Să nu uităm că prin asimilarea unor abilităţi şi deprinderi de ordin general sau universal, calităţile omului evoluează şi se rafinează: felul în care vorbeşte, în care se mişcă, felul în care reacţionează în condiţii de stres, felul în care aplică morala şi etica în viaţa de zi cu zi, felul în care conduce maşina, felul în care votează, în care face politică, felul în care iubeşte şi în care trăieşte. Normal, dacă întrebi un copil ce ar vrea să facă, să învețe sau să se distreze, răspunsul este previzibil. De aceea este nevoie de părinți conștienți şi de dascăli inimoşi, pentru a decide în adevăratul interes al lui, interes care nu li se va părea atractiv în clipa prezentă.

„Naşterea” culturii generale se face în primii ani de şcoală. Desigur că unii copii vin cu un mic bagaj de noţiuni din familie, dar şcoala este cea care le deschide orizontul cunoaşterii şi le îndrumă paşii pe cărări necunoscute de ei. La ciclul primar se pun bazele culturii generale. Acestea se realizează la fiecare oră de curs. La limba şi literatura română află noutăţi legate de scriitori, la ştiinţe despre lumea înconjurătoare, la istorie despre mari personalităţi şi evenimente, la muzică despre compozitori, la educaţie plastică despre mari creatori de artă şi frumos.

Dascălii sunt făuritori de caractere şi cultivatori de suflete. Profesorii au fost şi sunt pentru elevi modele de viaţă. Datorăm dascălilor noştri, de la toate nivelurile, recunoştinţă pentru că ne-au condus în cunoaşterea tainelor diferitelor domenii de specialitate şi, mai presus de aceasta, ne-au învăţat să fim oameni compleţi, responsabili profesional, civic şi familial.

Am fost mereu preocupată în a trezi la elevii mei interesul pentru lectură, în primul rând, apoi pentru îmbogăţirea culturii generale. Chiar dacă lectura o „iei“ de pe internet, le spun, citeşte de acolo, că aşa e la „modă“. Erau în clasa a doua elevii mei anul trecut, când am început cu ei, experimental, această „disciplină“. Ne pregăteam pentru un concurs de cultură generală, când am „dat“ peste unele întrebări referitoare la cele şapte minuni ale lumii, la sistemul solar, la planete. Aşa a început totul. Aşa s-a născut „portofoliul de cultură generală“. Printr-o lectură, printr-o temă care stârnea interes la clasă, am valorificat dorinţa lor de a cunoaşte mai multe despre un anumit subiect şi i-am pus să caute singuri informaţii despre ceva ce ei se arătau interesaţi. La început scriau cu mânuţa lor, apoi, la calculatoare, i-am învăţat să salveze informaţiile găsite în computer, să redacteze un text în word, să insereze imagini într-un document. Au adus pagini întregi cu tot ce găseau pe internet despre subiectul respectiv. Le-am sugerat să încerce să extragă esenţialul din multitudinea de informaţii pe care ţi le oferă internetul şi să aducă la şcoală maxim o pagină din ce vor găsi. Nu ştiam ce rezultate voi avea şi cât de conştiincioşi vor fi ei. Nu mică mi-a fost mirarea când am văzut produsele muncii lor şi interesul cu care săptămână de săptămână erau tot mai mulţi cei care veneau în faţa clasei  şi-şi „prezentau“ materialul. Dacă la alte materii se bucurau când nu primeau teme, aici nu mă lăsau în pace până nu stabileam împreună tema pe săptămâna viitoare.

Mulțumirea mea cea mai mare a fost că anul acesta m-au întrebat: „Doamna, nu mai facem cultură generală?“.