Perioada vacanței de vară constituie o provocare pentru părinți, mai ales atunci când serviciul nu le permite să petreacă prea mult timp alături de proprii copii. De aceea, unele instituții de învățământ vin cu alternativa ” Școala de vacanță” prin care se oferă petrecerea unui timp de calitate de către copiii din circumscripția școlii sau prin participarea la diferite activități propuse de partenerii ce oferă servicii de educație într-o manieră nonformală. Se pot propune și activități în care școlari de vârste diverse pot fi mentori în diferite sarcini de învățare pentru ceilalți. Astfel de acțiuni constituie o parte inovativă a demersului de învățare deoarece se dezvoltă abilitățile privind lucrul în echipă, de comunicare, determinare în a face lucruri de calitate.
Cu toții suntem conștienți că în lumea reală și cea mai mică operațiune sau corp/ obiect nu se poate face doar cu o foaie de hârtie și un creion, și de aceea, se impune ca activitățile de învățare să fie pluridisciplinare pentru ca toți cei implicați, formatori sau educabili să aibă o viziune de ansamblu corectă și coerentă.
Chiar dacă trăim într-o epocă a tehnologiei avansate, se vorbește tot mai frecvent de așa numitele STEAM JOBS, ceea ce înseamnă că noi, cei care furnizăm servicii de educație suntem datori morali, în primul rând, să îi pregătim pe cei mici într-o manieră integrativă pluridisciplinară. Prin urmare, dincolo de activitățile recreative ce se pot propune pe parcursul derulării programului ”Școala de vacanță”, se pot lua în considerare și activitățile de învățare într-o variantă nonformală.
Este bine știut că bazele pentru educația STEM încep la începutul copilăriei. Prin experiențele lor de joc și prin mediul familial, copiii se conectează cu lumea în moduri care pot promova învățarea legată de știință, tehnologie, inginerie și matematică. Copiii mici se implică, în mod natural și de timpuriu, în explorarea STEM prin experiențe multisenzoriale și creative. Prin implicarea în aceste experiențe, copiii mici dezvoltă curiozitate, gândire critică și de rezolvare a problemelor, care sunt construite prin experiența școlară primară și post-primară.
Învățarea bazată pe activitățile STEM implică nu doar predarea științelor, tehnologiei, ingineriei și matematicii către subiecții educabili în mod izolat, ci implică și o abordare interdisciplinară. Ea se bazează pe cunoștințele și înțelegerea conținutului dezvoltate în cele patru discipline, dar în același timp se recunoaște că toate activitățile de învățare STEM sunt susținute de matematică. De asemenea, recunoaște legătura puternică dintre educația STEM și artă, care promovează designul, creativitatea și inovația. Cu titlul de exemplu, o activitate având ca temă centrală păsările a constituit o adevărată provocare pentru școlari întrucât cu ajutorul muzeografilor biologi, ei s-au deprins cu folosirea instrumentelor de observare specializată a păsărilor: binoclu, determinator de păsări, lunetă. Copiii au învățat să recunoască păsările după forma corpului, coloritul penajului, forma ciocului și a ghiarelor, anvergura aripilor, păsări pe care le-au putut observa în arealul lor natural. Cu această ocazie de observare în natură, copiii au înțeles că ordonarea pe clase a grupelor de păsări nu mai e doar o operație abstractă, ci capătă reprezentare concretă în gândirea școlarilor. Au putut vedea în mediul natural de observare, păsări acvatice precum rața mare, lebăda cu puișori după ea, lișițele care pluteau pe apă datorită penajului acoperit cu grăsime secretată de glandele uropigiene, dar și păsări semiacvatice, precum: barza, egreta neagră sau egreta mare caracterizate prin picioare și cioc lungi și subțiri.
Totodată, stolurile de pelicani sau țigănuși observate la baltă i-au provocat pe copii la numărare. Au constatat singuri că numărarea obiectelor însușită la școală este particulară în cazul observării lumii vii, fiind constrânși să numere un grup mare de elemente vii aflate în continuă mișcare. În astfel de situații, au aplicat gruparea de 5-10 elemente și au aproximat numărul pelicanilor din stol veniți să se hrănească. Observând zborul păsărilor au constatat importanța deschiderii aripilor și a cozilor în ghidarea păsărilor pe traiectoria planării.
Întâlnirea cu experiențele STEM de înaltă calitate de la o vârstă fragedă poate avea un impact durabil asupra copiilor, deoarece poate stabili nivelul pentru angajamentul și succesul lor ulterior în aceste domenii. Astfel de experiențe pot încuraja și sprijini copiii să înțeleagă și să reprezinte explorările, descoperirile, gândirea și înțelegerea lor, care, la rândul lor, pot contribui la construirea cunoștințelor și abilităților critice timpurii ale STEM. Bazându-se pe aceasta, experiența educațională STEM oferă oportunități pentru educabili, în fiecare fază a călătoriei lor de învățare, de a-și dezvolta cunoștințele și abilitățile STEM într-un mod integrat și coerent.
Se poate spune că prin acest tip de activități derulate, mai ales pe perioada vacanței, când nu există condiționări de timp, beneficiile se axează pe dezvoltarea unei game de abilități cheie care sunt esențiale pentru a trăi și a lucra în lumea de astăzi. Elevii participă la o serie de activități care includ utilizarea abilităților și cunoștințelor de conținut pentru a rezolva creativ problemele și/sau imaginarea, interogarea și explorarea colaborarea cu ceilalți și/sau implicarea în anchetă și analiză și/sau inovarea, proiectarea și realizarea și/sau testarea și modificarea soluțiilor lor la probleme complexe. Tot cu titlul de exemplu, propunem experimentele științifice pe care le pot aplica pornind de la o listă de substanțe. Astfel, având la dispoziție sare, nisip, oțet și apă, copii pot obține variate amestecuri în concentrații diferite, dar pot observa și diferite procese precum dizolvarea, sedimentarea sau filtrarea. Aplicând și măsurători pentru stabilirea gramajului fiecărei substanțe folosite în amestec sau pentru a calcula volumul, se poate observa că interdisciplinaritatea într-un moment de învățare complexă. Dacă mai introducem și condiții legate de cromatică( mai închis, mai deschis, tonuri calde, tonuri reci), atunci activitatea va fi o provocare reală pentru școlari.
Implicându-i cât mai de timpuriu pe tinerii în astfel de activități, pe viitor ei vor fi capabili să utilizeze abilitățile și conceptele dezvoltate prin educația STEM pentru a deveni cetățeni activi, să se angajeze într-un mod critic cu comunicările și mass-media, să-și asigure bunăstarea personală și să aleagă în cunoștință de cauză multe aspecte ale vieți.
Astfel de experiențe educaționale permit tuturor elevilor, inclusiv celor cu risc de dezavantaj educațional și celor care învață cu nevoi educaționale speciale, să participe, să influențeze și să aibă succes într-o lume în schimbare.
Bibliografie:
1. STEM Education Policy Statement 2017–2026, Department of Education and Skills;
2. Bybee, R. W. (2010). What is STEM Education? SCIENCE, 329, (5995), 996.