Educație ecologică implică dezvoltarea unei atitudini pozitive, absolut necesară față de mediul înconjurător. Realitatea ne arată că grija față de mediu trebuie să fie o componentă esențială a dezvoltării morale, spirituale, sociale și culturale a generațiilor actuale. Educarea în spirit ecologic de la cele mai fragede vârste este la fel de importantă ca și educația intelectuală, morală sau estetică. La vârsta preșcolară, așa cum bine știm, puterea exemplului este foarte importantă, în acest sens, cadrele didactice, și nu numai, trebuie să implice copiii în activități de îngrijire a plantelor și animalelor, în curățenia din sala de grupă, precum și în mediul în care trăiește. Chiar dacă nu putem vorbi despre un activism ecologic la preșcolari, însă, putem vorbi despre formarea unei conștiințe de ocrotire a mediului ce urmează să fie dezvoltată și valorificată în ciclurile școlare următoare.

Sub raportul conținutului său specific, educația ecologică are în vedere următoarele obiective:

• „realizarea unei imagini complexe asupra mediului înconjurător, ca totalitate a factorilor naturali și a celor creați prin activitățile umane;
• înțelegerea importanței fiecărui factor natural de mediu;
• prezentarea unor elemente ale relației om – mediu înconjurător;
• descrierea consecințelor poluării;
• cunoașterea și respectarea unor reguli și reglementări privind protecția mediului înconjurător” (Ciolan, L., 2016, Învățământul preșcolar – dimensiuni contemporane, exigențe și tendințe În Păun, E., Romiță, C, Educația preșcolară în România, Polirom, pag. 106).

Îndeplinirea obiectivelor enumerate mai sus, duc la formarea conștiinței și a conduitei ecologice, la toate acestea adăugându-se formarea și dezvoltarea unor abilități practice care să conducă la protejarea și îngrijirea mediului înconjurător, prin intermediul activităților practice. Educația ecologică nu este legată doar de educația științifică, așa cum unii tind să creadă, aceasta trebuie să se desfășoare integrat, cuprinzând toate domeniile.

Educația pentru sănătate educă și formează la preșcolari comportamente sănătoase. Unul din principalele obiective ale educației la vârsta preșcolară, în grădiniță dar și în familie, îl constituie formarea și consolidarea deprinderilor igienico-sanitare. Aceste deprinderi, pe măsură ce se formează prin diferite metode și mijloace educative, devin repere de viață sănătoasă, copiii vor conștientiza importanța regulilor de igienă în vederea menținerii sănătății.

Modelarea unor atitudini responsabile și formarea deprinderilor specifice unui comportament sanogen se realizează eficient în cadrul activităților de educație pentru sănătate. Prin intermediul lor noțiunile legate de sănătate ajung la preșcolar ca reguli sau ca norme, pe înțelesul copilului, prin joc facilitând însușirea lor, fiind mai ușor să previi relele deprinderi, înainte de a deveni obiceiuri, mai ușor este să previi decât să vindeci. De asemenea, este în beneficiul copilului, al comunității și întregii societăți de a forma deprinderea de a adopta comportamente sănătoase. Experiențele dobândite în cadrul acestor activități conduc la îmbunătățirea și menținerea stării de bine și au rol decisiv în protejarea sănătății și în dezvoltarea unui stil de viață sănătos.

Educația rutieră este o altă componentă care „îmbogățește cunoștințele privind normele de conduită preventivă și stabilește reguli de comportament civic”. Este necesar să-i facem pe copii să înțeleagă, că a respecta regulile referitoare la traficul pe drumurile publice este obligatoriu, și este firesc să fie așa. „Învățarea și respectarea regulilor de circulație și de securitate rutieră constituie un lucru necesar și util și este bine să fie realizată cât mai de timpuriu.” (Bunescu, V., et. al., (1994), Ghid practice pentru aplicarea programei de educație moral-civică în învățământul primar, Coresi, București pag. 57)

Trebuie să reținem că este important să-i determinăm pe copii „să reflecteze asupra faptului că nu relația prin mijloace de constrângere poate contribui la securitatea individului, ci comportamentul preventiv al fiecăruia” (Ibidem, pag. 57). Nimic nu este mai periculos decât nerespectarea acestor reguli.

Scopul educației rutiere este acela de formare a unor deprinderi practice, a unor comportamente morale, și a unor abilități specifice percepției traficului rutier, a simțului orientării și concentrării.

Se cunoaște faptul că situațiile din traficul rutier sunt diferite și trebuie bine cunoscute. Există zone sau localități unde sunt specifice anumite situații rutiere, de exemplu în zonele centrale traficul este mult mai aglomerat față de zonele limitrofe, sunt mari diferențe în ceea ce privește traficul între sate și orașe. Această situație trebuie înțeleasă și de cei mici. În cadrul acestor activități, pe lângă faptul că preșcolarii învață regulile de bază, semnificația culorilor semaforului, a marcajelor importante și a unor indicatoare, li se formează spiritul respectării normelor de conduită morală concretizat în obligația de a te feri de pericole pentru securitatea propriei persoane și a partenerilor de drum, circulația pe străzi devenind imposibilă fără respectarea regulilor, a codului rutier.

Bibliografie
Ciolan, L., (2016), Învățământul preșcolar – dimensiuni contemporane, exigențe și tendințe În Păun, E., Romiță, C, Educația preșcolară în România, Polirom
Hanganu, I., Raclaru, C., (2005), Educație pentru societate, Îndrumător pentru educatoare, Aramis Print, București
Bunescu, V., et. al., (1994), Ghid practice pentru aplicarea programei de educație moral-civică în învățământul primar, Coresi, București