În ultima perioadă, am tot auzit vorbindu-se de incluziunea socială. La ce se referă acest tip de incluziune? Conform art. 6 lit. cc) din Legea nr. 292/2011 – Legea asistenţei sociale – procesul de incluziune socială reprezintă ansamblul de măsuri şi acţiuni multidimensionale din domeniile protecţiei sociale, ocupării forţei de muncă, locuirii, educaţiei, sănătăţii, informării – comunicării, mobilităţii, securităţii, justiţiei şi culturii, destinate combaterii excluziunii sociale şi asigurării participării active a persoanelor la toate aspectele economice, sociale, culturale şi politice ale societăţii.

Protecția socială se definește în contextul principiilor, valorilor și tradițiilor care guvernează relațiile sociale dintre indivizi, grupuri, comunităţi şi instituţii în statele Uniunii Europene. Reprezintă un ansamblu de măsuri şi acţiuni care au ca scop asigurarea unui anumit nivel de bunăstare şi securitate socială pentru întreaga populaţie şi în mod special pentru anumite grupuri sociale. Protecția socială cuprinde două componente de bază, și anume asigurările sociale în sistem contributiv şi asistenţa socială noncontributivă.

Copilul mic intră în contact cu încrederea socială atunci când constată ca ușurința cu care se hrănește. Iar prima realizare socială a sugarului are loc atunci când acesta își lasă mama în afara câmpului vizual fără apariția sentimentului de anxietate sau furie excesivă. Putem spune despre un copil mic că „are încredere” atunci când „se bizuie” pe un anumit lucru. Ei experimentează și testează relația din interior și exterior în timpul crizelor de furie din etapa mușcatului, de altfel în această perioadă sugarul simte nevoia de a apuca mai mult dar este posibil să simtă și că prezența dorită îi scapă printre degete (mamelonul, mama). Mama creează în copil sentimentul sentimentul de încredere care combină grija profundă pentru nevoile specifice ale copilului cu sentimentul de încredere personala, acesta constituie baza viitorului sentiment de identitate al copilului care mai târziu va forma sentimentul de a fi „in regulă”, de a fi el însuși.

Fiecare stadiu succesiv și criză care îi corespunde se află într-o relație specială cu unul dintre fundamentele societății, este o dublă relație:omul aduce rămășițele mentalitații sale infantile și obține o consolidare a beneficiilor câștigate în copilărie. Copilul dezvoltă un simț al competenței practice, mai exact se adaptează la legile ce guvernează lumea anorganică a uneltelor. A duce la bun sfârșit o sarcină productivă este un scop care înlocuiește capriciile și dorințele specifice jocului.

La acest stadiu, pericolul pentru copil reprezintă sentimentul de inadecvare și de inferioritate. De exemplu, la grupa de preșcolari există un caz social al unui copil care aparține dintr-o familie monoparentală, cu grave probleme financiare. Lipsa îmbrăcămintei noi, a igienei precare face ca acest preșcolar să prezinte simptome ale inadecvării sociale. Preșcolarul a fost încurajat, sprijinit oral de către colegi și chiar ajutat, astfel am transmis mesajul reciprocității și al unicității individului în societate. Chiar dacă este conștient de realitatea tuturor stilurilor de viață, posesorul integrității este pregătit să apere demnitatea propriului stil de viață împotriva tuturor amenințărilor de tip fizic și economic.

Parafrazând-ul pe Webster, putem spune că „atâta vreme cât vârstnicii vor avea destulă integritate pentru a nu le fie frică de moarte, copiilor sănătoși nu le va fi frică de viață”.

O altă situaţie des întîlnită în şcolile din ziua de astăzi este integrarea în cadrul lor a copiilor cu deficiențe. Minore sau majore sunt catalogate în mod unitar şi nu fac altceva decât îngreunarea capacităţii de integrare. Limitarea socializării cu copii de aceeași vârstă, reprezintă un dezastru în evoluţia lor ulterioară. Impunerea unui prag, adesea minor, dar care nu poate fi depăşit cu aceeași uşurinţă cu a unui copil perfect, din punctul de vedere al societăţii şi al sistemului, nu face altceva decât îngreunarea capacității de dezvoltare. Ascuţirea unghiului din care provine problema aceasta va fi incununată cu succes imposibil de măsurat în cifre.

Conform UNICEF, în prezent aproape 400.000 de copii nu merg la școală. Doar patru din cinci copii termină clasa a VIII-a și doar șapte din zece finalizează liceul sau școala profesională. Unul din patru copii romi învață în clase segregate. Mulți copii cu dizabilități nu merg la școală – șansele lor de a finaliza învățământul obligatoriu sunt mai mici decât ale colegilor lor. Patru din zece elevi cu vârsta de 15 ani au dificultăți în a înțelege textele pe care le citesc.

Direcţii de acţiune (conform https://www.cdcd.ro/4-incluziunea-sociala-a-tinerilor/):
1. Combaterea sărăciei și a excluziunii sociale a tinerilor şi a transmiterii intergeneraționale, precum şi întărirea coeziunii la nivel societal şi a solidarității cu tinerii.
2. Creșterea accentului pe prevenire, care este cea mai eficientă și viabilă cale de combatere a sărăciei și a excluziunii sociale și pe intervenția timpurie pentru a se evita situația în care persoanele care ajung în sărăcie rămân prinse în situații socioeconomice tot mai dificile și problematice.
3. Schimbarea modului de abordare a combaterii sărăciei tinerilor de la intervenții de asistență socială punctuale la măsuri de dezvoltare socială și învestiție constantă în tineri, implementate de la începutul și pe tot parcursul ciclului de viață
4. Adoptarea unei abordări intersectoriale în demersurile de îmbunătăţire a coeziunii comunitare şi solidarităţii, precum şi în cele de reducere a excluziunii sociale a tinerilor, abordând aspectele care țin de educaţia, ocuparea, locuirea şi incluziunea tinerilor într-o manieră integrată; acțiuni de combatere a sărăciei și a excluziunii pe întreg spectrul de politici; pentru a răspunde nevoilor tinerilor şi pentru a asigura coerenţă în politicile privind bunăstarea şi acces la sistemele de asistenţă şi protecţie, trebuie întărită cooperarea intersectorială, precum şi cea între nivelurile local, regional, naţional şi european.
5. Reconsiderarea beneficiilor financiare, a serviciilor și a suportului în natură pentru copii și tineri pentru asigurarea tuturor nevoilor fundamentale ale acestora.

Îi putem ajuta pe copii să facă faţă pierderii, dezamăgirii şi să tolereze frustrarea, oferindu-le şansa de a stăpâni instrumentele învățării, încurajând astfel o atitudine asertivă şi abilitatea de a-şi urmări şi împlini aşteptările.

Aşadar, profesorul este un modelator, un facilitator, un dirijor în vieţile generaţiilor ce vor urma. Mai exact, profesorul construiește viitorul.