Sunt foarte multe materiale şi dezbateri care nu fac bine nimănui, nici celor ce cred în Hristos, nici celor ce nu cred şi nici celor ce încă nu L-au cunoscut. Sunt prea multe jigniri. Cât de îngrijorător poate fi efectul lor, asupra tuturor?
Cuvintele acestea mâhnesc omul, îl resping, adâncesc  urâtul şi tulbură mintea. E nevoie de linişte pentru ca societatea să înţeleagă ce este cu adevărat libertatea. Numai în linişte te poţi regăsi şi poţi înţelege că în libertate stă responsabilitatea faţă de tine, faţă de om, de elev, copil,  profesor, părinte… E foarte important cum ne raportăm unii la alţii, părinte la profesor, cititor la scriitor, vorbitor la auditor, profesor la elev, elev la profesor, părinte la copil… Avem nevoie unii de alţii, elevi şi profesori, profesori şi părinţi. Altfel spus, suntem o unitate şi de aceea  nu ne putem despărţi de ora de religie – „darul lui Dumnezeu pentru noi”. Unde putem învăţa aceasta cu smerenie?

Părintele Arsenie Boca ne spune, în acest sens, că omul este mai mare atunci când stă în „genunchi decât în picioare”. Un singur elev dacă pleacă (din cauza profesorului) e prea mult. Ne bucurăm de părinţii care vin la şcoală şi se interesează de situaţia la învăţătură şi purtare; ne ajutăm de părinţii care, cu cele mai bune intenţii, vin şi ne arată ce greşim; ne smerim în faţa celor ce ne umilesc, dar ne întristăm pentru cei ce nu vin. Unii sunt prea istoviţi , alţii sunt prea ocupaţi sau sunt prea bolnavi. Şi atunci? Este timpul  să ne regăsim. Numai Dumnezeu ne poate ajuta şi căile ce duc spre El.  Dar e nevoie să înveţi să-L cauţi şi să ştii unde să-L găseşti.

Credinţa sporeşte prin cercetare aprofundată (şi a ştiinţei) şi prin cunoaştere adevărată.

Părinţi şi profesori trebuie să medităm unde s-a ajuns şi unde se cuvine să ajungem. Ajunge zilei răutatea ei! Nu putem fi toţi Sfântul Grigorie Teologul, care la provocările  societăţii din vremea lui a alcătuit  cele mai minunate scrieri. Atunci, cei ce îmbrăţişau credinţa creştină erau desconsideraţi şi li se spunea că n-au nevoie să citească şi alte scrieri pentru a cunoaşte ştiinţa şi filozofia vremii şi se dorea despărţirea ştiinţei de învăţătura creştină. Aceeaşi atitudine o întâlnim şi azi, când unii cred că dacă au influenţă mass media pot face, prin declaraţii incendiare, separaţie între ştiinţă şi religie. Aceştia afirmând neargumentat că iau în serios ce spune ştiinţa şi de aceea nesocotesc rolul orei de religie şi pe cei ce cred, aruncând la indexul adevărului religia. Deci cei ce cred, cum sunt? Sunt neserioşi? Nu putem fi toţi ca Sfântul Grigorie, dar îl putem avea model. Nici ca Newton, dar putem exprima adevărul la acelaşi nivel. Nu putem vorbi toţi ca Hristos, dar Îl avem ca Învăţător. Avem nevoie de valori şi de Hristos.

Religia, parte a trunchiului comun în planurile cadru ale învățământului preuniversitar  – „împreuna lor  lucrare”  înseamnă „artă”

Oamenii, în societatea vremurilor de azi – şi nu numai –  au trebuinţă unul de altul în Hristos. În planurile cadru ale învăţământului preuniversitar, una dintre ariile curriculare  se numeşte „Om şi societate”. Alături de celelalte discipline, Religia ajută elevul să devină Om.  Dacă aşa ne-am privi unul pe altul ar fi mai multă linişte în societate şi nu ne-am mai tulbura atât de mult. Religia aparţine trunchiului comun pentru că face parte dintr-un întreg. Nu   putem vorbi de o educaţie aleasă fără o educaţie religioasă. Nu putem vorbi de un trup omenesc, în complexitatea lui,   fără să menţionăm gândirea (una dintre facultăţile sufetului). Materia trupului are nevoie şi de „materia” sufletului – religia.  Numai „împreuna lucrare” a materiilor (disciplinelor şcolare), fie din cadrul aceleiaşi arii curriculare, fie în întregul lor (ca trunchi comun) prin conţinuturile lor, are în vedere  formarea omului.

Şcoala, prin această „artă” a conlucrării interdisciplinare, poate să facă „artă”. Arta, în acest  context şi-n special din perspectiva axiomatică a paradigmei curriculumului, are puterea de a trezi sufletul în faţa frumosului, binelui, iertării, iubirii, Tainei. „Profesorul seamănă cu un tâmplar că ia un lemn murdar din noroi, îl spală şi face mobilă de lux.” (Petre Ţuţea)

În „grădina Maicii Domnului” avem nevoie de Religie.

Societatea de astăzi, are nevoie de multă linişte sufletească ca să poată, mai mult ca oricând, să aducă pacea şi înţelegerea în lume. Să învăţăm din toate, toţi, şi să ne rugăm şi pentru cei ce acum îmbracă acest dar de la Dumnezeu – ora de religie – în litera legii (opţiunea pentru ora de religie), pentru ca  ea  să devină slovă, astfel  încât în citirea ei să regăsim sufletul poporului român şi tărâmul minunat al acestei ţări, numit de  papa Ioan Paul al II-lea,”grădina Maicii Domnului” (un exemplu de secvenţă de învăţare  interdisciplinară: religie – istorie – geografie). Să privim  şi  dincolo de procedură, iar aceste noi provocări să ne determine să ne ridicăm la înălţimea darului pe care l-am primit de la Dumnezeu – ora de religie.

În loc de încheiere

Francis Bacon, unul dintre cei mai de seamă reprezentanţi ai ştiinţei experimentale: „Puţina ştiinţă duce la ateism; dar mai multă ştiinţă duce mintea la cunoaşterea unui Dumnezeu.” Andrei Pleşu, în articolul „Religia, şcoala şi dreapta măsură”: „A evacua religia din sfera culturii e, oricum, ilustrarea unei ignoranţe cronice cu privire la istoria artei, a literaturii, a învăţământului universitar, a identităţii spirituale europene şi planetare.” Din Sfânta Scriptură: „Cercetaţi Scripturile, că socotiţi că în ele aveţi viaţă veşnică. Şi acelea sunt care mărturisesc despre Mine.” (Ioan 5,39)

* * *

Articolul a fost publicat în 2015. OFICIAL ISJ Sibiu: Religia, parte a trunchiului comun în planurile cadru ale învăţământului (stiridesibiu.ro)