În situații de conflict, religiile pot apărea în diferite ipostaze. Prin mijloacele mass media, putem asista la un flux continuu de informații despre actele de violență comise în numele religiei sau a libertății. În același timp, convingerile religioase inspiră construirea păcii, menținerea drepturilor omului și angajamentul pentru justiția socială și reconciliere. Aceeași religie care motivează distrugerea și violența poate motiva pacea, iertarea, toleranța și speranța.
Multe domenii ale vieții religioase, cum ar fi educația religioasă, interpretarea textelor religioase sau a mesajului predicilor pot asigura construirea păcii, dacă sunt asimilate de o minte pașnică. Resursele care stau la baza formării pașnice a credincioșilor necesită, așadar, investigații. Asemenea investigații au scos la lumină ingeniozitatea teologiei. Limbajul teologic și simbolismul par a fi cruciale pentru modurile în care credincioșii își interpretează realitatea.

Textele și ideile teologice ar putea avea un impact puternic asupra minții credincioșilor în căutarea ajutorului în situații politice și etice ambigue. Pentru credincios, fenomenele sacre, cum ar fi imaginile lui Dumnezeu sau ale zeilor, pot fi indicatoare fie pentru conciliere, fie pentru o abordare violentă a conflictului. Cunoașterea impactului ideilor și textelor teologice asupra minții credincioșilor poate oferi astfel o perspectivă asupra a ceea ce creează, susține și previne violența. Cu alte cuvinte, studiul textelor, simbolurilor, miturilor și tradițiilor sacre poate oferi indicii despre motivele mai profunde din spatele actelor de violență și pace.

Savantul în religie și soluționarea conflictelor Mark Gopin a subliniat că, dacă religiile vor să prospere este nevoie de o dezvoltare creativă și continuă a abordărilor teologice care să aducă în prim-plan dimensiunile incluzive și tolerante în textele sacre. Potrivit lui Gopin, astfel de teologii pot susține dezvoltarea abordărilor teoretice ale analizei conflictelor. Ele pot lăsa contribuții considerabile la discuțiile privind soluționarea conflictelor comunitare. Cu toate acestea, beneficiile acestor perspective teologice au ocolit până acum diplomația internațională.

Aceste perspective motivează reflecția asupra modurilor în care oportunitățile pentru o astfel de lucrare teologică sunt oferite în societatea noastră. Ele atrag atenția asupra necesității eforturilor de educație teologică care să promoveze pacea. În timp ce forumuri pentru o astfel de educație există în lumea academică, precum și în cadrul comunităților de credință, diferitele tipuri de educație teologică pe care acestea le oferă trebuie să fie luate în considerare și în cadrul curriculelor naționale.

Aprofundarea cunoștințelor despre natura multifațetată, cuprinzătoare și complexă a vieții religioase, răspunde apelului contemporan pentru o perspectivă suplimentară asupra dinamicii religioase în pace și război. Școlile pot oferi cunoștințele echilibrate, temeinice și multidimensionale care sunt necesare în multe părți ale societății de astăzi, pentru a înțelege atât provocările, cât și oportunitățile de consolidare a păcii ce sunt implicate în viața religioasă. În acest sens, aceste cunoștințe transdisciplinare, pot servi ca parteneri de ajutor în procesele de consolidare a păcii și de soluționare a conflictelor. Școlile sunt, de asemenea, forumuri în care profesorii și viitorii oameni ai societății, își pot aprofunda și dezvolta abilitățile de a construi teologii pașnice. Cu toate acestea, multe facultăți și școli de teologie și studii religioase se confruntă astăzi cu un declin continuu din cauza micșorării mijloacelor și resurselor. Capacitățile potențiale de consolidare a păcii sunt ratate în acest fel.

Pentru a explora pacea justă ca un concept care infuzează noi dinamici în dezbaterea polarizată dintre pacifiştii creştini şi teoreticienii războiului necesită o reflecţie asupra împletiturilor dintre teologie şi etică. Perspectivele teologice asupra păcii sunt luate în considerare din perspectiva implicațiilor lor etice. În același timp, perspectivele etice asupra păcii drepte sunt mediate pe baza unor rațiuni teologice. Este un discurs care acordă atenție experienței și, în același timp, se aventurează asupra imaginației. Cu toate acestea, această discuție teologică trebuie privită pe fundalul unei dezbateri interdisciplinare mai ample asupra sensului real al unei păci drepte. În această dezbatere, dreptatea și pacea sunt uneori văzute ca niște concepte cuplate oric ca două concepte în curs de coliziune.

În ciuda acestei relații departe de a fi necomplicate, între noțiunile de justiție și pace, conceptul de pace justă este considerat a fi unul revoluționar  în dezbaterea ecumenică contemporană. Pacea este chiar descrisă ca o schimbare de paradigmă în etica și teologia creștină, deoarece oferă noi puncte de plecare pentru dezbaterea creștină despre pace și război: îndepărtează atenția de la problema dacă războaiele pot fi justificate sau nu. În schimb, implică concentrarea asupra întrebărilor despre cum poate fi construită pacea și cum pot fi prevenite violența și terorismul contemporan.

Această înțelegere a păcii poate fi legată de direcțiile de construire a unei culturi a păcii dezvoltate de UNESCO și emise de Națiunile Unite în Declarația și Programul de acțiune pentru o cultură a păcii. Se poate observa că anumite standarde ale acestor documente oferă o încadrare semnificativă pentru dezvoltarea teologică a păcii drepte. Ele aduc în prim-plan perspectiva cu unghi larg a conceptului de pace teologică, care acoperă dimensiunile politice și sociale, precum și de mediu și economice. Se clarifică, de asemenea, că dezvoltarea teologică a păcii presupune autenticitate în contexte în care societatea civilă este caracterizată de violență.

Mai mult, având în vedere o cultură a păcii, rolul și relevanța învățăturilor teologice în construirea păcii în societatea civilă ies în mod clar în prim-plan. Declarația și Programul de acțiune pentru o cultură a păcii, care vizează formarea unei minți pașnice în rândul ființelor umane, aduc lumină în contextul educațional mai larg al dezvoltării teologice a conceptului păcii drepte: urmărirea formării unei minți pașnice în rândul elevilor și studenților. Acest lucru necesită o reflecție asupra modalităților reale în care astfel de concepte teologice, care servesc urmăririi formării pașnice, pot fi construite. Prin urmare, se va acorda atenție practicii interpretării scripturale care stă la baza construcției teologice. În ceea ce privește construcția teologică creștinească a păcii, aceasta înseamnă investigarea unei game de pasaje din Biblie.
Educația care furnizează cunoștințele și abilitățile de a înțelege, construi și aplica teologiile păcii este esențială în timpul nostru. A educa pentru pace este o sarcină critică în comunitățile de credință, precum și în școli și facultăți.

Într-o perioadă în care legitimizările teologice ale violenței trebuie să li se reziste prin mijloace teologice pașnice, există toate motivele să ne gândim profund la relevanța muncii lor, precum și la posibilele modalități de susținere a impactului pașnic pe care l-ar putea avea în societate.

Fiind și concept teologic, pacea își are rădăcinile în angajamentul ecumenic de a construi comunități în care diferențele sunt respectate și apreciate, promovând învățăturile religioase care contracarează izolarea religioasă, extremismul și violența prin stabilirea problemelor de relaționalitate și responsabilitate reciprocă pe ordinea de zi.

Cercetătoarea în religie și educație Ursula King a subliniat relevanța imediată a educației pentru pace religioasă. Ea subliniază că religiile lumii trebuie să inculce idei care contribuie la pace, cum ar fi acceptarea pluralism, deschidere către elaborarea interreligioasă și convertirea inimii. Ea susține că o educație pentru pace, eficientă și echilibrată, implică furnizarea de informații corecte despre alte religii și promovarea reconcilierii și iertării. King subliniază că religiile lumii posedă un imens rezervor de ”semințe” pentru realizarea păcii, care poate fi folosit pentru a dezvolta arta coexistenței pașnice.

Totuși, dacă educația religioasă trebuie să servească pacea și înflorirea întregii comunități pământești, nu este suficient doar să predea abolirea războiului. Educația religioasă pentru pace trebuie să abordeze violența, conflictele și ura în toate ramificațiile lor. Potrivit lui King, educația religioasă trebuie să se concentreze pe pace nu doar ca pe una dintre multele opțiuni, ci ca pe un imperativ care privește viața în întregime. Activarea rezervoarelor pentru realizarea păcii reprezintă o oportunitate și o responsabilitate pentru comunitățile de credință de astăzi.

Educația pentru pace bazată pe credință reprezintă un efort crucial în asumarea acestei responsabilități. Acest efort este completat în mod vital de educația teologică academică. Instrumentele de analiză critică, reflecție și descoperire, care pot fi dobândite la școli sunt de o importanță imensă în procesele de discernământ și evaluare a contribuțiilor religioase la procesele pentru pace. Un astfel de discernământ și evaluare necesită o perspectivă asupra fundamentelor învățăturilor religioase orientate spre pace.

Prin urmare, cunoașterea unor dimensiuni precum etica, interpretarea scripturală, spiritualitatea și relațiile inter-religioase sunt importante pentru înțelegerea și găsirea de soluții constructive la conflictele încadrate religios astăzi. Contribuțiile la menținerea păcii care rezultă din implicarea cu conceptele și tradițiile teologice trebuie văzute atât din perspectiva resurselor, cât și a limitărilor lor. Conceptul teologic de pace oferă un exemplu lucid al acestei capacități și restricții simultane. La evaluarea rolului posibil al conceptului de pace teologică în procesele de pace, resursele conceptului apar în cadrul unor limite. Pe de o parte, promovarea înțelegerii holistice și căutarea păcii, contribuie la construirea unor baze comune și la coeziunea socială între grupuri de credințe și filosofii de viață diferite. Pe de altă parte, este nevoie ca un astfel de concept să se susțină prin intermediul unui vocabular, imagini și simboluri care sunt juste.

Bibliografie
1. Allan, Pierre (2006). Measuring International Ethics: A Moral Scale of War, Peace, Justice and Global Care în Allan, P., Keller, A. (eds.) What Is a Just Peace?, Oxford University Press.
2. Appleby, R. Scott (2000). The Ambivalence of the Sacred. Religion, Violence, and Reconciliation, Lanham: Rowman & Littlefield.
3. Gopin, Marc (2012). Holy War, Holy Peace. How Religion Can Bring Peace to the Middle East, Oxford University Press.
4. Jones, Serene and Lakeland, Paul (eds.) (2005). Constructive Theology. A Contemporary Approach to Classical Themes, Minneapolis: Fortress Press.
5. Little, David (2007) Religion, Violent Conflict, and Peacemaking în Little, D. (ed.) Peacemakers in Action. Profiles of Religion in Conflict Resolution, Cambridge University Press.