Conştientizarea că fiecare elev are ritmul său de învăţare, interese şi abilităţi unice, a condus la dezvoltarea unor forme de învăţare care permit personalizarea educaţiei, atât în instituţiile şcolare, cât şi în afara lor. Conceptul de învățare pe tot parcursul vieții, un proces continuu de oportunități flexibile de învățare, subliniază importanța dezvoltării continue și a învățării de-a lungul întregii vieți, în diverse moduri și contexte. În contextul sistemului de învățământ, au apărut multiple forme de învățare în afara curriculumului formal, cum ar fi activitățile extracurriculare, co-curriculare, extrașcolare și activitățile outdoor. Aceste inițiative au fost dezvoltate pentru a răspunde nevoilor individuale ale elevilor și pentru a oferi oportunități educaționale diverse.

Foarte asemănătoare din punct de vedere al obiectivelor, cu diferenţe (supuse încă discuţiilor şi analizelor specialiştilor), cel mai adesea legate de contextul educaţional şi locul de desfăşurare, aceste activităţi propun şi permit diverse forme de învăţare. După consultarea mai multor surse de informare, încercăm să distingem, în continuare, aceste tipuri de activităţi.

În raport cu demersul didactic, activităţile extracurriculare sunt acele activităţi educative create şi planificate de instituţiile de învăţământ sau de alte organizaţii cu scop educaţional, organizate de profesori sau persoane calificate.  Activităţile extracurriculare sunt concepute pentru a oferi elevilor oportunităţi suplimentare de învăţare, care sunt în afara curriculumului formal, dar contribuie la formarea personalităţii elevilor şi uneori sunt esenţiale pentru dezvoltarea lor multilaterală, de exemplu cluburi de ştiinţă, de limbi moderne, coruri, activităţi de voluntariat, activităţi de tip ecologic, excursii tematice, vizite la diverse instituţii sociale şi culturale etc.

Un alt termen ce defineşte activităţile organizate de instituţii şcolare sau organizaţii cu scop educativ sunt activităţile co-curriculare. Spre deosebire de activităţile extracurriculare, acest tip de activităţi completează curriculumul şcolar şi permit consolidarea cunoştinţelor obţinute în timpul orelor de curs. Acest tip de activităţi se pot desfăşura în timpul programului şcolar, dar în afara cursurilor tradiţionale. Scopul lor este de a dezvolta abilităţi ale elevilor legate de un anumit domeniu de studiu. De exemplu, proiectele de cercetare, concursurile şcolare, cluburile de dezbateri sau de teatru şcolar, echipele sportive şcolare etc.

În acelaşi context educativ, activităţile extraşcolare sunt activităţile care au loc în afara programului şcolar şi nu sunt direct legate de instituţia educaţională. Scopul lor poate fi divers, de la dezvoltarea abilităţilor personale, la relaxare şi recreere. Acestea sunt legate, în general, de unele hobbyuri şi pasiuni ale cursanţilor, sau de formarea unor abilităţi particulare sau dezvoltarea unor talente speciale (cursuri de dans, canto, pian sau orice alt instrument muzical, activităţi sportive organizate în afara şcolii) etc.

Activităţile outdoor sunt activităţile care se desfăşoară în afara sălii de clasă, de obicei în aer liber şi care implică cel mai adesea contactul cu natura, mişcarea fizică. Acest tip de activităţi includ experienţe practice, explorare, observare directă a mediului înconjurător, experienţe senzoriale, colaborare în cadrul activităţilor de grup; accentul este pe dezvoltarea abilităţilor practice, rezolvarea de probleme şi aplicarea cunoştinţelor în contexte reale. Ele cuprind activităţi precum drumeţii, escaladă, camping, canotaj, ciclism, plimbare în natură.

Desigur, aceste diferențieri depind nu numai de locul de desfăşurare şi contextul educaţional, ci şi de grupul ţintă prevăzut de organizatori şi de tipul de competenţe dezvoltate în cadrul acestor activităţi. De exemplu, participarea unui elev la un concert ca instrumentist, poate fi considerată o activitate extracurriculară, însă dacă elevul provine dintr-un liceu vocaţional de artă, unde studiază instrumentul respectiv, activitatea este co-curriculară.

Considerăm că multitudinea acestor termeni s-a născut din dorinţa reprezentanților şcolii de a personaliza şi de a adapta educaţia la nevoile actuale, de a eficientiza dezvoltarea competenţelor dobândite în instituţiile formale cu dezvoltarea competenţelor în contexte non-formale şi informale şi a dezvolta competenţe cheie şi specifice, necesare omului întreaga viaţă.

Ministerul Educaţiei din România încurajează şi promovează programe şi proiecte educaţionale care includ aceste tipuri de activităţi. Programele educative „Săptămâna altfel” şi „Săptămâna verde”, care sunt incluse în timpul alocat studiului în şcoală al elevilor, au scopul de a oferi elevilor oportunităţi educaţionale şi experienţe practice care completează învăţarea realizată în instituţiile şcolare. „Săptămâna altfel” încurajează explorarea şi diversificarea experienţelor educaţionale, în timp ce „Săptămâna verde” pune accent pe educaţia ecologică şi conştientizarea responsabilităţilor faţă de mediu.

Bibliografie

• Cucoş, Constantin, Pedagogie, ediţia a II-a revăzută şi adăugită, Editura Polirom, Iaşi, 2014.
• Lazăr, Viorel, Cărăşel, Aurel,  Psihopedagogia activităţilor extracurriculare, Editura Arves, Craiova, 2007.
• Ministerul Educaţiei, Strategia Naţională de învăţare pe tot parcursul vieţii, HG nr. 418/2015
• Structura anului şcolar 2023-2024, OM 3800/ 2023