Comenius  este considerat un mare umanist și pedagog. El consideră anumite învățături folositoare și altele nefolositoare. Pentru a discerne binele de rău, urâtul de frumos, minciuna de adevăr, renumitul pedagog face câteva recomandări. Comenius împarte cunoștințele mai întâi în folositoare și păgubitoare,  adică bune sau rele și ne atrage serios atenția ca de la început să se învețe  cu toată prudența cele bune, fiindcă este mai ușor să te înveți, decât să te dezveți”.

Comenius  arată cum  se poate învăța foarte ușor printr-o motivație continuă a elevilor  pentru  foloasele și avantajele  învățării. Aduc două argumente pentru această afirmație:
– „Legea fundamentală a didacticii noastre, spune Comenius, de a preda totul prin exemple, precepte, practică, este calea suverană a rapidității, plăcerii și solidității învățământului”.
– „Înaintarea în învățătură depinde de vârstă, de aptitudini și de nivelul de cunoștințe anterioare pe care le posedă elevul. Prima vârstă trebuie formată pe cale senzorială, mai mult prin exemple, din cunoașterea rațională făcându-se apel mai mult la memorie, iar vârsta matură trebuie să fie deprinsă a cerceta cauzele lucrurilor”.

Învățătura are un puternic rol formativ. Se urmărește înălțarea omului pe o treaptă superioară, de relaționare  cu divinul. Comenius  dă de înțeles că disciplina ar avea un rol aparte, și anume că prin disciplină are loc o formare morală a învățăcelului. „Didactica magna” spune: Cu un cuvânt, disciplina să tindă într-acolo, încât să trezească în toți, pe toate căile, dragostea de Dumnezeu, atitudinea îndatoritoare față de oameni, sârguința la învățătură, promptitudinea în fața necesităților vieții, și pe aceste calități să le întărească neîntrerupt prin practică și exercițiu” .

Marele pedagog Comenius considera că fiecare învățătură trebuie să aibă folos. Ne uimește orientarea spre practică a lui Comenius când spune, de exemplu: „Arta fără folosință este sterilă”, „Nu trebuie să existe indulgență pentru speculațiuni goale, pretutindeni să se vadă clar folosul”, „Fiindcă nimic nu trebuie învățat  decât pentru folosință…chiar o limbă, nu pentru curiozitate, ci pentru folosință trebuie învățată” .

În relațiile cu semenii, pentru a accede pe o treaptă superioară, nu neapărat din punct de vedere material, ci doar moral, Comenius explică că învățătura are un rol primordial. „Chiar multe din exemplele și comparațiile ilustrative reluate din Didactica magna sunt date în altă ordine de idei și cu un scop diferit. De pildă, cazul acelui copil din Hessa (Hassia) răpit de mic de lupi și care atunci când a fost prins de oameni nu știa decât să urle, să umble în patru labe etc., în Didactica magna servește pentru a arăta că fără educație oamenii devin animale sălbatice”. Același exemplu, cu copilul crescut de lupi, servește pentru a ilustra faptul că învățătura fără rost este inutilă.  „Fără exemple, fără precepte, exercițiu, sau nu se predă și nu se însușește nimic, sau aproape nimic nu se însușește corect” .

Alte principii expuse de Comenius în cartea sa „Arta didactică” au ca obiect  măiestria de a preda sau învăța pe altul deoarece timpul are o măsură pentru toate și este regretabil faptul să înveți și să nu ai timpul necesar pentru a te folosi de roadele învățăturii.

„A învăța cu artă  pe altul înseamnă a cunoaște căile sigure de a învăța bine și, urmându-le, a conduce repede, plăcut și temeinic la știința lucrurilor. Și în predare și în însușire este nevoie de iuțeală, fiindcă arta e lungă, viața e scurtă etc. Este necesară plăcerea, pentru ca să nu-și facă loc plictiseala și dezgustul, dușmani de moarte ai învățăturii, ci dimpotrivă, sufletul însuși să fie stimulat prin desfătare și stimulat la lucru. Este necesară temeinicia, pentru ca știința noastră să fie știință, iar nu o umbră a științei; realitate, iar nu aparență; să nu ne înșelăm pe noi înșine sau pe alții. Dar pentru toate acestea este nevoie de artă; fiindcă arta este rațiunea sigură de a face ceva și sigur. Este o treabă fără rost  a preda, sau a-ți însuși, sau a face ceva nesigur.”

„Cel ce face pentru prima dată un drum are nevoie de prudență, pentru ca să nu rătăcească, la fel ca și cel ce încearcă pentru prima dată să urce o scară, pentru ca să nu-l înșele treptele. Dar poate să fie cineva atât de circumspect încât să nu i se întâmple să greșească și de aceea este util și chiar necesar ca cel ce nu cunoaște un drum să aibă un conducător care să nu-l lase să rătăcească, iar când se rătăcește să-l cheme înapoi și când cade să-l ridice și să-l ajute să țină drumul. La fel stau lucrurile și în procesul învățării.”

Metode folosite în procesul de predare – învățare –  evaluare

Comenius distinge pentru prima dată în procesul de instruire trei etape: predarea, învățarea și evaluarea. „Trei sunt componentele învățării: ceea ce se învață, cum se învață, adică metoda și mijlocul de grăbire a învățăturii, adică disciplina.” Lucrurile de predat sunt, spune Comenius, toate cele ce pot să desăvârșească natura umană, iar metoda cere ca întotdeauna profesorul să știe să pregătească în primul rând sufletele elevilor pentru învățare, iar apoi să transmită însăși învățătura și în sfârșit să întărească ceea ce s-a transmis și perceput.

Câteva elemente necesare procesului complex de predare – învățare – evaluare sunt prezentate plastic de Comenius și anume „și în predare își dau concursul trei elemente: lucrul care este predat, modul în care este predat și un mijloc necesar de a face ca învățătura să fie însușită repede. Numim lucrul care se predă obiect, modurile de a preda metodă, iar mijlocul de a grăbi învățătura, disciplină” .