Studiu privind învățarea vizuală

Învățarea vizuală decurge din activitatea de instruire care implică folosirea imaginilor, indiferent de modul în care sunt prezentate. La acest stil de învățare, receptarea, prelucrarea, stocarea și reactualizarea informației se realizează mai eficient folosind mijloace și tehnici de comunicare vizuală. Stilurile de învățare de bază, având drept criteriu componenta genetică, sunt: vizual, auditiv și tactil-kinestezic, fiecare din ele având anumite caracteristici.

La instituția de învățământ în care îmi desfășor activitatea, la începutul fiecărui an școlar, se aplică elevilor chestionarul pentru determinarea stilurilor de învățare. După interpretare, dirigintele fiecarei clase afișează rezultatele într-un tabel, pe coperta interioară a catalogului, pentru ca informația să fie la îndemâna fiecărui profesor.

Documentele privind stilurile de învățare (chestionar, interpretare și tabel afișare rezultate), au fost primite si aplicate, la nivelul instituției noastre din anul școlar 2006- 2007. În cadrul comisiei diriginților, au fost prezentate și discutate informații, provenite din literatura de specialitate, care detaliau caracteristicile fiecărui stil de învățare și ofereau sugestii de activități profesorilor.

Astfel, pentru stilul de învățare vizual, am notat următoarele întrebări și răspunsuri:

a. Cum învață elevul ?

• prefeă să vadă cuvintele scrise (explicații, instrucțiuni ș.a.);
• preferă să vadă o imagine, nu să asculte o descriere;
• îi place să-și înfrumusețeze spațiul de învățare;
• preferă prezentările power point, fotografiile și ilustrațiile cu un conținut tiparit si rezumatele scrise;
• percepe și fixează informația mai ales prin folosirea diagramelor, tabelelor și hărților.

b. Ce poate face profesorul ?

• folosește metode care operează în registrul figural și simbolic;
• utilizează explicația, demonstrația, jocul cu ajutorul imaginilor, hărților, graficelor, modelelor, machetelor;
• realizează și furnizează elevilor, mijloace de învățămînt vizuale;
• utilizează mijloace si echipamente tehnice variate: computer, video, retroproiector, videoproiector, camera de filmat, circuit inchis TV, fotografii, Internet etc.
• folosește tehnici de comunicare vizuale și audio-vizuale.

Studiu de caz: Determinarea ponderii elevilor care au stilul de invățare vizual la clasele din încadrare.

Ipoteză: Predomină stilul de învățare vizual, cu o pondere cuprinsă între 60 % și 65 %.

Argumente:

• elevii sunt mai orientați către învățarea vizuală, deoarece utilizează în viața de zi cu zi diverse aplicații softwer (aflate pe tabletă, telefon, P.C.), care folosesc imagini intuitive cu scopul de a face informația mai accesibilă;
• experiența mi-a arătat că elevilor le face plăcere și devin interesați atunci când în lecție sunt folosite imagini;
• statisticile arată că stilul vizual este specific pentru 65% din populație, cel auditiv pentru 30 %, iar stilul tactil-kinestezic pentru 5 % din populatie.

Chestionarul privind determinarea stilului de învățare a fost aplicat la 12 clase cu 221 elevi prezenți. Rezultatele obținute au fost înregistrate și analizate, constatându- se următoarele:

– Din cele 12 clase, la 6 clase a predominat stilul vizual, la 5 clase stilul auditiv și la una din clase stilurile vizual și auditiv au avut ponderi egale.
– Din totalul de 221 elevi chestionați, 48% au stilul vizual, 40% stilul auditiv și 12% stilul tactil-kinestezic.

Concluzii

Analiza rezultatelor obținute după aplicarea chestionarului mi-au confirmat parțial ipoteza. Stilul vizual este predominant, dar cu o pondere mai mică decât am prognozat.

Specialiștii afirmă că stilul de învățare se formează prin educație și educația în școala românească se bazează pe comunicarea verbală. Deși sunt promovate de politicile educționale, deși sunt utilizate la clasă, tehnicile de învățare vizuală nu sunt aplicate în mod consecvent, iar la unele discipline chiar foarte rar. Presupun că acesta este motivul procentului mai mic de elevi cu stil de învățare vizual decât am anticipat.

Bernadette Merenne- Schoumaker preciza, în „Didactica Geografiei”, că elevii nu pot identifica elementele unui peisaj, dacă nu le-au conștientizat în prealabil fie printr-o instruire, fie printr-o experiență personală. Școala franceză, de altfel, pune accent pe citirea peisajelor (Lecture de paysages) în predarea și învățarea geografiei, propunând fișe metodologice pentru citirea fotografiilor de peisaj. De asemenea, profesori ai Asociației de Geografie din Marea Britanie propun suporturi pentru a susține Geografia vizuală (Visual Geography) bazată pe învățarea prin intermediul imaginilor.

Studiile în domeniu atrag atenția că profesorii trebuie să îmbine limbajele verbale cu cele nonverbal, structurile imaginative cu cele verbale. Nu ar trebui accentuată învățarea auditivă în dauna învățării vizuale sau invers. De altfel, fiecare stil de învățare, inclusiv învățarea vizuală, prezintă avantaje și dezavantaje. Avantajele sprijinirii stilului de învățare vizual (al utilizării mijloacelor vizuale în procesul instructiv- educativ) sunt multiple:

• determină motivarea și implicarea elevilor în procesul de predare-învățare;
• elevii realizează mai rapid conexiuni, percep, analizează și sintetizează cu mai puțin efort, deoarece informațiile transmise sunt concrete și mai accesibile înțelegerii (informația este la îndemână dedesubtul imaginii);
• sprijină exersarea inteligenței vizual- spațiale ce dezvoltă abilități de observare conștientă;
• impact emoțional mai mare ce poate sensibiliza elevii pentru problemele studiate (imaginile sunt puternic conectate la structurile afective);
• stimulează creativitatea și imaginația.

Dezavantajele și limitele sprijinirii stilului de învățare vizual (al utilizării mijloacelor vizuale în procesul instructiv- educativ) trebuie luate în considerare:

• limitările sunt determinate de resursele materiale, pentru că învățarea vizuală trebuie susținută de mijloace de învățământ variate, de calitate, suficiente și mai ales funcționale;
• timpul este, de asemenea factor limitativ deoarece , pe de o parte programele sunt încă destul de încărcate, pe de altă parte necesită un volum mai mare de lucru pentru profesor care trebuie, în cele mai multe cazuri, să-și realizeze singur materialele vizuale;
• folosirea consecventă este limitată și de condițiile de lucru cum ar fi numărul prea mare de elevi, sălile mici etc.;
• utilizarea în exces duce la la dezvoltarea gândirii concrete, intuitive în defavoarea gândirii abstracte, conceptuale.

Dar și în condițiile unor limitări, profesorul poate integra reprezentările în procesul instructiv-educativ, folosind acele tehnici didactice vizuale care permit abordări diferite, pot fi adaptate la diverse conținuturi și la resursele disponibile, care au potențial stimulativ și formativ.

Bibliografie:
1. Day J., (1998), Vizualizare creativă împreună cu copiii. Ghid practic., Editura Teora București.
2. Dulamă M. E., (2000), Elemente din didactica geografiei, Editura Clusium, Cluj Napoca.
3. Merenne- Schoumaker B., (1998), Didactica Geografiei, Editura All, București.