Voi prezenta cazul elevului meu, Florin, de etnie rromă. El a venit în colectivul de elevi pe care îl conduc în clasa a II-a, dintr-o școală din mediul rural. Tatăl său lucrează ca muncitor în construcții, iar mama este casnică. Mai are încă doi frați mai mici. Încă de la început, am remarcat la el dorința de a se integra și nevoia de a fi acceptat. Diferența academică dintre el și ceilalți copii era evidentă, deși el avea un nivel de inteligență comparabil cu al celorlalți elevi din clasă. Problema era lipsa de interes a părinților și anturajul „de oraș” în care a început să se învârtă.
Treptat, datorită presiunii părinților și, mai ales a mamei lui, care îi vorbea într-un mod distructiv, a început să se bâlbâie când trebuia să răspundă în fața clasei. Am început să caut în activitatea lui școlară mici reușite, pentru a le evidenția în fața clasei și a-i crește astfel, încrederea în sine și prestigiul în fața clasei. Copiii au început să îl accepte, deși erau cazuri în care manifesta violență verbală și, uneori, fizică. Emoțiile lui negative știu că stau la baza unor nevoi fundamentale nesatisfăcute.

„Când oamenii par a fi altceva decât buni și decenți, este doar pentru că reacţionează la stres, durere sau privarea de nevoi umane de bază, cum ar fi securitatea, dragostea și stima de sine.” – A. Maslow, Către o psihologie a ființei, 1968

I. Potrivit piramidei lui Abraham Maslow, primul nivel, al nevoilor de bază, bio-fiziologice – hrană, apă, odihnă, adăpost, îmbrăcăminte, îngrijire medicală – sunt acele nevoi care neîmplinite, stopează dezvoltarea individului la celelalte nivele, din cauză că interesul său pentru altceva este scăzut.

Nu este cazul lui Florin. Părinții îi asigură un cămin, îmbrăcăminte, hrana necesară și rechizite/ jucării, deși, din punct de vedere financiar, nu stau foarte bine. EL este îngrijit și nu duce lipsă de lucrurile de bază. Ei au fost întotdeauna deschiși la solicitările școlare, asigurându-i tot ceea ce are nevoie, pentru că dorința lor este ca el să învețe și să reușească să facă mai mult decât au făcut ei.

Mesajul meu pentru el, chiar dacă nu rostit, a fost să îi ofer diferite obiecte școlare atunci când nu avea, cu discreție sau cu întrebarea adresată tuturor: „Cine dorește o cariocă de tablă/ o radieră/ un caiet”. Desigur, ridica și el mâna, alături de 90% dintre elevi și îl alegeam pe el. Se simțea ca și cum ar fi câștigat un premiu.

II. În ceea ce privește nivelul al doilea, cel al nevoii de securitate și protecție, acesta reprezintă dorința intrinsecă a individului de a avea stabilitate, de a se simți tratat cu dreptate, în ultimă instanță, de a se dezvolta în siguranță fizică și afectivă.

Din comportamentul copilului am dedus că acasă nu se simte foarte confortabil acasă. Este bătut dacă nu reușește să își realizeze sarcinile școlare, este pedepsit și i se adresează cuvinte distructive (pe care le-am auzit întâmplător în activitatea online, când mama a uitat microfonul deschis): „Nu ești în stare de nimic!”, „Nu asculți deloc!”, „Prostule!”. Din această cauză, atunci când mai greșește față de elevi, îl simt puțin stresat și mă roagă stăruitor să nu îi spun mamei lui.

Problemele de comportament ale lui Florin se manifestă mai ales în pauze, în relațiile cu colegii, când are tendința de a acapara atenția tuturor, iar dacă nu reușește, devine violent – la început verbal, mai apoi fizic. De fapt, el dorește să fie acceptat, să fie valorizat, cumva să scape de stigmatul cuvintelor pe care, cel puțin mama, dar înclin să cred că și tata, i le adresează acasă.

Mesajul meu pentru el era: „Azi vei rămâne în clasă cu mine să mă ajuți la ceva. Sper că te-ai împăcat cu colegul tău și când vei merge din nou în pauză, nu te vei mai certa cu el.”

III. Nevoia de apartenență și acceptare gravitează în jurul necesității omului de a fi apreciat, respectat, acceptat și iubit, în toate contextele sociale în care își trăiește viața, iar pentru a-și împlini aceste deziderate, este dispus să își ajusteze comportamentele, până la a accepta compromisuri și abateri de la normele moral-etice.

Căutarea unui refugiu emoțional, l-a făcut pe Florin să se împrietenească în ultima vreme cu copii mai mari, care au o influență negativă asupra lui. Este modul lui de a se refugia atunci când acasă situația degenerează, iar el se simte profund rănit de etichetările mamei lui care este depășită de situație și nu are nici resursele emoționale să îl poată ajuta.

Mesajul meu pentru el era: „Pot să mă bazez pe tine că vei fi cuminte? Eu cred că tu poți să te ferești de conflicte și de îndată ce se ivește o situație neplăcută, vii la mine să îmi spui, fără să îți faci tu dreptate. Sper că mă vei lăsa pe mine să aplic pedepsele cuvenite celor care încalcă regulile stabilite de comun acord.”

IV. Nevoia de stimă se leagă de faptul că omul, odată ce are asigurate nevoile stringente – bio-fiziologice și de securitate – este interesat de succes și recunoaștere în cadrul comunității din care face parte, precum și de creșterea stimei de sine.

În ceea ce îl privește pe Florin, stima lui de sine este foarte scăzută. La aceasta se adaugă și teama de a răspunde, pentru a nu greși, iar astfel să le ofere colegilor un motiv să chicotească. Bâlbâiala lui reflectă o profundă insecuritate și o părere se sine foarte scăzută. Îmi amintesc de faptul că la festivitatea de premiere când l-am chemat în față să îi dau o diplomă de absolvire (terminase pe ultimul loc, chiar mai slab decât elevul cu CES), s-a luminat la față și m-a întrebat: „Asta înseamnă că am trecut clasa?”. Răspunsul meu afirmativ a fost urmat de cuvintele: „Vă mulțumesc, doamna! Sunt așa de fericit! Aceasta este cea mai frumoasă zi din viața mea!”

Mesajul meu a fost: „Ai reușit! Ai văzut că dacă muncești puțin mai mult ai rezultate mult mai bune?”

V. Nevoia de împlinire și valorizare de sine dă un sens existenței și îl ajută pe om să nu trăiască de parcă și-ar fi irosit viața. Eliberat de presiunea nevoilor primare, acesta tinde să își cultive stima de sine, să viseze, să își facă planuri, să se afirme ca un individ creator care poate face o diferență în lumea în care trăiește.

Acesta este și motivul pentru care i-am acordat lui Florin o diplomă de absolvire și o medalie. În plus, am vrut să conștientizeze faptul că el nu intră în competiție decît cu sine însuși, iar dacă a reușit să fie puțin mai bun decât cu un an înainte, dacă a reușit să obțină un progres oricât de mic, este câștigător. Dându-i sentimentul de autorealizare, nu am făcut decât să îi deschid ușa spre un nou orizont, acela de a fi mai bun și mai empatic.

„Oamenii auto-realizați au un profund sentiment de identificare, simpatie și afecțiune pentru ființele umane în general. Ei simt rudenia și legătura, ca și cum toți oamenii ar fi membri ai familiei lor”, spunea Maslow.

Într-adevăr, dintre toți elevii, unii cu rezultate excepționale, el a fost singurul care a venit, din proprie inițiativă să îmi mulțumească. Inima lui era schimbată. Mai mult decât să mă respecte, mă iubea. În plus, se putea întoarce acasă cu capul sus, să dovedească faptul că a reușit, în ciuda cuvintelor demobilizatoare ale mamei.