Printre factorii importanți în educația religioasă a elevului, se numără preotul, familia și profesorul de religie. Fiecare dintre ei au un rol important în formarea personalității tânărului și în dezvoltarea atitudinilor și valorilor autentice. O definiție a educației religioase este prezentată de către distinșii teologi, pr. prof. dr. Sebastian Șebu, prof. dr. Monica Opriș și pr. prof.dr. Dorin Opriș. În concepția domniilor lor, educația religioasă reprezintă „activitatea pe care educatorul o desfășoară pentru dezvoltarea religiozității copilului, știut fiind faptul că omul se naște cu predispoziție spre religiozitate”. Astfel, putem preciza că educatorul reprezintă părinții, preotul și dascălul de religie, cei care prin activitatea lor, prin cunoștințele lor și valorile moral-religioase transmise, contribuie la dezvoltarea copilului.

„Pentru o  educație  creștinească corectă sunt necesare trei lucruri: în primul rand puține cuvinte, în al doilea rând multe exemple și în  al treilea rând mai multă rugăciune.” – Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul – Mica Filocalie

Așadar, educația religioasă trebuie să înceapă în sânul familiei. Mitropolitul Antonie Plămădeală mărturisește că ,,Biserica, familia și școala vor fi întotdeauna pionii care vor ține un echilibru sănătos…”. În familie părinții și bunicii sunt cei care îi conduc sau îi inițiază pe copii în dobândirea valorilor creștine. Familia este locul unde copilul învață să se roage, să își facă Sfânta Cruce sau să-I mulțumească lui Dumnezeu pentru darurile primite. Aici, nu la școală! Școala are rolul de a dezvolta educația religioasă a elevului, însă familia este inițiatorul educației religioase. Desigur pentru acest lucru este necesar mai întâi de toate ca părinții și bunicii să aibă o viață religioasă exemplară. Familia este prima instituție, primul loc unde copilul învață să se comporte ca un creștin în societate, este primul responsabil de educația religioasă a tânărului membru.

Sfântul Ioan Gură de Aur spune că părinții nu trebuie să se îngrijească doar de starea materială, ci și de starea sufletească a copilului. Educația creștină este mai importantă decât bunurile materiale, iar dacă părinții nu își educă creștinește copiii, cum vor da socoteală pentru acest lucru în fața lui Dumnezeu.

Următoarea instituție contribuitoare la formarea educației religioase a tânărului este Sfânta Biserică. Mântuitorul spune: ,,Drept aceea, mergând, învățați toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învățându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă, şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârșitul veacului. Amin”(Matei 28, 19-20). Conform acestei învățături, rolul Bisericii este să transmită oamenilor Cuvântul Domnului, după porunca Mântuitorului. Preotul ca reprezentant al Bisericii are datoria de a apropia tinerii de Dumnezeu și de a le insufla acestora valorile creștine, precum ne mărturisește Mitropolitul Antonie Plămădeală. Înaltpreasfințitul mai precizează că preotul este un model pentru tineri iar ,,ei trebuie să vadă în preot pe cel mai mare învățător (pe Hristos). Să afle de la dânsul ceea ce vor păstra toată viață”.

Prezența preotului este foarte importantă pe tot parcursul anului școlar, începând cu deschiderea anului școlar prin slujba de binecuvântare și continuând cu diverse activități școlare și extrașcolare desfășurate pe parcursului anului școlar. Pe parcursul anului preotul împreună cu profesorul de religie pot iniția diverse proiecte, concursuri pe diferite teme religioase. Preotul poate fi invitat să participe la ora de religie, cu ocazia unor sărbători sau evenimente religioase. Elevii trebuie să se implice în viața bisericească, prin participarea la Sfânta Liturghie și prin participarea lor la sărbătorile religioase din comunitatea respectivă. Apropierea de Biserică se face și prin spovedanie și împărtășanie. Preotul trebuie să fie o fereastră deschisă, prin care copiii să ajungă la Dumnezeu, așa precum ne spune și Mântuitorul: „Lăsați copilașii să vină la Mine şi nu-i opriţi; căci Împărăţia lui Dumnezeu este a celor ca ei”(Marcu 10, 14).

Și, nu în ultimul rând, profesorul de religie este în egală măsură responsabil de educația religioasă a elevului. La fel ca și preotul, profesorul are misiunea de a transmite elevului învățăturile și poruncile creștine lăsate de Mântuitorul Hristos. Profesorul de religie trebuie să fie un model pentru elev, însă elevul nu trebuie să uite niciodată că modelul suprem al omului este doar Hristos, profesorul este doar un reper al elevului. Desigur pentru ca profesorul să fie un reper bun de urmat pentru ele, trebuie să aibă anumite calități și anume:

1. În primul rând profesorul trebuie să fie un bun creștin, un iubitor al valorilor creștine;
2. Apoi profesorul trebuie să aibă dăruire în tot ceea ce face la clasă. Un profesor cu vocație este o persoană pe care elevii o îndrăgesc ușor;
3. Smerenia, blândețea, răbdarea și sinceritatea sunt alte calități pe care profesorul trebuie să le aibă. Profesia de dascăl nu este o meserie, ci este un dar primit de la Dumnezeu. Profesorul trebuie să se dăruiască pe sine elevilor;
4. Să fie un dascăl profesionist. Considerăm că nu există profesor perfect în tot ceea ce face, însă tot timpul profesorul trebuie să fie pregătit în activitatea desfășurată la clasă.

Între profesor și elev trebuie să existe o relație bazată pe respect și încredere. Profesorul trebuie să le vorbească elevilor despre Dumnezeu, raportându-se la Sfânta Scriptură. Ora de religie trebuie să fie o ora în care elevii și profesorul să fie permanent într-o comuniune cu Hristos. Profesorul de religie trebuie să-l îndrume pe elev spre calea mântuirii. De multe ori elevii vin la ora de religie cu anumite probleme de viață. În acest caz, profesorul trebuie să fie un bun psiholog în rezolvarea problemelor.

În concluzie, putem menționa că familia, preotul și profesorul de religie sunt factorii esențiali în educația religioasă a elevului. Și așa cum spune Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul, o educație religioasă creștină trebuie să se bazeze pe rugăciune, exemple practice și puține vorbe.

BIBLIOGRAFIE

1. BIBLIA sau SFÂNTA SCRIPTURĂ, tipărită cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, cu aprobarea Sfântului Sinod, București, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, 2008.
2. Sfântul Ioan Gură de Aur, Problemele vieții, traducere de Cristian Spatărelu și Daniela Filioreanu, Editura Egumenița, Galați, 2007.
3. Sfântul Cuvios Paisie, Aghioritul, Mica Filocalie, traducere de Victor Manolache, Editura Egumenița, Galați, 2009.
4. Mitropolitul Plămădeală, Antonie, Preotul în Biserică, în lume, acasă, Sibiu, 1996.
5. Şebu, Sebastian; Opriș, Monica; Opriș, Dorin, Metodica predării religiei, Ediția I, Alba Iulia, Editura Reîntregirea, 2000.
6. Şebu, Sebastian, Opriș, Monica, Opriș, Dorin, Metodica predării religiei, Ediția a II-a, revăzută și adăugită, Alba Iulia, Editura Reîntregirea, 2017.