Prin specificul activității sale, grădiniţa are misiunea de a oferi cât mai multe forme de colaborare, de a-i atrage pe părinți într-un dialog real, obiectivul major al acestuia fiind formarea copilului din punct de vedere socioemoţional şi comportamental. Familia preșcolarului trebuie privită ca un participant activ, ca un partener permanent care furnizează informaţii şi îşi asumă responsabilităţi. Drept urmare, modalităţile prin care cadrele didactice îi atrag şi activează pe părinţi  reprezintă un palier uşor sensibil  iar a conştientiza şi a-i considera pe aceștia drept parteneri egali în procesul instructiv -educativ constituie direcţia în care orice cadru didactic trebuie să proiecteze şi să deruleze oricare tip de acţiune educativă. Totodată, se va ţine cont în proiectarea acţiunilor de principille de predare-învăţare interactivă pentru adulţi.

O latură extrem de importantă a parteneriatului educaţional grădiniţă-familie este cea comunicaţională. De fapt, comunicarea reprezintă temelia unui parteneriat eficient. Pentru a avea succes comunicarea dintre partenerii implicaţi trebuie să se bazeze pe o relaţie pozitivă, deschisă care să le ofere acestora şansa de a adresa întrebări, de a-şi prezenta punctul de vedere, de a-şi exprima dorinţele dar şi îngrijorările, de a lua decizii. În perioada copilăriei eforturile depuse de educatori şi părinţi trebuie să se bazeze pe un schimb bogat de informaţii, de experienţe şi pe colaborare în scopul asigurării celor mai bune condiţii de creştere şi dezvoltarea a copiilor.

Comunicarea mediază relaţia dintre cei doi parteneri iar prin utilizarea ei în forme şi moduri diferite cadrele didactice reuşesc:

• să le facă părinţilor cunoscute aspecte ce ţin de: comportamentul fiecărui copil, probleme apărute, situaţii specifice de învăţare;
• să îi antreneze pe aceştia alături de copii în activităţi diverse oferindu-le şansa de a se apropia de copii şi de activitatea din grădiniţă, de a petrece timp de calitate alături de ei, de a le favoriza progresul şcolar;
• să menţină fluxul comunicaţional pozitiv, să trimită lunar câteva însemnări părintelui, prin care este înştiinţat în legătură cu activităţile  derulate la grupa preşcolarului;
• să caute oportunităţi pentru discuţii informale, să participe la evenimentele din comunitate pentru a le oferi şansa părinţilor să le cunoască mai bine;
• să înveţe despre cultura, viaţa, locul de muncă al membrilor familiilor, pentru a realiza impactul tuturor acestora asupra copiilor.

În egală măsură  comunicarea este cea care le oferă părinţilor ocazia:

• să îşi pregătească copiii pentru a învăţa, aducând argumente în favoarea activităţilor din programul de grădiniţă;
• să poarte discuții cu cadrele didactice şi să stabilească o relaţie adevărată cu acestea pornind de la premisa că fiecare are de învăţat de la celălalt. O convorbire telefonică scurtă sau o întâlnire (la grădiniţă sau acasă la copil) îi pot uni, cu scopul de a-l ajuta pe preşcolar.
• să ia parte la evenimentele din grădiniţă. Şedinţele, evenimentele sportive sau de orice fel le oferă şansa de a-i cunoaşte pe profesorii copiilor lor şi mai mult decât atât fiecare copil va fi cu siguranţă mândru de prezenţa părintelui la grădiniţă;
• să discute permanent cu copilul despre ceea ce se întâmplă la grădiniţă chiar dacă la preșcolarii mici acest lucru poate întâmpina unele dificultăţi având în vedere vârsta fragedă a acestora;
• să creeze acasă un mediu bun, adecvat învăţării, experimentării, descoperii de lucruri noi;
• să sprijine învăţarea prin desfăşurarea de activităţi zilnice cu copilul, prin implicarea în joaca lui;
• să le ofere informaţii utile cadrelor didactice referitoare la orice schimbare din viaţa copilului, schimbări ce pot determina tulburări de concentrare în învăţare;
• să ceară sfatul profesorilor care deţin mai multe informaţii despre dezvoltarea copilului şi care petrec mult timp cu el;
• să se implice în organizaţiile care sprijină colaborarea părinte-profesor şi în reforma grădiniţei.

Este de dorit ca părinţii să regăsească un sprijin în sistemul educaţional, să se simtă responsabili şi datori să se intereseze de copiii lor, de activitatea la care participă în contextul educaţional, să îi îndrume şi să participe la orice iniţiativă a parteneriatului, să menţină o legătură strânsă cu cadrele didactice, să participe la luarea deciziilor şi în măsura posibilităţilor să le ofere sprijin.

Doar printr-un astfel de proces fundamentat pe o bună comunicare se poate forma în jurul copiilor o comuniune de suport în care ei se simt iubiţi, apreciaţi, respectaţi şi se pot dezvolta armonios. Comunicarea şi cooperarea dintre părinţi şi educatori este esenţială atât pentru a asigura un mediu securizat copiilor, adecvat procesului de învăţare şi descoperire, cât şi pentru a oferi sprijin educaţional prin intervenţii coerente şi consecvente din partea celor doi factori fundamentali implicaţi în educaţia copilului.

În stabilirea unei relaţii de parteneriat grădiniţă-familie este foarte important ca profesorii pentru învăţământ preşcolar, prin natura lor de specialişti ai domeniului, să acorde părinţilor timpul necesar în aşa fel încât aceştia să înţeleagă contextul activităţii educaţionale, specificul acestora, reguli interne, intervenţii ce trebuie asumate şi respectate. La fel de important este ca specialiştii să îşi acorde lor înşişi timpul necesar pentru comunicarea cu părinţii, pentru a afla informaţii despre povestea fiecărui copil, stilul parental, valorile familiei şi pentru a putea clădi o relaţie bazată pe încredere şi respect. De asemenea, cu cât relația de comunicare dintre cele două părți va fi una deschisă cu atât mai mult informațiile furnizate vor fi clare, corecte, explicite, vor reflecta deschidere totală şi totodată vor generea siguranţă, încredere şi profesionalism.

Bibliografie
Băran-Pescaru, A. (2004) b, Parteneriat în educaţie: familie-şcoală-comunitate, Editura Aramis, Bucureşti.
Enăchescu E. (2008), Comunicarea în mediul educaţional, Editura Aramis Print.
Pânişoară I.O. (2006), Comunicarea Eficientă, ediţia a III-a revăzută, Editura Polirom, Iaşi.
Şoitu L. (2001), Pedagogia comunicării, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti.