Realizarea tuturor sarcinilor instructiv-educative are loc pe fondul unor particularităţi specifice ale modalităţilor de colaborare şcoală-familie şi a valenţelor părinţilor în educarea elevului de clasa I. Educaţia trebuie să cultive valori precum, respectul reciproc, credinţa în egalitatea sau complementaritatea culturală, în vederea unei bune comunicări sau convieţuiri. Fiind necesară cunoaşterea completă a profilului elevului, atât din punct de vedere psiho-pedagogic cât şi a condiţiei sale sociale, şcoala trebuie să colaboreze cu familia sub diverse forme. Colaboarea părinţilor cu şcoala este o condiţie obligatorie pentru atingerea scopului educaţional propus, aceasta conducând la completarea educaţiei elevului şi la dezvoltarea armonioasă a personalităţii acestuia.
Rolul mentorului de practică pedagogică, la debutul în cariera didactică
Mentoratul este o relație care are loc într-un mediu de confort şi siguranţă în care învăţarea şi experimentarea au loc prin analiză, examinare şi reexaminare, reflecţie asupra experiențelor, asupra situaţiilor şi problemelor, asupra greşelilor şi succeselor pentru a identifica oportunităţile de învăţare. Mentoratul este procesul prin care mentorul ajută debutantul să se dezvolte, să-şi dezvolte încrederea în sine, să devină independent, autonom şi matur. Este o relaţie specială prin care se formează o legătură construită pe încredere şi respect, deschidere şi onestitate, un cadru unde fiecare parte poate fi ea însăşi. Pentru ca această relaţie să fie una fructuoasă, trebuie să fie recunoscută nevoia de dezvoltare personală. În primele etape într-o astfel de relație debutantul este relativ dependent de mentor, iar mentorul trebuie să ofere suport, să fie prieten şi să-l încurajeze pentru ca acesta să învețe şi să crească.
Incluziunea socială. Invitație către schimbarea mentalității actuale
În ultima perioadă, am tot auzit vorbindu-se de incluziunea socială. La ce se referă acest tip de incluziune? Conform art. 6 lit. cc) din Legea nr. 292/2011 – Legea asistenţei sociale – procesul de incluziune socială reprezintă ansamblul de măsuri şi acţiuni multidimensionale din domeniile protecţiei sociale, ocupării forţei de muncă, locuirii, educaţiei, sănătăţii, informării – comunicării, mobilităţii, securităţii, justiţiei şi culturii, destinate combaterii excluziunii sociale şi asigurării participării active a persoanelor la toate aspectele economice, sociale, culturale şi politice ale societăţii.
Cititul cu voce tare sau conversația?
Cititul cu voce tare nu doar întărește relația dintre părinte și copil ci și contribuie la dezvoltarea creierului, a competențelor lingvistice sau a creativității, a abilităților de ascultare, atenție sau concentrare. Cărțile oferă lecții de viață stimulând dezvoltarea socială și emoțională învățându-i cum să facă față situațiilor dificile sau stresante din viață. Sunt un real sprijin în dezvoltarea gândirii critice. Citind copilului în fiecare zi, părintele pune bazele învățării, care nu e altceva decât un avantaj pentru atunci când va începe școala. Puțini părinți știu că, atunci când i se citește copilului, anumite zone ale creierului sunt foarte active și exersează recunoașterea și înțelegerea cuvintelor, ulterior contribuind într-o mai mare măsură la dezvoltarea abilităților cognitive esențiale.
Profesorul ideal
Pentru a putea dezbate conceptul de „profesor ideal”, trebuie să începem prin a delimita noţiunea de „profesor”. Termenul este definit în DEX ca fiind „o persoană cu o pregătire specială într-un anumit domeniu de activitate şi care predă o materie de învăţământ; persoană care îndrumă, educă pe cineva”. „Profesorul este conducătorul activităţii didactice ce se desfăşoară în vederea realizării obiectivelor” sau mai nou a competenţelor „prevăzute în documentele şcolare.” Termenul şi conceptul de profesor este adeseori asociat cu termenii dascăl, pedagog, mentor, psiholog, educator etc., deoarece profesorul trebuie să însumeze calităţi subtile de psiholog, pedagog, didactician şi metodist, inventiv şi infatigabil.
Profesorul are o multitudine de roluri în activitatea sa de coordonare didactica, el este lider, expert al actului didactic, agent motivator, consilier, manager etc. El îşi asumă aceste roluri, a căror exercitare este dependentă de personalitatea lui.
Dascălul român, între „omul nou” și „depresie socială” în „România educată”
Nu știu ce ne mână în profesia de dascăl pentru a continuă, ce motoare activatoare avem, dar cu certitudine motivația nu reprezintă un resort în acest sens – motivația salarială ne ancorează îndărăt în comunism și păstrează metehnele „Ei se fac că ne plătesc, noi ne facem că muncim”, iar realitatea juridică a salarizării cadrelor didactice din România confirmă această ipoteză concretizată prin repetatele prorogări ale drepturilor salariale și conexe salariilor promise și obținute prin truda grevei dar și munca. Mai mult, într-o lume a capitalismului în care capitalul înseamnă, în primul rând bani, a pretinde cadrului didactic să muncească pentru vocație reprezintă nu numai un demers cinic ci și o derâdere: nu ne putem îndeplini nevoile/ trebuințele primare cu vocația cu ne sunt necesare resursele financiare.
Singurel eu îmi citesc! Preșcolarul îndrăgostit de citit
Cu siguranță v-ați pus cel puțin o dată întrebarea: cum îl determin pe copil să citească? Este atât de simplu. Prin puterea exemplului! Încă de la cea mai fragedă vârstă, de când bebe poate sta pe burtă, apoi când acesta începe să își ridice căpșorul, le oferim o imagine de ansamblu despre lumea în care a sosit. Mai întâi folosim cărțile cartonate, cu imagini mari, viu colorate, care să îi atragă atenția, urmând ca treptat să schimbăm atât dimensiunea imaginilor cât și conținutul cărților.
Rolul comunicării în parteneriatul grădiniță-familie
Prin specificul activității sale, grădiniţa are misiunea de a oferi cât mai multe forme de colaborare, de a-i atrage pe părinți într-un dialog real, obiectivul major al acestuia fiind formarea copilului din punct de vedere socioemoţional şi comportamental. Familia preșcolarului trebuie privită ca un participant activ, ca un partener permanent care furnizează informaţii şi îşi asumă responsabilităţi. Drept urmare, modalităţile prin care cadrele didactice îi atrag şi activează pe părinţi reprezintă un palier uşor sensibil iar a conştientiza şi a-i considera pe aceștia drept parteneri egali în procesul instructiv -educativ constituie direcţia în care orice cadru didactic trebuie să proiecteze şi să deruleze oricare tip de acţiune educativă. Totodată, se va ţine cont în proiectarea acţiunilor de principille de predare-învăţare interactivă pentru adulţi.
Identitatea adolescenților în mediul virtual
Identitatea apare ca fiind un construct strâns legat de mai multe aspecte din viața adolescenților, precum: etapa din pubertate, relația cu părinții, obiceiurile familiale și stilurile acestora de comunicare, satisfacția sau insatisfacția cu privire la funcționarea familiei (Subrahmanyam & Šmahel, 2011). Procesul formării identității necesită o perioadă clară de explorare și experimentare prin care adolescenții pot să se formeze ca indivizi, având libertatea de autodeterminare, luând în considerare perspectiva că, dincolo de influența genetică și a mediului, oamenii pot să își construiască singuri viața, într-un proces de echilibrare între realitatea internă, psihologică, și cea externă, materială. Având în vedere nevoia adolescenților de experimentare și explorare a identității lor, mediul virtual devine un spațiu prolific acestor „experimente personale”. Aspecte precum numele de utilizator, fotografia de utilizator și alte imagini sau fotografii (Subrahmanyam et al., 2009), sunt folosite pentru a construi și a arăta o reprezentare virtuală a individului. Existența unui avatar virtual (personalizat) deja indică un grad mult mai înalt de libertate în construirea identității, mai ales pentru că limitările din interacțiunile sociale nu mai sunt atât de restrictive în spațiul online. Posibilitățile din mediul online le permit adolescenților să experimenteze mult mai mult cu identitatea lor virtuală (Mäntymäki & Salo, 2015), astfel având posibilitatea de a deveni ceea ce visau de mai mult timp, prin achiziții în jocuri de rol. În privința identității virtuale, s-au stabilit șase mari categorii: familială, religioasă, culturală, națională, etnică și de gen (Shahabi Anbaran et al., 2022).
Scopul lucrării este de explorare a graniței dintre identitatea virtuală și cea „reală” la adolescenți, astfel încât să contribuie la o înțelegere unificatoare pe această temă. Eventual, destigmatizarea adolescenților în mediul online ar fi ideală, chiar dacă se întâmplă ca aceștia să petreacă în medie vreo șapte ore pe zi folosind tehnologia.
Nevoia de schimbare. Un alt statut pentru cadrele didactice
De câte ori nu am auzit profesorii spunând că elevul X este un mare leneș sau că elevii nu mai au niciun chef de școală?
De câte ori nu am auzit părinții vorbind într-un mod depreciativ despre școală ca instituție și profesori?
De câte ori nu am auzit profesorii plângându-se că nu primesc suficient sprijin în rezolvarea conflictelor sau a motivării elevilor pentru învățare din partea părinților acestora?
De câte ori nu am auzit părinți care susțin că școala nu face ce trebuie și că este de vină pentru evoluția nu tocmai dorită a copilului?
De câte ori nu am auzit elevi nemulțumiți de profesorii care au ceva cu ei?
De câte ori nu am auzit profesori simțindu-se nedreptățiți și chiar abandonați de sistemul în care au investit ani și mulți neuroni pentru dezvoltare continuă?
De câte ori nu ne dăm cu părerea, și de cele mai multe ori prost, pe rețelele sociale despre ce a devenit învățământul din România?