În contextul educației timpurii, parteneriatul dintre grădiniță și familie reprezintă un element esențial al dezvoltării armonioase a copilului. Cercetările din domeniul psihologiei educaționale subliniază importanța coerenței dintre mediul familial și cel instituțional, aceasta constituind baza formării identității, a siguranței emoționale și a motivației pentru învățare (Vygotsky, 1978; Hamre & Pianta, 2023). Dacă educatoarea este primul model al lumii exterioare, părintele rămâne reperul afectiv fundamental al copilului. În acest sens, educația parentală – procesul prin care părinții învață, conștientizează și aplică principii moderne de creștere și educație – devine o componentă indispensabilă a actului educațional contemporan. Grădinița, ca instituție de formare timpurie, devine totodată un spațiu de învățare și pentru părinți, în care aceștia își pot redefini rolul educativ în raport cu nevoile reale ale copilului.
Efectele divorțului părinților asupra copiilor și adolescenților
În trecut, se considera că soţii trebuiau sa rămână împreună de dragul copiilor, chiar dacă relaţiile dintre ei erau dificile. În prezent, această mentalitate s-a schimbat și se consideră că este mai bine pentru copii dacă părinții lor se despart, iar în acest fel aceștia nu vor mai fi supuși unui conflict permanent. Totuși, unele studii au arătat că divorțul a făcut bine adulţilor, însă copiii nu au avut parte de avantaje (Wallerstein si Kelly, (1980). Copiii doresc ca părinţii lor să stea împreună, în ciuda problemelor grave din familie, tulburarea și singurătatea resimțită de aceștia fiind extrem de intensă (Marcelli, D., Braconnier, A., 2006).
Starea de bine – condiție esențială pentru o educație de calitate, echilibrată și durabilă
În științele educației, conceptul de stare de bine este asociat cu noțiuni precum bunăstare emoțională, echilibru interior și dezvoltare armonioasă. Cercetările recente în domeniul psihopedagogiei și al neuroștiinței educației subliniază importanța legăturii dintre dimensiunea emoțională și performanța școlară. Elevii învață mai eficient atunci când trăiesc emoții pozitive, iar climatul de siguranță, respect și cooperare sprijină motivația intrinsecă și creativitatea. Promovarea stării de bine presupune, așadar, o abordare pedagogică sistemică, care integrează dimensiunea cognitivă, afectivă și socială a dezvoltării copilului. În acest sens, profesorul nu mai este doar un transmițător de informații, ci un arhitect al relațiilor educaționale și un facilitator al echilibrului interior al elevului.
Profesorul de limba română, între rigorile baremului de corectare la Evaluarea națională și exigența de a corecta cu sufletul
Articolul explorează dilema profundă cu care se confruntă profesorul de limba și literatura română în procesul de evaluare: echilibrul dintre rigoarea impusă de baremul oficial de corectare și dimensiunea afectivă, empatică a actului de apreciere. Într-un context educațional caracterizat prin standardizare și presiune instituțională, evaluarea rămâne un act uman, impregnat de subiectivitate, valori personale și judecăți nuanțate. Lucrarea argumentează că adevărata competență evaluativă constă nu în eliminarea subiectivității, ci în gestionarea conștientă și echilibrată a acesteia, în spiritul unei evaluări formative, echitabile și profund umane.
Matematica prin ochii copilului
Matematica este, pentru mulți adulți, un teritoriu al regulilor stricte, al cifrelor ordonate și al demonstrațiilor riguroase. Pentru un copil însă, ea nu începe așa. Începe cu mirare. Cu întrebări simple, dar esențiale: „De ce sunt două mere aici și trei acolo?”, „De ce are ceasul doar douăsprezece numere?”, „Cum știe telefonul cât e ora?” — întrebări care, fără să-și dea seama, îl poartă deja pe tărâmul matematicii. Pentru copil, matematica nu este inițial un șir de exerciții scrise pe caiet. Ea se naște din joc. Din piesele colorate de lego, din cuburile care se prăbușesc dacă nu sunt echilibrate, din firele de iarbă pe care le numără în joacă. Matematica apare atunci când descoperă că, dacă adaugă încă o roată la mașinuță, ea se mișcă altfel. Apare în ritmul pașilor, în ecoul bătăilor din palme, în desenul simetric al unei fluturi.
Arta de a fi profesor
Mă gândeam într-o zi că ar trebui să învăţ ceva nou, ştiţi cum se spune… în fiecare zi învăţăm câte un lucru nou. Stând pe pat şi ascultând muzică, dintr-un colţ de bibliotecă mi-a făcut cu ochiul o carte al cărei titlu m-a fascinat “Carte de înţelepciune”. Ei bine, am luat-o în mână şi am lăsat-o jos abia în momentul în care am citit pe ultima ei pagină, ultimul ei cuvânt. Pe lângă multitudinea de învăţăminte existente în conţinutul acestei cărţi, un citat mi-a atras atenţia în mod deosebit. Este un citat care după părerea mea ar trebui să caracterizeze orice profesor care se consideră a fi bun, ar trebui să fie un cod etic urmat de fiecare dascăl şi totodată ar trebui să înveţe orice elev cum să deosebească un profesor ce posedă calităţile şi competenţele necesare stimulării elevilor de unul care nu le deţine.
Tranziția elevilor de la ciclul primar la ciclul gimnazial
Trecerea de la ciclul primar la ciclul gimnazial reprezintă un moment de mare importanță în parcursul școlar al fiecărui copil. Această etapă este percepută de mulți elevi ca o „ruptură” de mediul cunoscut, sigur și apropiat pe care l-au avut alături de învățător și ca o intrare într-o lume nouă, mai complexă, unde cerințele devin mai variate și unde relațiile interumane se diversifică. Procesul de tranziție nu înseamnă doar schimbarea unor discipline, a manualelor sau a profesorilor, ci și o transformare emoțională și socială, care are nevoie de atenție și îndrumare pentru a fi depășită cu succes. În acest context, rolul colaborării dintre învățătorii de la clasa a IV-a și viitorii profesori de gimnaziu devine esențial. Elevii trebuie ajutați să înțeleagă și să accepte schimbarea, iar acest lucru poate fi realizat prin activități comune, extracurriculare, de consiliere și prin implicarea activă a părinților.
Evaluarea criterială în clasele primare, un instrument esențial pentru formarea competențelor și dezvoltarea potențialului elevilor
Evaluarea criterială nu este doar o metodă de notare, ci o paradigmă educațională care plasează în centrul procesului de evaluare obiectivele clare de învățare și așteptările explicite privind performanța elevilor. Spre deosebire de evaluarea normativă, care generează o ierarhizare a elevilor în raport cu un grup, evaluarea criterială se concentrează pe măsura în care fiecare elev a atins standardele predefinite. Această distincție fundamentală are implicații profunde asupra modului în care profesorii proiectează instruirea, oferă feedback și interpretează rezultatele evaluării.
Comunicarea asertivă – o dimensiune a comunicării educaționale
Comunicarea educațională are multiple valențe, dar una deosebit de importantă este aceea care trimite la asertivitate. În mediul școlar, comunicarea asertivă este privită ca o dimensiune fundamentală a profesionalismului didactic și a inteligenței emoționale a profesorilor, pentru că practicarea acestui mod de comunicare permite menținerea echilibrului relațional în clasă, facilitează optimizarea procesului educațional și, totodată, sprijină consolidarea unui bun climat socio-afectiv.
Violența în mediul școlar, o provocare majoră pentru sistemul educațional
Violența în școli reprezintă una dintre cele mai stringente probleme cu care se confruntă în prezent sistemul educațional și societatea în ansamblul ei. Într-un context marcat de tensiuni sociale, economice și culturale, mediul școlar reflectă adesea disfuncționalitățile lumii din afara sălilor de clasă. Departe de a fi un spațiu izolat, școala devine frecvent scena unor manifestări violente care perturbă grav procesul de învățare, relațiile interumane și dezvoltarea emoțională a elevilor. În mod firesc, această realitate impune o analiză atentă a fenomenului, precum și identificarea unor soluții eficiente de prevenire și intervenție.