Procesul evaluativ este unul complex, care impune o abordare sistemica a întregului proces didactic. Însă rigorismul unei instruiri de tip tradițional, bazat pe memorie bună, obediență față de profesor, impunerea cunoștințelor precum și a modului de a gândi, a demonstrat nevoia de a implementa noi metode de abordare a întregului proces, cum ar fi alternativele educaționale Waldorf, Montessori sau Step by Step. O abordare de tipul „tablă-creta-profesor” nu mai este la fel de potrivită in zilele noastre, așa cum era in urmă cu cu câteva generații, deși profesorii de azi sunt rezultatul unei astfel de abordări care, se pare, a funcționat la vremea ei. Tipul „corect”, potrivit copiilor din generația Z, este cel centrat pe elev, pe nevoile lui emoționale (person-centered approach), așa cum a încercat sa demonstreze încă din 1919 învățământul Waldorf, promovat de R. Steiner, în concepția căruia elevul trebuie cunoscut in profunzime, holistic pentru a-i putea da aripi să se înalțe.
Relația mamă-copil, între tradiție și modernism
S-au scris foarte multe studii despre rolul mamei în dezvoltarea armonioasă a copilului și încă se mai scriu, căci subiectul este de actualitate acum, când mamele moderne par altfel față de cele din trecut. Femeia mamă tradiționalistă își dedica tot timpul său familiei, casei, creșterii copiilor, fie că nu avea altceva de făcut, fie că așa „trebuie”, conform normelor sociale. Principala ei „muncă” era împlinirea nevoilor membrilor familiei, iar propriile nevoi treceau pe plan secund sau nu erau decât ocazional satisfăcute. În prezent, asistăm la o transformare a femeii mame, care, o data cu evoluția societății, și-a asumat un rol profesional mai proeminent.
Rolul mediului în formarea personalității elevilor
Educația nu este un proces limitat spațial și temporal. De aceea, formarea individului după principii etice și axiologice solide trebuie să devină un proces continuu. Educația permanentă, ca imperativ al lumii contemporane, poate fi îndeplinită doar prin efortul conjugat al familiei, al școlii de toate gradele, al comunității locale, al mass-mediei, al societății. Individul trebuie ajutat să-şi formeze o concepție sănătoasă şi corectă asupra existenței sale, întemeiată pe moralitate şi respect social, să adopte niște valori autentice și să se integreze armonios în societate.
Holocaustul învățat și conștientizat de elevi
Holocaustul reprezintă, fără nicio urmă de îndoială, una din marile tragedii ale secolului trecut. Moartea în lagărele de exterminare naziste a peste 6 milioane de evrei, tragediile suferite de poporul evreu, dar și alte națiuni ale Europei de Est (țigani, ruși, ucraineni, polonezi etc.) reprezintă o pagină neagră în istoria și așa deosebit de întunecată a secolului XX. Problematica Holocaustului este o temă importantă în predarea-învățarea istoriei. Îi oferă cadrului didactic un prilej să se asigure că, prin activitatea de formare a noilor generații, conștientizăm cu toții, ca societate, faptul că asemenea tragedii nu trebuie să se mai repete niciodată. Acest lucru poate fi mai ușor de realizat cu ajutorul unor proiecte informale gândite de cadrul didactic și aplicate de-a lungul unei perioade mai îndelungat, un semestru sau un an școlar, împreună cu mai mulți elevi din unitatea școlară, de preferință din clase și de vârste diferite.
Inteligența emoțională – componentă esențială a devenirii elevului
Școala poate reprezenta oricând un mediu al metamorfozelor sufletești, în care elevul își poate forma abilități ce țin din inteligența emoțională oferind, și o privire în perspectivă asupra sinelui, una pozitivă și realistă. În dinamica societății actuale, abilitatea de a-ți gestiona propriile emoții, de a empatiza cu ale celorlalți devine un atu în menținerea unor relații interumane solide, bazate pe încredere, toleranță, respect. Acest concept prinde contur și se cristalizează în literatura de specialitate sub denumirea de inteligență emoțională, o dominantă a noilor abordări educaționale.
Educația și noile tehnologii digitale
Lumea exterioară își modifică parametrii într-o viteză amețitoare, datorită dezvoltării informaționale și tehnologice, iar sistemul de educație trebuie să țină pasul cu această evoluție și transformare. În același timp, el trebuie să păstreze şi să dea posibilitatea elevilor să învețe prin cunoașterea directă, prin observarea lumii exterioare, să elaboreze context de acțiune și inter-relaționare normale (prin exersarea manevrabilității, prin operarea directă cu obiectelor, prin stimularea unor deprinderi psihomotorii etc.). Într-o lume din ce în ce mai tehnologizată, educația pentru și prin cunoașterea vieții reale poate să capete noi sensuri!
Reziliența – o nevoie acută a sistemului educațional actual
Reziliența definește capacitatea de a te adapta la schimbare, de a face față provocărilor de orice natură, de a căpăta rezistență în fața stresului determinat, fie de relațiile cu cei din jur, fie de probleme de natură exterioară (serviciu, sănătate). Identificarea acestui proces presupune o analiză atentă a unor atitudini, a acțiunilor sau gândurilor unor persoane, într-un cuvânt, a unui complex de comportamente esențiale, precum starea de sănătate, starea de bine, capacitatea de adaptare și de a învăța din experiențe dificile.
Calitățile cadrului didactic
În profesia didactică, un parcurs profesional temeinic impune efort, responsabilitate, pasiune, iubire, aceasta fiind principala calitate a unui cadru didactic. Pregătirea de specialitate se poate realiza pe domenii diferite și reprezintă un suport important al autorității în fața elevilor. Profesorul trebuie să fie mereu la curent cu noutățile descoperirile domeniului de specializare. Însă cultura generală și de specialitate nu sunt suficiente în activitatea didactică. Pentru a transforma informațiile culturale în activități educaționale, educatorul necesită pregătire psihopedagogică, aceasta compunându-se din cunoștințe de psihologie, pedagogie, metodică. Un orizont cultural larg, îmbinat cu vocație și cunoștințe pedagogice, oferă cadrului didactic posibilitatea de a rezolva ușor probleme de specialitate, dar și probleme socio-umane cu care se confruntă tinerii.
Psihologia personalității cadrului didactic
Din vremuri îndepărtate, se cunoaște faptul că în educație este foarte important cine este cel care educă, deoarece elevii se formează și învață în funcție de modul în care sunt călăuziți de cadrul didactic. În învățământul preșcolar și continuând cu învățământul primar, personalitatea elevului este influențată de personalitatea cadrului didactic, spiritualitatea copilului se hrănește din spiritualitatea celui care îl educa și viceversa. În aceste cicluri de învățare, elevii au tendința de a imita foarte mult educatorul și învățătorul, fapt pentru care este necesară abordarea interpersonală, abordare care trebuie să asigure, pe lângă dimensiunea informațional-operațională, dimensiunea psihosocială, cea a co-evoluției și a creșterii celor care interacționează, în cazul de față cadrul didactic – elev.
Cariera didactică – un drum presărat cu suișuri și coborâșuri
Cariera didactică este un drum pe care îl alege acel absolvent de facultate care își dorește ca, prin ceea ce va face, să schimbe cursul vieții elevilor săi. Nu este ușor să alegi să alegi acest drum și să-ți asumi această mare responsabilitate. Este o carieră pe care o aleg doar cei motivați și dornici să rămână la catedră în ciuda greutăților ivite de-a lungul timpului. Iosif Moesiodax sublinia în tratatul său că pedagogia, arta de a preda, este o „metodă care îndrumează moravurile copiilor spre virtuți și care le pregătește sufletul spre dragostea față de însușirea învățăturilor”. Provocările sunt numeroase și uneori copleșitoare. Este ușor la început de carieră să crezi că a fi profesor este un lucru facil. Te bazezi pe cunoștințele învățate și continui să crezi în puterile tale. Ești pregătit să înfrunți obstacole pentru că ești motivat de tinerețe, de optimism și de gândul că decizia ta de a deveni dascăl a fost una corectă. Aceasta este atitudinea multora dintre tinerii absolvenți care pornesc pe drumul sinuos al predării.