Individualitatea umană, definită prin suma proprietăților somatice, psihice și psihosociale specifice fiecărei persoane, constituie premisa fundamentală pentru dezvoltarea unei pedagogii diferențiate. Conform observației lui Dulamă (2000), „Nu există două ființe omenești care să aibă exact același potențial de dezvoltare fizică și psihică”, realitate ce se accentuează când adăugăm diferențele de mediu și experiență individuală. Această recunoaștere a unicității individuale, dezvoltată în teoria lui Allport privind complexul de inferioritate, subliniază că „diferențele dintre persoane sunt și devin din ce în ce mai evidente” (Allport, 1991). În contextul educațional actual, această realitate capătă o dimensiune nouă prin implementarea forțată a tehnologiilor digitale ca urmare a pandemiei.
Integrarea interculturală a elevilor în contextul mobilităților
Migrația reprezintă una dintre transformările sociale cele mai evidente ale lumii contemporane și produce efecte directe asupra domeniului educației. Intensificarea mobilității transnaționale a determinat apariția unor contexte școlare în care elevii provin din medii culturale și lingvistice extrem de diverse, iar consecința firească este aceea că interculturalitatea nu mai poate fi tratată ca o dimensiune opțională sau secundară, ci trebuie înțeleasă ca un element constitutiv al formării elevilor în spiritul toleranței, al respectului reciproc și al cetățeniei democratice. În acest cadru, școala devine spațiul de întâlnire al identităților și al practicilor sociale, un loc unde diferențele nu trebuie percepute ca obstacole, ci ca resurse care pot fi valorificate pentru a construi un climat educațional solid și incluziv.
Cum și când să vorbim despre război și conflicte cu copiii
Conflictele armate contemporane nu rămân izolate în zonele de război – prin intermediul mass-media și rețelelor sociale, acestea pătrund în casele și conștiința copiilor din întreaga lume. Cercetările în psihologia dezvoltării demonstrează că expunerea la conținut violent poate genera răspunsuri emoționale complexe la copii, de la anxietate generalizată la tulburări de somn și comportamente regresive. În contextul actual al conflictului din Ucraina, părinții și educatorii se confruntă cu provocarea de a media între nevoia copiilor de a înțelege realitatea și necesitatea protejării sănătății lor mentale. Abordarea științifică a acestei problematici evidențiază importanța comunicării adaptate dezvoltării cognitive, care să ofere în același timp securitate emoțională și înțelegere factuală.
Avantaje și limite ale stilurilor manageriale, raportate la caracteristicile și cerințele școlii contemporane
Cerințele școlii contemporane pun profesorul în situația de a se adapta la particularitățile clasei de elevi. Conducerea în cadrul clasei de elevi este un proces complex ce implică acțiuni de proiectare, organizare, monitorizare, evaluare, motivare, consiliere. Rolul profesorului este unul complex. Stilurile de conducere sunt adaptate la contextul în cadrul căruia se desfășoară activitatea. Nu putem afirma că există un stil managerial standard cu nivel maxim de eficiență. Profesorul poate „împrumuta” din caracteristicile celor trei stiluri manageriale principale la nivelul clasei. Astfel, fiecare stil managerial prezintă atât avantaje, cât și limite. În continuare, voi prezenta avantajele și dezavantajele principalelor stiluri de conducere: autoritar, democratic și laissez-faire.
Rolurile cadrului didactic în sistemul de învățământ
A fi profesor înseamnă a practica social funcția de dascăl. Profesia de profesor pentru orice formă de învățământ implică o serie de responsabilități, roluri, deziderate, competențe, calități, aptitudini, care o fac să fie diferită de multe alte profesii, al căror „obiect” al muncii este omul. În cadrul școlii, profesorul este cel ce conduce activitatea didactică desfășurată în vederea atingerii obiectivelor și formării competențelor, prevăzute în documentele școlare, dând sens și finalitate educativă tuturor componentelor implicate în procesul educațional. Unele dintre aspectele importante în ceea ce privește această profesie le reprezintă competențele profesionale care includ ansamblul de capacități cognitive, afective, motivaționale și manageriale, care interacționează cu trăsăturile individuale, de personalitate ale cadrului didactic, conferindu-i acestuia calitățile necesare efectuării unei prestații didactice care să asigure capacitatea de formare a competențelor la formabili.
De la carte la ecran: cum transformă multiliterația educația de azi
În contextul actual al educației, conceptul de multiliterație se impune drept o competență fundamentală, indispensabilă procesului de formare a individului pentru a răspunde transformărilor accelerate ale societății contemporane. Spre deosebire de literația tradițională, circumscrisă capacității de a citi și a scrie, multiliterația se definește prin aptitudinea de a construi, interpreta și comunica sensuri în multiple forme expresive și în contexte variate, de la textul scris până la imagine, sunet, hipertext sau conținut digital interactiv. Această competență reflectă caracterul pluralist și complex al lumii actuale, dominată de globalizare, diversitate culturală și inovație tehnologică.
Noile educații și preșcolaritatea
Educație ecologică implică dezvoltarea unei atitudini pozitive, absolut necesară față de mediul înconjurător. Realitatea ne arată că grija față de mediu trebuie să fie o componentă esențială a dezvoltării morale, spirituale, sociale și culturale a generațiilor actuale. Educarea în spirit ecologic de la cele mai fragede vârste este la fel de importantă ca și educația intelectuală, morală sau estetică. La vârsta preșcolară, așa cum bine știm, puterea exemplului este foarte importantă, în acest sens, cadrele didactice, și nu numai, trebuie să implice copiii în activități de îngrijire a plantelor și animalelor, în curățenia din sala de grupă, precum și în mediul în care trăiește. Chiar dacă nu putem vorbi despre un activism ecologic la preșcolari, însă, putem vorbi despre formarea unei conștiințe de ocrotire a mediului ce urmează să fie dezvoltată și valorificată în ciclurile școlare următoare.
Pedagogia în mediul rural – provocări și oportunități pentru profesorul de azi
Educația în școala rurală a cunoscut, în ultimii ani, transformări vizibile și de substanță. Imaginea clasică a unei școli mici, cu resurse limitate și condiții precare, este astăzi tot mai mult înlocuită de realitatea unor spații modernizate, care oferă elevilor condiții similare celor din mediul urban. Curțile asfaltate, clădirile renovate, mobilierul nou și dotările digitale încep să facă parte acum din viața cotidiană a elevilor și profesorilor. Tablele interactive, calculatoarele performante și accesul la internet de mare viteză sunt resurse folosite frecvent în lecții, oferind un cadru educațional adaptat cerințelor secolului XXI. Această modernizare schimbă imaginea școlii de sat și demonstrează că mediul rural nu este sinonim cu lipsurile, ci poate deveni un spațiu al progresului și al inovării.
Profesorul și elevul, între exigență și neglijență afectivă
De cele mai multe ori, prin pregătire, măiestrie pedagogică şi entuziasm, profesorul realizează un contact pozitiv cu elevii, chiar și cu copiii cu nevoi speciale, acesta favorizând procesul instructiv-educativ. Dragostea pentru copii, capacitatea de empatie, delicateţea sufletească, spiritul de echitate, tactul pedagogic, puterea de stăpânire de sine, competenţa şi pasiunea pentru disciplina pe care o predă şi în genere pentru cunoaştere, alegerea de activităţi atractive la lecție şi talentul de a trezi interesul elevilor pentru proiecte de cercetare (eventual şi prin exemplul personal), uşurinţa de a se adapta la neprevăzut şi necapitularea în faţa greutăţilor, exigenţa şi constanţa în cerinţele formulate, ca şi priceperea de a realiza o corectă evaluare a performanţelor elevilor sunt tot atâtea calităţi care asigură eficienţa muncii la catedră, producându-i educatorului satisfacţie. Evident, totul pe fondul unei bune sănătăţi fizice şi psihice, căci este un lucru demonstrat nu multe profesii sunt atât de solicitate sub ambele aspecte ca cea de educator.
Educația între natură și societate: Rousseau și Mill în gândirea educațională modernă
Dezbaterea asupra naturii și scopurilor educației a marcat gândirea pedagogică de-a lungul secolelor, generând perspective diverse care continuă să influențeze practicile educaționale contemporane. Două viziuni fundamentale se detașează în literatura de specialitate: cea care privește educația ca un proces de dezvoltare naturală a potențialului uman și cea care o conceptualizează ca instrument de construire a fericirii individuale și sociale. Aceste abordări, deși aparent divergente, oferă perspective complementare asupra rolului educației în formarea personalității și în structurarea societății.