Descris, în general, ca un ansamblu de stări afective, cum ar fi neliniștea, ostilitatea, rezistența, agresiunea deschisă, conflictul prezintă toate tipurile de opoziție și interacțiune antagonistă, inclusiv competiția. Acesta poate fi cauzat de existența unor obiective diferite, stări emoționale, comportamentul, sistemul de valori, relațiile interpersonale, modul diferit de percepere a unor fapte sau situații etc. Conflictul organizațional, în mod particular, este acea stare a organizației în care procesul decizional este îngreunat sau blocat, având ca efect reducerea performanțelor sau distrugerea organizațiilor.
„Ce se întâmplă, doctore?” – Preadolescența, adolescența și rolul profesorilor
„Ce se întâmplă, doctore?” Este o întrebare pe care cei mai mulți dintre noi o asociem cu glumele pline de haz ale lui Bugs Bunny, dar în spatele umorului se ascunde o curiozitate profundă și, uneori, o neliniște greu de ignorat. Pentru preadolescenți și adolescenți, această replică devine mai mult decât o simplă glumă. E o interogație reală, ce exprimă confuzia și frământările unei perioade marcate de transformări. La fel cum Bugs Bunny se trezește adesea prins în situații absurde și haotice, și tinerii se confruntă cu schimbări pe care nu le înțeleg complet. Trupul lor se transformă, emoțiile devin mai intense, iar lumea din jur pare să se schimbe dintr-o dată. Parcă nu o mai văd cu aceiași ochi. Este o etapă în care întrebările par să fie mai multe decât răspunsurile, iar nevoia de a găsi un „doctor” – o figură de sprijin care să ofere claritate și îndrumare – devine fundamentală.
Profesorul reflexiv – profesorul viitorului
Meseria de profesor este recunoscută drept una dintre cele mai importante și nobile, având un impact direct asupra dezvoltării și evoluției umane. Rolul educatorului nu este doar să ofere cunoștințe, ci să învețe elevii cum să gândească critic și creativ. După cum sublinia Pușkin, scopul unui profesor este să „descătușeze gândurile, să trezească curiozitatea și să aprindă mințile” elevilor. Succesul în educație se bazează pe abilitatea de a fi un profesor reflexiv, care adaptă și îmbunătățește constant metodele de predare.
Copilul și educația moral-creștină
Fizionomia morală a omului a constituit dintotdeauna un element relevant în aprecierea valorică a atitudinii sale sociale. Ea a devenit o preocupare constantă a oricărei comunităţi pentru a-şi asigura dăinuirea şi stabilitatea, precum şi convieţuirea paşnică şi prosperă a membrilor săi, prin cultivarea calităţilor lor morale. Educaţia moral-creştină nu va rămâne o problemă privată a fiecărui individ; ea cere o rezolvare a comunităţii şi instituţiilor care o deservesc. Şcolii îi revin sarcini pe direcţia dezvoltării şi formării intelectuale, morale, estetice, patriotice şi religioase. Experienţa religioasă îl face pe copil să înţeleagă şi să acţioneze mai bine, îl luminează interior. Religia este, înainte de toate, un sistem de norme morale; ea răspunde unei exigenţe supreme şi fundamentale: ascultarea şi supunerea faţa de transcendenţă.
Necesitatea psihologiei educației în demersul instructiv-educativ
Deși există sintagma „profesor ideal” în limba română, identitatea care poartă această etichetă este departe de a fi adevărată și identificabilă în realitatea zilelor noastre, din păcate, căci perfecțiunea nu înseamnă altceva decât subiectivitate, deci un astfel de profesor nu are o imagine anume. Există, totuși, în orice școală românească, „ghizi ai educației”, care, în afara cunoștințelor din domeniul de activitate, conștientizează măiestria de a fi profesor prin faptul că reușesc să creeze oportunități de învățare prin care elevii să poată fi înțeleși, ascultați, validați și susținuți în mod deliberat. Această reușită „se câștigă” în timp, întrucât formarea inițială oferită profesorilor pe timpul studiilor nu garantează decât un aport teoretic al acestei dimensiuni psihopedagogice a educației. Mai simplu spus, niciunui individ care se pregătește pentru cariera didactică nu i se dă spre memorizare o rețetă specială, universală pe care să o aplice în viitoarea sa activitate cu elevii.
Modelul american de autoritate a profesorului în școală: „apropiat de inima elevilor”
Articolul de față are obiectivul de a realiza portretul unui profesor pornind de la situații concrete de predare-învățare-evaluare și de interacțiune cu elevii. Acesta constituie un demers de tip inductiv, întrucât va rezulta un model general de autoritate din activitatea concretă a profesorului, desfășurată la clasă. În general, societatea recunoaște utilizarea excesivă a autorității de către profesor în timpul cursurilor, uneori într-un mod discreționar. Acest articol apare ca o reacție la această constatare, fiind menit să schimbe percepția societății contemporane asupra autorității profesorului prin exemple elocvente de exercitare a funcției didactice.
Etica și misiunea profesorului: crearea unui mediu incluziv și echitabil
În contextul educațional contemporan, etica și misiunea profesorului sunt esențiale pentru dezvoltarea unui mediu de învățare incluziv și echitabil. Profesorii nu sunt doar transmițători de cunoștințe, ci și ghizi și mentori care influențează profund experiențele și viitorul elevilor lor. Misiunea lor se extinde dincolo de predarea lecțiilor, implicând crearea unui spațiu în care toți elevii, indiferent de background-ul lor social, cultural sau economic, pot învăța și se pot dezvolta într-un mod echitabil.
Pornim de la premisa că etica în educație se referă la setul de principii și valori care ghidează comportamentul profesorilor și deciziile lor profesionale. În acest context, respectul, integritatea și echitatea sunt fundamentale. Profesorii au responsabilitatea de a trata fiecare elev cu respect și demnitate, asigurându-se că toți au acces la aceleași oportunități de învățare.
În cușcă
Și regresul e un progres – dacă-i spui altfel.
Presupunând că literația (o denumire ce pare atât de modestă, dar care începe să devină emfatică, precum dezvoltarea personală) are ca bază (etimologică, desigur) termenul de literă, atunci nouă – acest atât de nou (scuzată-ne fiind ciocnirea paronimică), dar, totuși, vechi termen, dobândește, dacă nu vocația absolutizării (poate chiar a absolutismului), măcar pe aceea a totalității – ni se pare că e doar un fel de calc extins, avându-și etimonul în vechea grecească, gramma, ulterior tradusă ca littera latină. În atare condiții, trebuie menționat că noul (post-,post) modern termen preia, în fapt, ceea ce altădată pretindea așa-numita litteratura (grammatica), cândva o „artă” (o „tehnică”) elementară, deci o disciplină (didactică).
Caracteristicile jocului didactic
Mulţi cercetători au consacrat în scrierile lor faptul că jocul este esenţial în dezvoltarea personalităţii copilului şi totodată literatura de specialitate susţine că jocul este primordial în dezvoltarea capacităţilor şi competenţelor de bază ale şcolarilor. Jocul are un rol important în viaţa copilului deoarece satisface în mare măsură dorinţa de manifestare, de afirmare şi de acţiune a acestuia. Jocurile didactice fac parte din categoria cea mai amplă a jocurilor cu reguli. Jocurile didactice sunt întotdeauna concepute de către cadrul didactic şi sunt adaptate nivelului de vârstă ale copiilor. Acestea sunt create prin îmbinarea elementelor instructiv-educative cu cele distractive având asupra copilului diverse efecte, precum: stimulează şi intensifică participarea acestora la activitate, copilul aplică cunoştinţele dobândite la activitatea propusă, îşi exersează priceperile şi deprinderile în cadrul unei activităţi plăcute (Glava, A., Glava, C., 2002; Antohe, G., Huţupaş, I., 2002).
Activități de mentorat de practică pedagogică. Rolul practicii observative în activitatea de mentorat
Cariera didactică trece printr-o perioadă de multiple transformări, determinate de globalizarea și implicit europenizarea la care țară noastră este parte, de necesitatea armonizării sistemului de educație în concordanță cu cerințele pieței muncii, dar și de schimbările paradigmelor: educaționale, politice, sociale, economice. Astfel, toate aceste transformări implică automat, creșterea și optimizarea calității sistemului educațional, profesionalizarea carierei didactice fiind vizată, prin implementarea unor standarde profesionale în procesul de formare a viitorilor educatori. Formarea viitorilor educatori presupune un amplu efort de raționalizare a întregului proces de formare inițială și continuă a cadrelor didactice.