Integrarea aplicațiilor digitale în activitățile didactice

Pedagogia postmodernistă își definește trăsăturile caracteristice prin: crearea de alternative metodologice, stimularea învățării prin cooperare și folosirea metodelor interactive de grup, accentul pus pe elev ca agent al construcției propriei învățări mai mult decât pe cadrul didactic ca furnizor al cunoașterii, dezvoltarea autonomiei educatului în învățare, crearea și susținerea plăcerii de a învăța, descoperind și aplicând, prin antrenarea motivației intrinseci, promovarea evaluării dialogate, accent pe analiză și ameliorare decât pe sancțiune și control (Oprea, 2006).

Cu toții simțim nevoia să mai schimbăm din când în când cărările pe care le-am bătătorit ani de-a rândul. Orice acţiune umană are la un moment dat nevoie de o apreciere a calităţii şi, de multe ori, aceasta vine din gradul de originalitate al produsului individual. Un profesor care îşi doreşte să ştie ce este în mintea şi în sufletul celor pe care îi are în bancă reprezintă un pas către evoluţia întregului sistem. Numai cunoscându-l îi poate descoperi aptitudinile și interesele pentru a-l pregăti pentru profesie, pentru societate, pentru familie, pentru viață.

De ce aplicații mobile? Pentru că sunt parte integrantă din viața și activitatea elevilor, iar utilizarea lor poate stimula implicarea și motivația și poate conduce la dezvoltarea creativității, a abilităților digitale, lingvistice și a logicii.

WordCloud este o aplicație care se poate descărca gratuit din Magazin Play/Google Play. Este o aplicație care realizează ușor un „nor de cuvinte” – un mod de reprezentare vizuală a unui text sau a unui șir de cuvinte, în care, de obicei, semnificația unui element-cuvânt este relevată de mărimea acestuia relativă la celelalte elemente.  Poate fi un instrument pentru analiză de conținut sau pentru crearea unui suport pentru prezentare de conținut, în formă grafică – statică sau interactivă. Avantajul aplicației WordCloud (față de Wordle, de exemplu) este că se pot realiza mai multe forme de nori de cuvinte.

ChatterPix Kids (sau ChatterKid) este o aplicație interactivă pentru adăugarea de voce și text la orice imagine. Ușurința cu care poate fi utilizată o face foarte accesibilă copiilor, iar limita de timp de 30 de secunde îi obligă să fie atenți și conciși. Aplicația este gratuită, de la Duck Duck Moose și este disponibilă numai pentru iOS. Când deschideți aplicația pentru prima dată, primul lucru pe care îl veți vedea este un scurt videoclip care vă arată cei 5 pași simpli de utilizare a ChatterPix.

ChatterPix Kids este o aplicaţie extraordinară, ce poate fi utilizată la aproape toate disciplinele şcolare, în predare, consolidare sau recapitularea cunoştinţelor, de către profesori sau elevi. Cultivă gândirea, creativitatea, atenţia, limbajul și le oferă posibilitatea exersării învăţării prin descoperire, în cazul unor teme speciale, pentru acasă.

StoryJumper (storyjumper.com) este o aplicație facilă ce poate fi utilizată la orice disciplină și de la o vârstă școlară mică. Pentru creeare unei cărți virtuale se îmbină explorarea și creativitatea și sunt valorificate și dezvoltate competențele digitale și lingvistice. Aplicația poate fi folosită cu succes atunci când discutăm despre metode complementare de evaluare (portofoliul, investigația, proiectul, studiul de caz etc.), oferind posibilitatea îmbinării activității de învățare cu preocuparea pentru tehnologie. Aplicația oferă elevilor posibilitatea să SCRIE, să CREEZE și să PUBLICE texte proprii, desene, să insereze materiale audio/ video, fotografii de pe internet sau făcute chiar de ei.
QR Codes Generator

Termenul de cod QR este un acronim pentru Quick Response Code (Cod Răspuns Rapid). Un cod QR  este  o metodă de a stoca informație într-o etichetă vizuală ce poate fi citită cu un program. Datele conținute de un cod QR pot fi orice de la un simplu text, la adrese de email, numere de telefon sa toate acestea la un loc. Codurile QR sunt ușor de generat și de folosit. Ele reprezintă o metodă facilă de a stoca tot felul de informații într-un spațiu mic. Un cod QR poate stoca un maxim de 7.089 caractere numerice și 4.296 de caractere alfanumerice. Există mai multe programe pentru generarea codurilor, iar pentru unele nici nu este necesar un cont. Se accesează programul , se scrie textul și se salvează codul creat. Pentru citirea codurilor create, se pot instala pe telefonul mobil mai multe programe din Google Play: QR Code Reader and Scanner;  QR Droid; QuickMark Barcode Scanner; Norton Snap QR code reader.

Codurile se pot utiliza în diferite momente ale lecției și din aplicarea lor am constatat creșterea interesului și a implicării elevilor. Fie că au fost folosite ca exercițiu de spargere a gheții, sau de captare a atenției,  pentru actualizarea cunoștințelor, evaluări formative sau teme, codurile au fost primite cu entuziasm de elevi. Sunt foarte eficiente și în jocurile didactice, de exemplu: găsește intrusul, vânătoarea de comori, etc, deoarece elevii ajung foarte rapid la informații utile, lucru  ce conduce la economisirea timpului demersului didactic. Totodată, aceste coduri pot fi atașate fișelor de lucru, oricărui material printat sau chiar cărților, pentru a extinde sau spori informațiile, pentru a trimite la un video sau web page.

Pentru orice disciplină se pot concepe exerciții care să dinamizeze lecția și să o facă atractivă pentru elevi, totul depinde de imaginația fiecăruia.

Probabil, unii ar putea spune că aceste metode sunt consumatoare de timp, însă nu este nevoie să fie folosite pe tot parcursul lecției, iar timpul pierdut în care elevii sunt antrenați și  interesați este de preferat celui în care profesorul scrie table întregi, dar elevii sunt dezinteresați.

Lumea în care vor trăi copiii de școală din zilele noastre este o lume în care adulții fără cel puțin o alfabetizare digitală  vor avea un handicap serios în viața profesională. Adaptarea la cerințele digitale este un efort uneori considerabil pentru un dascăl, dar el nu poate rămâne în afara mediului în care trăiește copilul. Tehnologia și resursele digitale ar trebui să existe permanent la clasă, la fel ca bătrâna tablă neagră de pe perete. Desigur, nu toată lumea va putea să conceapă roboți sau programe, dar într-un viitor apropiat nicio profesie nu va putea fi desfășurată optim fără competențe digitale.

Bibliografie
Ghid practice de resurse educaționale și digitale pentru instruire online, volum coordonat de Gabriela Grosseck și Dana Crăciun, Editura Universității de Vest, Timișoara, 2020
Learning and Teaching in the communication society. Council of Europe Publishing, F-67075 Strasbourg Cedex, 2003

* * *

Autoare: Simona Roxana Coman & Ramona Oana Bauer

 

prof. Ramona Oana Bauer

Școala Gimnazială Șerban Cioculescu, Găești (Dâmboviţa) , România
Profil iTeach: iteach.ro/profesor/simona.coman

Articole asemănătoare