Termenul de gândire critică este folosit în cercurile pedagogice de decenii şi a ajuns să semnifice lucruri diferite pentru diferite grupuri. Pentru mulți educatori, gândirea critică înseamnă gândire de nivel superior – „superior” referindu-se, de obicei, la poziția superioară ocupată în taxonomia abilităţilor cognitive a lui Bloom.

„A gândi critic înseamnă:

1. A deține cunoștințe valoroase și utile și a avea convingeri și credințe întemeiate pe acestea;
2. A-ți forma opinii independente și a accepta ca ele să fie supuse evaluării (critice)
3. A supune propriile idei și ideile altora unui scepticism constructiv, cu scop de fundamentare;
4. A construi argumente suficiente care să confere consistență propriilor opinii;
5. A manifesta flexibilitate, toleranță și respect față de ideile altora, a le accepta sau a le respinge pe bază de argumente.
6. A participa activ la elaborarea unor soluții, a colabora și coopera constructiv pentru rezolvarea oricăror probleme de viață;
7. A învăța cum să gândești eficient, evaluând și testând mai multe soluții posibile; asta înseamnă a gândi în mod autentic.”

Piaget  folosea termenul de „heteronomie” pentru a se referi la credinţa copilului mic că înţelepciunea şi autoritatea sunt atribuite altora, categoric mai mari decât el. Textul este cu adevărat o felie de viaţă, sau cel puţin o operă a cărei autoritate nu poate fi pusă la îndoială. Termenul „autonomie” era folosit de Piaget pentru a se referi la realizarea de către copil a faptului că el însuşi este capabil să descrie lumea şi să facă judecăţi despre ea, că, prin urmare, nu există niciun motiv pentru care noi să nu putem fi o autoritate în anumite privinţe şi că, prin extrapolare, şi textul exprimă un adevăr limitat. Elevii care îşi dezvoltă autonomia de gândire devin mai siguri pe ei înşişi, mai dispuşi să adopte un punct de vedere şi să-1 susţină şi mai înclinaţi să pună sub semnul întrebării validitatea unui argument exprimat într-un text.

În Statele Unite se crede  că 25% din meseriile viitorului nu există în prezent şi că cele existente acum şi care vor supravieţui vor fi considerabil diferite. Pentru a funcţiona cu eficienţă în lumea viitorului va fi adesea nevoie de cunoştinţe şi perspective complet noi. În prezent, informaţia apare într-un ritm fără precedent. Mulţi estimează că în următorii zece ani, tot ceea ce ştim astăzi va constitui doar 10% din baza de cunoştinţe existentă. Mai mult, oamenii de ştiinţă sunt de acord că majoritatea lucrurilor pe care le ştim sunt valabile zece ani sau chiar mai puţin, după care devin inexacte sau depăşite.

În paralel cu această explozie informaţională, se desfăşoară o explozie tehnologică în domeniul transmiterii informaţiei. Prin intermediul tehnologiei, toate bibliotecile din lume devin accesibile de acasă sau de la birou cu ajutorul unui telefon şi al unui computer. „Volumul enorm de informaţii disponibile face să devină imposibil, ba chiar ridicol să credem că volumul de cunoştinţe acumulat în şcoală ar putea fi semnificativ în comparaţie cu totalul. Informaţiile directe pe care le învaţă elevii noştri nu vor reprezenta decât o fracţiune din tot ceea ce se ştie într-un domeniu şi o fracţiune foarte mică din ceea ce va trebui ca ei să ştie în cursul vieţii lor.”

Ioan Scheau  prezintă, în lucrarea Gândirea critică. Metode active de predare-învățare, o serie de metode ale gândirii critice, bazate pe principiile învățării active, precum și modul lor de aplicare. Vom enumera în continuare câteva dintre aceste „metode ale gândirii critice” identificate de Ioan Scheau: 6-3-5, algoritmizarea, brainstorming, cadranele, ciorchinele, controversa academică, cubul, cvintetul, discuția, eseul, exercițiul, gândiți / lucrați în perechi / comunicați, ghidurile de studiu / învățare, gruparea elevilor în funcție de atitudinea / poziția față de o problemă, interviul în trei trepte, investigația comună, întrebările, învățarea prin descoperire, jocul de rol, jurnalul cu dublă intrare, K-W-L (Știu-Vreau să știu-Am învățat), lasă-mă pe mine să am ultimul cuvânt, lectura și rezumarea conținutului unui text în perechi, linia valorii, metoda horoscopului, metoda învățării în grupuri mici, metoda RAFT (Rol-Auditoriu-Formă-Temă), metoda turneului între echipe, mozaicul, organizatorul grafic, Phillips 6-6, predarea reciprocă, prelegerea intensificată, problematizarea, realizarea unor predicții, rețeaua de discuții, reuniunea panel, scrierea liberă, SINELG (sistem interactiv de notare pentru eficientizarea lecturii și a gândirii), stabilirea succesiunii evenimentelor, studiul de caz, tehnici de sintetizare și rezumare a unui conținut de idei, tema de cercetare, termenii-cheie inițiali, turul galeriei, unul stă ceilalți circulă. Cele mai multe dintre aceste metode ale gândirii critice pot fi utilizate în asociere cu metoda inteligențelor multiple.

Bibliografie

Sâsâna, Mariana, Perspective de receptare a liricului la clasele liceale, Sibiu, Editura Imago, 2007.
Scheau, Ioan  (coordonator), Gândirea critică. Metode active de predare-învățare, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 2004.
Steele, Jeannie, L. Kurtis, S. Meredith, Charles Temple, Lectura și scrierea pentru dezvoltarea gândirii critice, volumul 1, trducere de Codruța Bălibanu, s.l., Editura Gloria, 2000.