Studiul religiei în școală a devenit în ultima vreme un subiect de controversă care divizează deopotrivă părinții și profesorii, politicienii și elevii, fără a se ajunge la un consens, la o poziție comună.
Articolul se dorește o pledoarie pentru studiul moralei creștine în școală și pentru o abordare modernă, transdisciplinară, a studiului religiei de către elevi.

Religia. Religia este definită în Dicționarul explicativ al limbii române ca fiind o „formă istorică a conștiinței sociale care constă în credința în ființe sau forțe supranaturale, în adorarea lor și în existența unor organizații și instituții corespunzătoare”. Dacă mergem spre Istoria credințelor și ideilor religioase, cartea lui Mircea Eliade, în cuvântul înainte la volumul întâi, autorul notează că

„A fi sau mai degrabă a deveni om înseamnă a fi «religios»”.

Considerăm că predarea moralei creștine este necesară în educația tinerilor de azi și dintotdeauna. Să nu uităm că până nu demult cultura, școala, educația, erau o sarcină ce revenea preoților și bisericii care era văzută ca lăcaș de cultură, păstrător și propovăduitor al valorilor creștine și naționale.

Totuși, se impun câteva precizări ce au la bază experiența mea de profesor diriginte și de responsabil cu munca educativă și gândurile împărtășite de elevi.

În primul rând, trebuie să spun că atunci când zic oră de religie mă gândesc în primul rând la ore de morală creștină și nu de dogmatică. Deși pot exista păreri că acestea două sunt legate una de alta, că una decurge din cealaltă, totuși considerăm că dogmatica se referă în primul rând la studiul principiilor care stau la baza unei dogme religioase care includ, firește și morala, dar și elemente de ritual religios. Mai mult, deși vorbim de biserică romano-catolică, ortodoxă, protestantă sau neoprotestantă, totuși principiile morale de bază sunt aceleași, rezumate cum nu se poate mai bine în cele zece porunci din Vechiul Testament. Și să ne gândim ce frumoasă ar putea fi lumea din jurul nostru doar aplicând aceste porunci! Or elevii trebuie ca prin aceste ore să fie îndrumați să aibă o conduită decentă, civilizată, respectuoasă față de valorile țării, față de părinți, să-și iubească semenii și să-i aprecieze, dar să se aprecieze și pe ei înșiși, să iubească binele, adevărul, frumosul și întreaga creație a lui Dumnezeu, după cum trebuie să afle despre existența lui Dumnezeu cel milostiv care îi îndrumă, îi iubește și îi iartă atunci când greșesc, și nu despre un Dumnezeu amenințător care pedepsește pe cel care-I greșește, despre dragostea, compasiunea și înțelegerea pe care trebuie să le arate semenilor lor. Acestea sunt lucrurile pe care trebuie să le cunoască înainte de toate un tânăr ce tocmai pășește în viață. În definitiv, nu toată lumea dorește să devină preot, dar cu siguranță toată lumea își dorește să fie cu adevărat om.

În al doilea rând, considerăm că studiul religiei în școală trebuie să fie un element de cultură generală prin care elevul să dobândească o perspectivă nouă, inedită, asupra evenimentelor care au marcat istoria Europei creștine. Prin studiul religiei și al istoriei, elevul trebuie să fie capabil să observe principiul cauză – efect din evoluția societății omenești și rolul pe  care religia, dar si biserica în calitate de exponent al ei, l-a avut în evoluția culturii și civilizației, implicarea bisericii în declanșarea și desfășurarea unor evenimente care au marcat istoria omenirii.

Nu de puține ori mi-a fost dat să constat faptul că elevii nu cunoșteau elemente de bază din istoria creștinismului: când și de ce a avut loc marea schismă și care sunt implicațiile ei în evoluția ulterioară a Europei, care sunt deosebirile de dogmă între biserica apusului și cea răsăriteană, după cum nu știau nici măcar care sunt acestea, sau nu știu aproape nimic despre biserica românească unită cu Roma. Sunt elemente de bază de cultură generală pe care orice tânăr trebuie să le știe ca să poată înțelege mai ușor evenimentele din istoria țării noastre și a Europei, despre rolul pe care biserica însăși l-a avut în păstrarea identității culturale și naționale și în formarea statului român.

În al treilea rând, îmi este greu să-mi imaginez Europa fără amprenta bisericii creștine asupra culturii, artei, muzicii, literaturii. În definitiv tuturor ne place să vizităm o frumoasă biserică în stil gotic sau baroc, după cum ne delectează să ascultăm un frumos imn religios al unui compozitor celebru. Apoi să nu uităm că începuturile scrisului în limba română se leagă de biserica ortodoxă și de cărțile de cult și de rugăciuni.

De asemenea, nu putem trece cu vederea felul în care religia se regăsește în operele unor mari scriitori români. Astfel, pornind de la scena din Noul Testament al rugăciunii din Grădina Ghetsimani, Vasile Voiculescu scrie poezia În Grădina Ghetsimani unde imaginea lui Iisus Hristos care se închină și se roagă înainte de a fi prins de soldați devine imaginea omului care se luptă cu destinul implacabil și pe care trebuie să-l accepte.

La Ion Creangă, dacă citim cu atenție Amintiri din copilărie, vom vedea dimensiunea religioasă a existenței. Mama dorește din tot sufletul să-l facă pe Nică popă. Aici nu este doar aspectul pragmatic al existenței (fiind cel mai mare dintre copii, Nică va trebui să aibă grijă de frații săi), dar este și dorința de a-l închina pe feciorul ei cel mai mare divinității. Apoi avem școala din satul natal care este organizată în jurul bisericii. Mai mult, citind opera cu atenție putem observa cum timpul însuși are o dimensiune religioasă și se măsoară de la o sărbătoare la alta, de la un praznic împărătesc la altul. Credem că este evidentă în text morala creștină. Ai greșit, trebuie să aștepți iertarea pentru faptele tale. Iar toate greutățile și neajunsurile sunt trecute cu bine grație iubirii ce-i înconjoară pe toți. Mama îl iubește pe Nică, în timp ce Nică își iubește mama, iar memoria scriitorului de mai târziu va face să apară acel memorabil portret al ei. Tot din dragoste pentru sat, săteni și locurile natale se naște și descrierea plină de farmec și nostalgie a satului natal.

În consecință, iată câte motive putem găsi pentru studiul religiei în școală, dar în același timp tot atâtea motive pentru o înnoire a abordării ei, dintr-o perspectivă integrată și transdisciplinară. Haideți să nu-l alungăm pe Dumnezeu din școală. Haideți să fie parte din abordarea noastră didactică și să-L rugăm să ne lumineze mintea pentru ca și noi la rândul nostru să putem să-i luminăm pe copiii care ne-au fost încredințați.