Contextul social în care trăim ne provoacă, din ce în ce mai mult, să ne depășim limitele, fiindcă suntem cu toții supuși unei competiții perpetue care ne plasează în concurență unii cu alții. Tocmai de aceea, este necesar să nu considerăm că stagiul nostru de formare durează doar pe acea perioadă a școlarizării, ci trebuie să devenim pe deplin conștienți de faptul că fiecare zi a vieții noastre este o nouă lecție, că este nevoie de o racordare continuă la fluxul informațional. Așa cum spune și vorba din popor, „omul cât trăiește, învață”, contactul nostru cu activitățile de învățare, fie ele formale, informale sau nonformale trebuie să fie permanent, pentru a ne dezvolta cunoștințele, abilitățile si competențele. În acest fel, ne modelăm din punct de vedere personal, social sau ocupațional, devenind, pe cât posibil, niște ființe capabile de înțelegerea superioară a fenomenelor din jurul nostru.

Întâlnit în mod frecvent sub denumirea de „lifelong learning” – LLL, acest concept se referă, în general, la instruirea adulților conectați deja la viața profesională, cărora le oferă noi cunoștințe, în vederea îmbunătățirii performanțelor; de asemenea, se are în vedere și opțiunea pentru reconversia profesională, dar nu trebuie ignorate nici acele aspecte care vizează activitățile de recuperare, în cazul persoanelor care, dintr-un motiv sau altul, s-au aflat în dificultatea de a-și urma la timp studiile.

Încă din anul 2000, Comisia Europeană a elaborat un Memorandum asupra învăţării permanente, prin care propunea implementarea acestui tip de educație la nivel individual şi instituţional, în toate sferele vieţii publice şi private. Conform acestui document, ”capacitatea umană de a crea şi folosi în mod efectiv şi inteligent cunoştinţele pe o bază în continuă schimbare contează cel mai mult. Pentru a-şi dezvolta această capacitate la maximum, omul trebuie să vrea şi să poată să-şi ia viaţa în propriile mâini, pe scurt, să devină cetăţean activ. Educaţia şi formarea permanentă este cea mai bună cale pentru fiecare de a lua contact cu provocarea schimbării”. Mai mult decât atât, în cadrul Summitului de la Porto din anul 2021, liderii europeni au confirmat necesitatea ca, până în 2030, 60 % din toți adulții să participe la cursuri de formare în fiecare an, conform Planului de acțiune privind Pilonul drepturilor sociale. În acest sens, vor fi create conturi personale de învățare pe tot parcursul vieții și vor fi emise micro-certificate care să funcționeze atât la nivelul instituțiilor, al sectoarelor de activitate, cât și transfrontalier. O prezentare detaliată a acestor inițiative poate fi consultată și în comunicatul Comisiei Europene privind realizarea Spațiului european al educației până în 2025.

Privite astfel lucrurile, după faza de educație inițială, asigurată nediscriminatoriu de stat, incluzând învățământul general obligatoriu, se ajunge la o nouă etapă, și anume educația adulților, cu diversele ei componente: formarea profesională continuă, educația în cicluri repetitive, educația de tip „a doua șansă”, dar și educația făcută în timpul liber, așa-numita „leisure education”. O a treia dimensiune are în vedere educația difuză, provenită din ansamblul mediilor culturale și sociale cu valențe educaționale intrinseci: comunitate, presă, rețele de socializare, biserică etc.

Dacă în sistemul de învățământ tradițional se punea accentul pe memorarea și pe internalizarea unor modele prestabilite, într-o societate a cunoașterii, ca cea de astăzi, în care fiecare este evaluat la nivelul competențelor, este nevoie ca școala să nu se mai adreseze unitar elevilor, ci să se centreze pe învățarea diferențiată, ținându-se cont și de particularitățile inteligențelor multiple. În acest mod se poate atinge potențialul cognitiv și creativ al fiecărui individ, se încurajează inițiativa personală, empatia și autonomia, astfel încât respectiva persoană să se poată adapta cât mai bine în această societate care, vedem bine, solicită personalități complexe, flexibile.

Cum e și firesc, beneficiile învățării pe tot parcursul vieții sunt multiple; în primul rând, indivizii sunt integrați pe piața muncii, în funcție de necesitățile acesteia. Pe de altă parte, aceștia se perfecționează în meseria de bază, contribuind astfel la creșterea competitivităţii forţei de muncă. Să nu uităm nici faptul că ei își însușesc niște metode şi procedee moderne, absolut necesare pentru îndeplinirea sarcinilor de serviciu.
Revenind la componenta informală a acestui proces de învățare și perfecționare continuă, la ceea ce am numit anterior ca fiind învățarea difuză, nimeni nu îi contestă utilitatea, în condițiile în care datele sunt transmise corect, din surse avizate și asimilate corespunzător. Mai mult decât atât, acesta este și modul prin care se asigură transferul de la școală la viața reală. Trăsăturile de bază ale educației informale sunt determinate, în mare măsură, de multitudinea influentelor exercitate în afara unui cadru instituționalizat, provenite, deci, din mediul de viață al individului: familia, colectivul de muncă, cercul de prieteni, comunitatea în care locuiește. Cu cât aceste influențe se produc la standarde înalte, cu atât crește și valoarea lor ca factori educativi spontani, având astfel un rol esențial în dezvoltarea personalității.

Există, însă, și capcane ale conceptului în discuție. Dacă luăm în calcul diversele situații de viață din care omul poate trage învățăminte, atunci înțelegem faptul că, din ce în ce mai mult, acesta are tendința să se izoleze social, întrucât confortul domestic îi oferă (crede el) toate mijloacele de a fi la curent cu noutățile. Așa se face că instituția presei, cu variantele sale, inclusiv cele legate de mediul virtual, a ajuns sa influențeze nu numai comportamentul și atitudinile, dar, mai ales, opiniile. Educația la domiciliu se realizează, însă, în lipsa discursului singular al educatorului care să faciliteze înțelegerea, fapt ce comportă unele riscuri, precum manipularea sau atrofierea spiritului critic. Aceste amenințări acționează gradual la nivelul percepțiilor individului, determinându-l, în cele din urmă, să-și creioneze o realitate diformă. Acesta este și unul dintre motivele pentru care Consiliul European a lansat o Recomandare pentru validarea învățării nonformale și informale, solicitând ca toate statele membre să elaboreze și să implementeze sisteme naționale de recunoaștere a competențelor obținute prin aceste procedee.

Analiza noastră vizează educația permanentă, derulată pe tot parcursul vieții, dar, poate, cu atât mai mult la vârste timpurii, când absorbția informațională este optimă, fiind generată mai ales de curiozitate. Pentru un copil incapabil uneori să discearnă, care nu are încă un sistem de gândire bine structurat, educația incidentală, cu influențe eterogene și difuze, ar putea fi atractivă, prin diversitatea stimulilor care fac impactul relevant ori prin absența restricțiilor sau  standardelor. Cu toate acestea, există și pericolul ca experiențele cu care ia contact prin acest tip de învățare să nu îi ofere întotdeauna cele mai bune exemple de bune practici, cu atât mai mult cu cât acest lucru s-ar putea întâmpla independent de intenția celui care învață. De aceea, este recomandată secondarea acestuia de către un adult care să îl ghideze și să îi asigure climatul propice dezvoltării sale armonioase. Nu sunt puține cazurile în care s-a întâmplat ca cei mici să împrumute din grupul lor social atitudini sau comportamente nepotrivite.

În concluzie, prin programele de formarea continuă, fiecare individ poate să își construiască propriul parcurs educativ în orice moment al vieții sale, începând cu perioada preșcolară până la cea de după pensionare, în funcție de nevoile și de interesele sale. Doar în acest fel el va fi capabil să se adapteze unei lumi în continuă mișcare, asigurându-se că nu ratează nicio oportunitate de a se dezvolta personal și profesional.

Bibliografie
• Popescu Tiberiu, Educaţia adulţilor în ”Revista de Pedagogie”, nr.3, martie 1993;
• Ministerul Educației, Memorandum asupra învăţării permanente (edu.ro)
• Cristea, Sorin, Pedagogie generală, managementul educaţiei, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1996;
• Dave, R. H., Fundamentele educaţiei permanente, Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti, 1991;
• Vinţanu, Nicolae, Educaţia adulţilor, Editura Didactică şi Pedagogică R. A., Bucureşti, 1998.
• romania.representation.ec.europa.eu/news/comisia-ia-masuri-pentru-imbunatati-invatarea-pe-tot-parcursul-vietii-si-capacitatea-de-insertie-2021-12-10_ro