În contextul educației timpurii, parteneriatul dintre grădiniță și familie reprezintă un element esențial al dezvoltării armonioase a copilului. Cercetările din domeniul psihologiei educaționale subliniază importanța coerenței dintre mediul familial și cel instituțional, aceasta constituind baza formării identității, a siguranței emoționale și a motivației pentru învățare (Vygotsky, 1978; Hamre & Pianta, 2023). Dacă educatoarea este primul model al lumii exterioare, părintele rămâne reperul afectiv fundamental al copilului. În acest sens, educația parentală – procesul prin care părinții învață, conștientizează și aplică principii moderne de creștere și educație – devine o componentă indispensabilă a actului educațional contemporan. Grădinița, ca instituție de formare timpurie, devine totodată un spațiu de învățare și pentru părinți, în care aceștia își pot redefini rolul educativ în raport cu nevoile reale ale copilului.

Educația parentală urmărește consolidarea legăturii dintre familie și instituția de învățământ, oferind părinților sprijin, resurse și orientare pedagogică. În primii ani de viață, copilul are nevoie de stabilitate emoțională și de o continuitate între ceea ce trăiește acasă și ceea ce experimentează la grădiniță. Această coerență poate fi atinsă doar prin colaborare activă, comunicare constantă și împărtășirea valorilor educaționale între părinți și cadrele didactice.

Când părinții se implică în activitățile grădiniței, copilul percepe un mesaj comun de susținere și apartenență. Implicarea familiei este direct corelată cu niveluri mai ridicate de autonomie, curiozitate și stabilitate emoțională la copii. Dimpotrivă, discrepanțele între mesajele primite acasă și la grădiniță pot genera confuzie, anxietate și lipsă de încredere în sine. Rolul educatoarei este unul multiplu: mediator, formator și consilier. Ea nu se limitează la transmiterea de cunoștințe despre dezvoltarea copilului, ci creează contexte de reflecție și dialog pentru părinți. Prin ateliere tematice, ședințe interactive, consiliere individuală sau activități comune părinte–copil, educatoarea facilitează înțelegerea nevoilor emoționale, cognitive și sociale ale copiilor (Mălureanu & Munteanu, 2022).

Un concept central al educației parentale este „învățarea în oglindă”: părinții învață de la educatoare, iar educatoarea învață din experiența părinților. Acest schimb bidirecțional de cunoaștere creează o cultură a cooperării și a respectului reciproc. În acest cadru, educatoarea devine un liant între lumi – mediul familial și cel educațional – traducând nevoile copilului pe înțelesul părinților și principiile pedagogiei moderne pe înțelesul vieții de familie.

Activitățile de educație parentală pot lua forme diverse:

• ateliere tematice dedicate dezvoltării emoționale sau jocului educativ;
• proiecte comune părinte–copil, care întăresc relația afectivă și colaborarea;
• serbări participative și activități comunitare, care încurajează apartenența;
• consiliere individuală și grupuri de sprijin, pentru nevoi specifice ale familiilor.

Scopul acestor activități nu este perfecționarea părinților, ci construirea unei relații bazate pe încredere și sprijin reciproc. Copiii care cresc într-un mediu coerent, unde familia și grădinița colaborează, dezvoltă o mai bună adaptare socială și emoțională (Hamre & Pianta, 2023). Ei devin mai receptivi la învățare, manifestă mai puțină anxietate și mai multă curiozitate exploratorie. Pe termen lung, parteneriatul educațional contribuie la formarea unei comunități solidare, în care părinții și cadrele didactice își asumă împreună responsabilitatea educației timpurii.

Educația parentală nu este o activitate complementară, ci o condiție a reușitei educației timpurii. Parteneriatul familie–grădiniță se construiește pe baza încrederii, a empatiei și a comunicării autentice. Rolul educatoarei este acela de a construi punți între părinți și lumea copilul.

A fi educatoare înseamnă a educa nu doar copii, ci și a însoți părinți în procesul de descoperire a propriului rol. Fiecare dialog, fiecare activitate comună devine o oportunitate de învățare reciprocă. Educația parentală ne amintește că educația nu este un act individual, ci o responsabilitate comună, iar succesul copilului depinde de armonia acestei colaborări.

Bibliografie
• Hamre, B. K., & Pianta, R. C. (2023). Emotional Support and Early Learning: Building Relationships that Matter in Early Childhood Classrooms. Early Childhood Research Quarterly, 65(2), 112–125.
• Mălureanu, A., & Munteanu, C. (2022). Parteneriatul educațional familie–școală: modele de colaborare în educația timpurie. Editura Didactică și Pedagogică.
• Vygotsky, L. S. (1978). Mind in Society: The Development of Higher Psychological Processes. Harvard University Press.
• tribunainvatamantului.ro/parteneriatul-familie-gradinita-si-importanta-educatiei-parentale/