Fizionomia morală a omului a constituit dintotdeauna un element relevant în aprecierea valorică a atitudinii sale sociale. Ea a devenit o preocupare constantă a oricărei comunităţi pentru a-şi asigura dăinuirea şi stabilitatea, precum şi convieţuirea paşnică şi prosperă a membrilor săi, prin cultivarea calităţilor lor morale. Educaţia moral-creştină nu va rămâne o problemă privată a fiecărui individ; ea cere o rezolvare a comunităţii şi  instituţiilor care o deservesc. Şcolii îi revin sarcini pe direcţia dezvoltării şi formării intelectuale, morale, estetice, patriotice şi religioase. Experienţa religioasă îl face pe copil să înţeleagă şi să acţioneze mai bine, îl luminează  interior. Religia este, înainte de toate, un sistem de norme morale; ea răspunde unei exigenţe supreme şi fundamentale: ascultarea şi supunerea faţa de transcendenţă.

Boutroux afirma: „Dumnezeu nu mai este adorat şi temut ca un stăpân, ci e iubit ca un tată. Fiecare din noi se poate simţi una cu dânsul; şi viaţa creştină e traiul la un loc cu Dumnezeu”.

Socotind valoarea religioasă ca o dimensiune a spiritului uman, cu reale virtuţi formative, putem fi de acord cu opţiunea celor care doresc sau solicită educaţie religioasă. Nenumărate argumente au fost invocate dealungul timpului în favoarea educaţiei religioase a copiilor, ca: înrudirea religie-morală, acceptarea sacrului şi a misticii. Pe drept cuvânt, scria N. Iorga: „Învăţământul religios în şcoala primară, chiar este în aceste timpuri, când moralitatea laică se dovedeşte incapabilă de a da cheagul sufletesc societăţii, o necesitate de neînlăturat”.

Mulţi educatori au exploatat educativ tocmai particularităţile de vârstă ale copilăriei, în sensul punerii acestora în legătură cu valorile religiei şi a influenţării conduitei prin iniţierea lor în „tainele” proprii fiecărei credinţe. Trecerea de la basme, legende şi alte istorisiri cu caracter moral sau religios spre cunoaşterea specificului valorilor „divine” se face la vârsta şcolară mică aproape pe nesimţite, imaginaţia, afectivitatea şi receptivitatea faţă de tot ceea ce este nou, posibil şi misterios fiind deosebit de active. Contactul cu aceste valori în familie şi cristalizarea lor în şcoală aşează temelia unei conduite conforme cu prescripţiile religiei şi moralei.

Observaţia lui V. Băncilă că „în religie, copilul se trăieşte pe sine în chip natural” vine să dezvăluie una din trăsăturile importante ale psihologiei copilului. „Nu religia, menţiona acelaşi autor, ci lipsa de religie e o viaţă artificială pentru copil.”

Sensibilitatea copilului şi disponibilitatea lui pentru a participa la descoperirea „misterelor” presărate în textele sacre sunt premise admirabile pentru o educaţie religioasă. Cu multă îndreptăţire scria Mircea Eliade, unul din marii noştri specialişti în istoria credinţelor religioase: „A fi sau mai degrabă a deveni om, înseamnă a fi religios”.

Educaţia religioasă  a început o dată cu omul şi s-a realizat în comunităţile umane primare, ceea ce atestă posibilitatea  realizării ei încă din primii ani de viaţă, prin învăţarea copilului să-şi facă cruce, să zică rugăciunea, să meargă la biserică.

Observaţia curentă a arătat încă de mult că prin educaţia moral- creştină se realizează, mai repede decât pe alte căi, un comportament respectuos şi dezirabil şi umanist. Este dreptul copilului sau al adolescentului de a fi instruit chiar de către şcoală în perspectiva valorilor religioase, care joacă un rol esenţial în viaţa omului.

Dacă ne propunem să realizăm un om care să aspire la desăvârşire, atunci nu se va ocoli spiritualizarea sa prin introducerea metodică în religia în care s-a născut sau la care a aderat. Nu mai poţi fi astăzi om cultivat şi moral, o persoană integrală din punct de vedere psihic şi comportamental, fără cunoaşterea şi profesarea unor valori pe care religia le promovează mai mult decât alte forme de spiritualitate.

Bibliografie
Bădulescu A., Berescu G., Biberi I., Dicţionar de etică pentru tineret, Editura Politica, Bucureşti, 1969
Eliade M., Istoria credinţelor şi ideilor religioase, vol.I Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1981
SaladeD., Educaţie şi personalitate, Editura Casa Cărţii de Ştiinţă, Cluj-Napoca, 1995
Cucoş C., Pedagogie, Editura Polirom, Iaşi, 1996