Copilul și educația moral-creștină

Fizionomia morală a omului a constituit dintotdeauna un element relevant în aprecierea valorică a atitudinii sale sociale. Ea a devenit o preocupare constantă a oricărei comunități pentru a-și asigura dăinuirea și stabilitatea, precum și conviețuirea pașnică și prosperă a membrilor săi, prin cultivarea calităților lor morale. Educația moral-creștină nu va rămâne o problemă privată a fiecărui individ; ea cere o rezolvare a comunității și  instituțiilor care o deservesc. Școlii îi revin sarcini pe direcția dezvoltării și formării intelectuale, morale, estetice, patriotice și religioase. Experiența religioasă îl face pe copil să înțeleagă și să acționeze mai bine, îl luminează  interior. Religia este, înainte de toate, un sistem de norme morale; ea răspunde unei exigențe supreme și fundamentale: ascultarea și supunerea fața de transcendență.

Boutroux afirma: „Dumnezeu nu mai este adorat și temut ca un stăpân, ci e iubit ca un tată. Fiecare din noi se poate simți una cu dânsul; și viața creștină e traiul la un loc cu Dumnezeu”.

Socotind valoarea religioasă ca o dimensiune a spiritului uman, cu reale virtuți formative, putem fi de acord cu opțiunea celor care doresc sau solicită educație religioasă. Nenumărate argumente au fost invocate dealungul timpului în favoarea educației religioase a copiilor, ca: înrudirea religie-morală, acceptarea sacrului și a misticii. Pe drept cuvânt, scria N. Iorga: „Învățământul religios în școala primară, chiar este în aceste timpuri, când moralitatea laică se dovedește incapabilă de a da cheagul sufletesc societății, o necesitate de neînlăturat”.

Mulți educatori au exploatat educativ tocmai particularitățile de vârstă ale copilăriei, în sensul punerii acestora în legătură cu valorile religiei și a influențării conduitei prin inițierea lor în „tainele” proprii fiecărei credințe. Trecerea de la basme, legende și alte istorisiri cu caracter moral sau religios spre cunoașterea specificului valorilor „divine” se face la vârsta școlară mică aproape pe nesimțite, imaginația, afectivitatea și receptivitatea față de tot ceea ce este nou, posibil și misterios fiind deosebit de active. Contactul cu aceste valori în familie și cristalizarea lor în școală așează temelia unei conduite conforme cu prescripțiile religiei și moralei.

Observația lui V. Băncilă că „în religie, copilul se trăiește pe sine în chip natural” vine să dezvăluie una din trăsăturile importante ale psihologiei copilului. „Nu religia, menționa același autor, ci lipsa de religie e o viață artificială pentru copil.”

Sensibilitatea copilului și disponibilitatea lui pentru a participa la descoperirea „misterelor” presărate în textele sacre sunt premise admirabile pentru o educație religioasă. Cu multă îndreptățire scria Mircea Eliade, unul din marii noștri specialiști în istoria credințelor religioase: „A fi sau mai degrabă a deveni om, înseamnă a fi religios”.

Educația religioasă  a început o dată cu omul și s-a realizat în comunitățile umane primare, ceea ce atestă posibilitatea  realizării ei încă din primii ani de viață, prin învățarea copilului să-și facă cruce, să zică rugăciunea, să meargă la biserică.

Observația curentă a arătat încă de mult că prin educația moral- creștină se realizează, mai repede decât pe alte căi, un comportament respectuos și dezirabil și umanist. Este dreptul copilului sau al adolescentului de a fi instruit chiar de către școală în perspectiva valorilor religioase, care joacă un rol esențial în viața omului.

Dacă ne propunem să realizăm un om care să aspire la desăvârșire, atunci nu se va ocoli spiritualizarea sa prin introducerea metodică în religia în care s-a născut sau la care a aderat. Nu mai poți fi astăzi om cultivat și moral, o persoană integrală din punct de vedere psihic și comportamental, fără cunoașterea și profesarea unor valori pe care religia le promovează mai mult decât alte forme de spiritualitate.

Bibliografie
Bădulescu A., Berescu G., Biberi I., Dicționar de etică pentru tineret, Editura Politica, București, 1969
Eliade M., Istoria credințelor și ideilor religioase, vol.I Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1981
SaladeD., Educație și personalitate, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 1995
Cucoș C., Pedagogie, Editura Polirom, Iași, 1996